Cum pictăm pânza sufletului

Atunci când ne naştem, pânza sufletului nostru este albă. În acel moment, devenim pictorii sufletului nostru. Pentru asta ne folosim de virtuţile pe care părinţii noştri le-au sădit la naştere. Ele reprezintă culorile cu care ne pictăm pânza sufletului, avându-L ca model pe Iisus Hristos.

Pentru ca Mântuitorul să fie modelul pe care să-L urmăm, trebuie să ştim cât mai multe dintre faptele Sale pe pământ şi să încercăm să Îi urmăm Lui.

El ascultă atât de părinţii Săi pământeşti, cât şi de Tatăl Său din Ceruri. Noi trebuie să ascultăm atât de Părintele Ceresc, cât şi de părinţii pământeşti.

Iisus mergea la templu şi se închina Tatălui Său. Aşa şi noi trebuie să mergem cât mai des la biserică şi să ne închinăm Tatălui Ceresc.

Aşa cum El a ţinut post şi nu a căzut pradă ispitelor diavolului în pustiu, şi noi trebuie să ne străduim să ţinem post, cel puţin cele stabilite de Biserică. Trebuie să ne rugăm lui Dumnezeu şi să ne înfrângem pornirile rele.

Iisus a vindecat pe paralizaţi, făcându-i să umble şi să meargă acasă. Noi îi putem vindeca pe cei care sunt paralizaţi sufleteşte. Pe aceştia îi putem ajuta sfătuindu-i să discute cu un preot şi rugându-ne pentru ei.

Noi nu trebuie să ţinem predici în faţa unui grup mare de oameni, însă pe câţiva îi putem sfătui în legătură cu ce trebuie şi ce nu trebuie să facă în viaţa de zi cu zi. De exemplu: să dorească să fie mereu de partea dreptăţii, să fie milostivi, să nu mintă, să nu poarte ură în suflet.

Noi, fiind doar oameni simpli, nu putem înmulţi mâncarea pentru cei înfometaţi, însă le putem da din porţia noastră de mâncare celor flămânzi pentru a-i hrăni. Această faptă poate deveni o culoare frumoasă pe care s-o folosim în zugrăvirea sufletului nostru.

Însuşi Hristos Şi-a purtat crucea în spate spre locul în care a murit, iar după trei zile El a înviat. Aşa şi noi trebuie să ne purtăm crucea vieţii şi să o acceptăm, oricât ar fi de grea, până la sfârşitul vieţii noastre, crezând în propria noastră înviere.

În multe din minunile făcute, Iisus le-a iertat oamenilor păcatele. Noi nu suntem Dumnezeu, deci nu putem şterge păcatele oamenilor. Însă dacă cineva ne greşeşte cu ceva, trebuie să-l iertăm. Dacă persoana aceea ne greşeşte la infinit, şi noi trebuie să iertăm la infinit. Astfel şi Dumnezeu ne va ierta nouă greşelile.

Toate faptele bune trebuie făcute din dragoste pentru Dumnezeu şi cu suflet deschis. Dacă nu le facem din inimă şi cu smerenie, nu sunt primite de Dumnezeu. Dacă le facem cu plăcere şi din dragoste pentru aproapele nostru, ne aduc bucurie nouă şi familiei noastre. Astfel, ele sunt primite şi plăcute lui Dumnezeu.

De multe ori nu suntem capabili să facem toate faptele bune pentru că aşa este firea omenească după căderea în păcat a strămoşilor noştri, Adam şi Eva. Păcatele pe care le facem, fie ele mici sau mari, pot afecta pictura sufletului nostru. Păcatul mai mic reprezintă culoarea transparentă. Aceasta pare că nu afectează cu nimic pictura noastră. Însă, dacă este aplicată prea des, ea poate urâţi pictura pe care o facem. Păcatul mai mare poate strica aproape toată pictura, toată munca depusă devenind aproape zadarnică. În ambele cazuri, trebuie să muncim şi mai mult pentu a corecta greşeala făcută.

Însă noi suntem oameni şi nu putem face o pictură perfectă. Însă, dacă ne străduim, sufletul nostru poate fi o pictură frumoasă.

Alexandra Chira (15 ani), Premiul I - Concursul de eseuri "Lăsaţi copiii să vină la Mine!", Parohia Ortodoxă "Naşterea Domnului", Cluj-Napoca