Cum s-a născut Fecioara Maria

▲ Dragi copii, de curând am cinstit Naşterea Maicii Domnului, dar şi pe Sfinţii şi Drepţii Ioachim şi Ana, părinţii Fecioarei Maria ▲ Ştiţi cum a venit pe lume Maica Domnului şi cum erau priviţi părinţii ei, care bătrâni fiind, nu aveau încă copii? ▲

Privea Dumnezeu spre Creaţia Sa şi se-ntrista. Nici alungarea din Rai şi nici Potopul nu fuseseră de ajunsă învăţătură pentru urmaşii lui Adam şi ai Evei. Răutatea şi patima stăpâneau pământul. Şi astfel privea Dumnezeu gânditor la creaturile sale. Le putea cu uşurinţă năpăstui cu un popor pedepsitor. Dar oamenii erau bucăţica ruptă din El Însuşi şi i-ar fi nedespărţit netratându-i după rangul lor de fiinţe slobode.

I-ar fi putut, cu aceeaşi uşurinţă, mântui printr-o minune, dar i-ar fi înstrăinat astfel de la o lucrare care le-ar vădi sâmburele de duh ascuns în suflet.

Privi Domnul cu iubire spre creaturile Sale şi găsi calea care să facă în aşa fel încât din sâmburele din suflet să înflorească crinul slobozeniei celei adevărate a omului. Şi hotărî trimiterea Fiului Său în lume.

Li s-au respins darurile pentru Dumnezeu

Trăia pe atunci în Nazaret o pereche de oameni, de neam bogat şi cu sufletele smerite. Ioachim cobora din vestitul neam al lui David, iar Ana era una dintre fiicele lui Levi, adică de neam preoţesc. Levi a avut trei fete: pe Ana, mama Mariei, pe Elisabeta, mama lui Ioan Botezătorul, şi pe Salomeea, mama fiilor lui Zevedei.

Erau bătrâni Ioachim şi Ana, drepţi şi cucernici, împlinind în legea veche faptele celor noi. Din averea lor, care era mare, făceau trei părţi egale, una pentru darul către Templul din Ierusalim, a doua pentru ajutorarea văduvelor şi pribegilor şi a treia pentru întreţinerea casei lor. Însa ei aveau o mare durere. Nu aveau copii, căci Ana era stearpă.

La evrei, naşterea de fii era socotită o binecuvântare. Cu cât avea omul mai mulţi copii, cu atât sporea binecuvântarea, într-o vreme când războaiele, molimele şi alte nenorociri scurtau viaţa oamenilor. Sfintele Scripturi vorbeau de naşterea lui Mesia din femeie şi nu era femeie în Israel care să nu năzuiască tainic spre această binecuvântare. De aceea, lipsa de copii într-o familie era socotită o pedeapsă de la Dumnezeu pentru păcătoşi. Cu vremea, nici darurile către Templu nu le mai erau primite. Într-o zi, când au mers cu daruri la Templu, arhiereul de rând i-a înfruntat de faţă cu tot poporul, spunându-le că sunt lepădaţi de Dumnezeu, dacă n-au urmaşi şi să nu mai vină la Templu cu daruri.

Lacrimi şi rugăciune pentru a naşte un copil

Ruşinea şi durerea celor doi, care nu se ştiau vinovaţi cu nimic, a fost grea şi mare. Ana se simţea cea mai vinovată. Şi gândi ea mult în sinea ei şi, pe drumul de întoarcere, îi spuse soţului ei că poate ar fi mai bine să-şi ia o soţie mai tânără. Ioachim, gândindu-se cât şi-ar fi îndurerat bătrâna şi credincioasa soţie făcând aşa ceva, îi zise:

- Hai să facem o ultima-ncercare. Eu mă sui la munte, tu du-te acasă şi patruzeci de zile să ne rugăm cu post şi lacrimi şi, poate, Domnul s-a milostivi de noi.

Şi aşa au făcut. Dar Dumnezeu, n-a aşteptat scurgerea celor patruzeci de zile şi în a douăzecea zi a trimis pe Sfântul Arhanghel Gavriil la Ioachim în munte ca să-i spună că soţia lui Ana va naşte un copil. Coborând din munţi, bătrânul a mers la soţia sa şi împreună au făgăduit lui Dumnezeu ca orice va fi copilul, băiat sau fată, îl vor închina Templului.

Ana a început să se pregătească pentru venirea pruncului, lucrând cu mâinile ei scutecele şi cămăşuţele copilului şi trăind tot timpul într-o negrăită bucurie şi nemulţumire, pentru împlinirea dorului ei de-o viaţă întreagă.

Un nume ales pentru maica lui Hristos

Şi, la vremea sorocită, Ana aduse pe lume o fetiţă de o frumuseţe rară. La opt zile, părinţii au făcut un ospăţ la care au chemat rudele şi vecinii. A fost adusă şi fetiţa, ca s-o vadă neamurile, şi toţi s-au minunat de desăvârşirea trupului ei, care era fără de greş, şi de frumuseţea chipului ei. Atunci i-au dat numele de Maria, care înseamnă Doamnă şi Stăpână. Când Maria a împlinit şase luni, a făcut primii paşi spre bucuria şi smerita mirare a maicii sale, care a spus:

- Viu este Domnul şi, pe sufletul meu cel viu, picioruşele tale cele curate nu vor călca decât pământ sfinţit! Şi a chemat Ana preotul, care a sfinţit iatacul micuţei, făcând din el un loc sfinţit, aşa cum este orice loc în care trăiesc oameni cu frica lui Dumnezeu.

Apoi Ana s-a îngrijit de creşterea fetei, astfel încât micuţa să fie pregătită pentru ziua când va merge să slujească la Templul din Ierusalim. (sursa: Ileana Vasilescu, Povestiri pentru copii după tradiţia ortodoxă, Editura Sofia, 2002)