Bucuria copiilor în preajma marilor sărbători ortodoxe o văd cel mai bine profesorii de religie, care sunt de multe ori uimiți de creativitatea celor mici și, în același timp, pot să constate puritatea lor sufletească și emoția lor nealterată. Toate acestea transpar din desenele elevilor, din poezioarele lor sau din compunerile lor cu privire la viețile sfinților, la tradițiile religioase și cele populare de Crăciun și Anul Nou. În așteptarea Pruncului Sfânt care se naște în peștera din Betleem, elevii de la școlile gimnaziale „Geo Bogza” și nr. 7 din sectorul 1 al Capitalei, coordonați de profesorul lor de religie, Ionuț Tarău, și-au propus să ne bucure și pe noi cu ceea ce au desenat și au compus în preajma sărbătorii Sfântului Ierarh Nicolae, a Nașterii Domnului și a Sfântului Vasile cel Mare.
Cutia Pandorei
Nu numai noi avem poveşti despre oameni care au deschis o cutie din care au ieşit numai rele. Grecii antici spuneau că relele au fost un „dar“ de nuntă al zeului lor suprem, Zeus, pentru Pandora. Cum aşa? După ce titanul Prometeu a furat focul divin al lui Zeus şi l-a dat oamenilor, Zeus a vrut să se răzbune. A dat poruncă zeului-fierar Hefaistos să-i plăsmuiască prima femeie, Pandora. Apoi i-a dăruit-o ca soţie lui Prometeu, dându-i, ca dar de nuntă, o cutie în care adunase toate păcatele firii omeneşti. Prometeu nu a vrut să se căsătorească cu ea, neavând încredere în Zeus, dar fratele său, Epimeteu, a luat-o de soţie şi a deschis curios cutia. Toate relele au ieşit afară, înăuntru rămânând numai speranţa.