Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Educaţie și Cultură Pagina copiilor Cuviosul Gherasim şi leul

Cuviosul Gherasim şi leul

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Pagina copiilor
Un articol de: Magdalena Gheorghe - 28 Feb, 2010

Pentru că pe 4 martie îl prăznuim pe Cuviosul Gherasim, m-am gândit ca astăzi să vă povestesc o întâmplare minunată din viaţa acestui sfânt care s-a nevoit în veacul al V-lea în pustia Iordanului. Aici, lângă râul Iordan, a întemeiat o mănăstire, departe de Ierusalim şi de viaţa agitată a cetăţii.

Întâlnirea cu leul

Într-o zi, pe când mergea prin pustia Iordanului, Sfântul Gherasim a întâlnit un leu fioros care răgea cumplit din cauză că îi intrase în labă un spin şi îl durea foarte tare. Când leul l-a văzut pe călugăr, s-a apropiat de el şi i-a arătat laba rănită, rugându-l cu privirea să îl tămăduiască. Văzându-i suferinţa, Cuviosul Gherasim, fără teamă, i-a scos spinul care se înfipsese foarte adânc. După aceea i-a curăţat rana cu grijă şi l-a pansat cu o bucată de pânză. Apoi i-a zis: „Acum eşti bine, poţi merge“. Dar leul, după ce s-a vindecat, nu l-a mai părăsit pe Cuvios, ci îl urma pretutindeni, ca un adevărat ucenic. Toţi se minunau de marea recunoştinţă a fiarei, iar bătrânul, văzând râvna şi bunătatea leului, a început să îl îndrăgească şi să-l hrănească, dându-i uneori pâine, alteori linte.

Leul şi catârul

În acea vreme, la mănăstire, Părinţii aveau un catâr cu ajutorul căruia aduceau apa de la râul Iordan. Cuviosul Gherasim l-a pus pe leu să îl păzească pe catâr şi să îl pască pe lângă apa Iordanului. Leul îndeplinea cu bucurie această sarcină. Într-o zi însă, leul s-a depărtat cam mult de catâr şi a adormit. Tocmai atunci au trecut pe acolo nişte negustori din Arabia cu o caravană de cămile. Aceştia, văzând catârul singur, l-au luat şi au plecat mai departe cu el.

Când s-a trezit, leul a plecat în căutarea catârului, dar nu l-a mai găsit şi s-a întors la mănăstire foarte întristat, dându-şi seama de greşeala făcută. Văzându-l singur, Cuviosul a crezut că leul a mâncat catârul şi l-a întrebat: „Unde este catârul? Nu cumva l-ai mâncat? Bine este cuvântat Domnul, că nu te vei duce de aici şi tot lucrul pe care îl făcea catârul îl vei face tu, slujind trebuinţele mănăstirii“. Şi de data aceasta leul a fost ascultător şi a cărat zi de zi apa de la râul Iordan şi toţi care vedeau aceasta se minunau.

Într-o zi a venit la mănăstire un ostaş pentru a-i cere Sfântului Gherasim să se roage pentru el. Văzându-l pe leu, i s-a făcut milă de el şi a dat călugărilor trei galbeni ca să cumpere un catâr pentru căratul apei şi să-l elibereze pe leu de această muncă. Leul a rămas însă tot în mănăstire, pe lângă avva Gherasim.

După ceva vreme, negustorul arab care luase catârul a venit la Ierusalim să vândă grâu, ducând cu sine şi catârul pe care îl luase. Şi, pe când trecea el Iordanul împreună cu catârul şi cămilele, s-a întâlnit cu leul. Speriindu-se foarte tare, a lăsat şi catârul şi cămilele şi a fugit. Atunci leul a luat catârul de frâu, aşa cum făcea şi înainte, şi s-a întors la Sfântul Gherasim foarte bucuros, nu doar cu catârul, ci şi cu trei cămile încărcate cu grâu.

Când l-a văzut, Cuviosul s-a bucurat foarte mult, nu atât pentru că îşi recuperase catârul, ci mai ales pentru nevinovăţia şi ascultarea leului. Ca răsplată, bătrânul l-a numit de atunci pe leu Iordan.

Leul a rămas ascultător şi supus Sfântului în continuare şi vreme de cinci ani nu s-a despărţit de mănăstire.

Un sfârşit minunat

Timpul a trecut şi Cuviosul Gherasim a plecat din lumea aceasta către Cel pe Care L-a iubit atât de mult. În acea vreme, leul nu s-a aflat în mănăstire şi nu a ştiut de pierderea suferită de călugări. Când a venit la mănăstire, leul l-a căutat pe bătrân, iar ucenicul Sfântului Gherasim, avva Savatie, văzându-l pe leu, i-a spus: „Iordane, Stareţul nostru s-a dus la Domnul“. Şi pentru că leul se tot plimba căutându-l pe bătrân, ucenicul l-a luat şi l-a dus la mormântul Cuviosului. Atunci leul a început să răcnească puternic şi, aşezându-se lângă mormânt, a murit îndată.

Aceste lucruri minunate s-au petrecut pentru a se arăta cât de plăcut lui Dumnezeu a fost Sfântul Gherasim, pe care, pentru bunătatea şi credinţa lui, l-au ascultat chiar şi animalele sălbatice.