Bucuria copiilor în preajma marilor sărbători ortodoxe o văd cel mai bine profesorii de religie, care sunt de multe ori uimiți de creativitatea celor mici și, în același timp, pot să constate puritatea lor sufletească și emoția lor nealterată. Toate acestea transpar din desenele elevilor, din poezioarele lor sau din compunerile lor cu privire la viețile sfinților, la tradițiile religioase și cele populare de Crăciun și Anul Nou. În așteptarea Pruncului Sfânt care se naște în peștera din Betleem, elevii de la școlile gimnaziale „Geo Bogza” și nr. 7 din sectorul 1 al Capitalei, coordonați de profesorul lor de religie, Ionuț Tarău, și-au propus să ne bucure și pe noi cu ceea ce au desenat și au compus în preajma sărbătorii Sfântului Ierarh Nicolae, a Nașterii Domnului și a Sfântului Vasile cel Mare.
Darul dat mai departe
Dragii mei, vă spun astăzi o poveste despre un copil ca voi, despre dragoste şi mila faţă de celălalt şi, nu în ultimul rând, despre recunoştinţă şi mulţumire. Să luăm aminte cu toţii la dragostea acestei fetiţe şi la bunătatea ei şi a omului celui bogat şi să nu trecem nepăsători pe lângă ceilalţi. Să nu uităm să mulţumim pentru lucrurile bune care ni se întâmplă şi să împărţim darurile şi bucuriile primite.
Povestea noastră se petrece în timpul războiului, într-o vreme când viaţa era foarte grea şi oamenii nu aveau ce să mănânce. Însă un om bogat şi cu suflet bun se hotărî să îi ajute pe cei săraci şi trimise vorbă în tot târgul că, începând cu ziua următoare, el va da fiecărui copil o pâine şi-aceasta, desigur, fără nici un ban. A doua zi, încă de dimineaţă, în faţa casei lui se adunară mulţi copilaşi care aşteptau să primească pâinea mult dorită. Când bogatul nostru apăru cu nişte coşuri mari, pline de pâine, copiii se repeziră, îmbrâncindu-se şi lovindu-se, fiecare urmărind să apuce o pâine cât mai mare. Şi cum puneau mâna pe pâine, o luau la goană fără să se uite înapoi. Dar omul cel bun observă că undeva, la marginea curţii, o fetiţă aştepta cuminte şi liniştită. Şi după ce toţi copiii plecară, fetiţa se apropie şi ea cu sfială de primul coş şi se uită în el. Dar nu găsi nimic acolo. Căută şi în al treilea, dar nici acolo nu mai era nimic. Când privi şi spre al treilea coş, fetiţa văzu o pâinică mică, mică, pe care nici un copil nu o băgase în seamă. Fetiţa o luă cu mare bucurie, mulţumi frumos şi plecă spre casă. În ziua aceea, omul stătu şi se gândi la fetiţa aceea şi la purtarea ei frumoasă. Apoi spuse la bucătărie să se facă o pâine mică, dar în care să fie puşi 10 galbeni. Apoi, dimineaţa devreme, aşeză pâinica deasupra celorlalte pâini şi ieşi din nou cu ele în curte. Acolo, copiii, deja nerăbdători, se repeziră ca în ziua de dinainte şi se mai luară şi la ceartă. La sfârşit, fetiţa, care aşteptase la fel de răbdătoare, se alese tot cu pâinica cea mai mică. Îi mulţumi din nou omului şi se grăbi spre casă, unde o aştepta mama ei. Când se aşezară la masă, femeia rupse pâinea şi rămase mută de uimire, văzând cum cad din ea cei 10 galbeni. - Vai, fata mea, ce să fie cu aceşti bani? Cum or fi ajuns din greşeală în pâinea noastră? Poate i-au căzut brutarului în timp ce frământa pâinea. Ia-i repede şi du-i înapoi! Fetiţa se întoarse în grabă la casa omului şi îi dădu acestuia toţi banii, spunându-i cum i-a găsit mama ei în pâine. Bogatul nostru o privi cu blândeţe şi îi spuse: - Banii aceştia nu au ajuns acolo din senin. Ieri am văzut câtă răbdare ai avut şi cum te-ai mulţumit şi cu puţin. De aceea am hotărât să te răsplătesc. Azi am văzut şi cât eşti de cinstită, fiindcă, deşi ai fi putut păstra banii, tu ai venit repede şi i-ai adus înapoi. Drept răsplată, în fiecare dimineaţă când vei veni să iei şi tu o pâinică, vei primi şi câte 10 galbeni. Vă închipuiţi, desigur, bucuria fetei. Nici nu mai ştia cum să-i mulţumească omului pentru marea lui bunătate. Merse apoi la mama ei, îi dădu bănuţii şi îi povesti totul. Acesta o povăţui şi de această dată, iar fetiţa îi urmă sfatul, ca întotdeauna. Şi, în fiecare dimineaţă când fetiţa primea bănuţii, ea se ducea în mijlocul celorlalţi copii şi îi împărţea cu ei pe toţi. Ştia că şi ceilalţi au nevoie de milostenie la fel de mult ca ea.