Bucuria copiilor în preajma marilor sărbători ortodoxe o văd cel mai bine profesorii de religie, care sunt de multe ori uimiți de creativitatea celor mici și, în același timp, pot să constate puritatea lor sufletească și emoția lor nealterată. Toate acestea transpar din desenele elevilor, din poezioarele lor sau din compunerile lor cu privire la viețile sfinților, la tradițiile religioase și cele populare de Crăciun și Anul Nou. În așteptarea Pruncului Sfânt care se naște în peștera din Betleem, elevii de la școlile gimnaziale „Geo Bogza” și nr. 7 din sectorul 1 al Capitalei, coordonați de profesorul lor de religie, Ionuț Tarău, și-au propus să ne bucure și pe noi cu ceea ce au desenat și au compus în preajma sărbătorii Sfântului Ierarh Nicolae, a Nașterii Domnului și a Sfântului Vasile cel Mare.
Darul lui Dumnezeu
Într-o zi, Dumnezeu a vrut să facă un dar deosebit unei flori de pe pământ. Darul însemna a fi floarea care să simbolizeze revenirea la viaţă. Pentru aceasta, Dumnezeu trimise unul dintre îngerii săi buni să aducă floarea pe care o va crede el că este mai specială, pentru a primi acest dar. De undeva, nevăzut, şi un înger dintre cei răi auzi de gândul lui Dumnezeu. El dădu fuga pe pământ anunţând toate florile de alegerea ce urma să se facă. Dar acesta nu era un lucru rău. Cu toţii ştim că trebuie să ne pregătim pentru orice fel de întrecere, iar aceasta era o întrecere între flori. Îngerul cel rău nu s-a mulţumit doar să anunţe venirea îngerului bun, ci a început să şoptească fiecărei flori în parte că ea va fi cea aleasă, pentru că ea este cea mai frumoasă, cea mai specială. Fiecare floare se credea deosebită. Nici una nu gândea că această ambiţie o va costa viaţa - atât cât poate fi viaţa unei flori. Coborând din Cer pe pământ, îngerul s-a oprit în faţa trandafirului care-şi deschidea cu mândrie petalele.
- Ce floare frumoasă! Auuu!!! Ce păcat că înţeapă! exclamă el şi merse mai departe. Aşa a ajuns la crin, care-şi legăna cu mândrie cupa plină de miresme. - Vai, ce alb imaculat, ce parfum! Cred că mă adoarme! zise îngerul şi plecă mai departe. Astfel trecu pe la toate florile de pe pământ fără a se putea hotărî pe care să o ducă lui Dumnezeu, pentru că nu se îndura să rupă vreuna dintre ele. Spre prânz, tocmai când ajunsese în dreptul ghiocelului, pe care abia acum soarele începuse să-l mângâie şi pe care îngerul cel rău nici nu îl luase în seamă, îngerul cel bun se opri şi spuse: - Vai, ce floare mică, plăpândă şi smerită! Pentru curajul ei de a învinge stăpânirea iernii, ar merita să primească darul lui Dumnezeu. Auzind acestea, îngerul cel rău făcu în aşa fel că o suflare rece de vânt frânse tulpina plăpândului ghiocel. Întristat, îngerul cel bun luă ghiocelul şi îl duse la Dumnezeu. Bunul Dumnezeu, cunoscând dragostea ghiocelului pentru lumina şi căldura care-l ajută să învingă gerul iernii, precum şi modestia lui care se vede din plecarea sa smerită, i-a dăruit să fie floarea care simbolizează revenirea la viaţă - reînvierea naturii. Andreea Barbarie (clasa a VIII-a) şi Raluca Cotoi (clasa a VII-a), Parohia Bălteni, judeţul Vâlcea
