„De unde au avut ei un copac aşa de mare, să-L răstignească pe Dumnezeu?“

Pe 14 septembrie, Biserica a rânduit sărbătoarea Înălţării Sfintei Cruci a Domnului Iisus Hristos, în amintirea zilei când a fost redescoperită, pe Golgota, de către Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena. Au găsit cruci şi, neştiind care este Crucea Domnului, au atins, la îndemnul îngerului, crucile de trupul unei persoane moarte. Atunci când a fost atinsă cu Sfânta Cruce, femeia a înviat. Crucea a fost înălţată pentru a fi văzută de mulţime şi de atunci a fost trecut între sărbători acest praznic. Ţăranii noştri au respectat sărbătoarea cu multă evlavie. Credinţa lor este că prin Cruce Dumnezeu a orânduit lumea de la începuturi până la sfârşitul ei. Şi nu e, oare, adevărat?

Sfânta Cruce este semnul biruinţei Mântuitorului Hristos, Cel Care, prin jertfa Sa, I-a mântuit pe oameni. Căci, prin răstignirea Sa pe Cruce, Domnul a zdrobit toate păcatele omeneşti, chiar şi păcatul strămoşului nostru, Adam, care a pierdut raiul pentru neascultare. Dar calea către mântuire trece în mod obligatoriu prin jertfă, aşa cum Domnul a înviat abia după Patimi. Aceasta înseamnă că, după exemplul Domnului Hristos, creştinii au datoria să nu se lase copleşiţi de lăcomie, mândrie, răutate sau invidie, ci să lupte împotriva lor, străduindu-se să devină iubitori, smeriţi şi iertători.

Prin jertfa pe Cruce, Duhul Sfânt coboară în lume. De aceea, slujbele sfinte încep şi se încheie cu semnul Crucii, când ne rugăm ne facem Cruce, preoţii sfinţesc apa prin cufundarea Crucii în ea şi toate obiectele prin facerea semnului Crucii deasupra lor, căci aşa Domnul Hristos este de faţă şi ne binecuvintează.

Sfinţii au văzut în Cruce temelia lumii, legătura dintre pământ şi cer, începutul şi sfârşitul acestei lumi. Au spus despre ea că are vârful înfipt în cer şi rădăcina în iad.

Însemnându-ne cu semnul Crucii, mărturisim credinţa în Sfânta Treime şi primim binecuvântare. Nu este de mirare că semnul Crucii e pavăza creştinului împotriva celor răi! De aceea, la începutul oricărei acţiuni, să cerem ajutorul Domnului Hristos, zicând: „Crucii Tale ne închinăm, Hristoase, şi sfântă Învierea Ta o lăudăm şi o mărim!“

Crucea este peste tot...

Multe dintre poveştile bunicilor noştri dovedesc credinţa lor nestrămutată în puterea Crucii. Nu a întins necuratul pământul în cele patru zări, în forma crucii, atunci, la începuturi? Nu te fereşte semnul Crucii de cei răi? Ba tot în formă de cruce a ales Dumnezeu locul din trupul lui Adam de unde să o facă pe Eva! Iar de Ziua Crucii intră gângăniile şi şerpii în pământ, căci începe toamna.

Pe cer se vede Crucea Domnului Hristos, măgarul poartă o cruce pe spate de când a intrat cu Domnul Iisus în Ierusalim, usturoiul are cruce, iar când cineva se sperie tare, instinctiv îşi face Cruce!

Românii îşi pun cercevele la ferestre în formă de cruce, îşi străjuiesc mormintele celor dragi cu cruci, ridică troiţe la răscruci şi la fântâni, toate ca să fie apărate de rele. Şi asta dintotdeauna, de când sunt creştini! De exemplu, în satul Peşteana din Ţara Haţegului, Anton Socaciu, proprietarul Muzeului Satului Haţegan, un iubitor al tradiţiilor şi al istoriei locului, a descoperit anul trecut, chiar în curtea bisericii, o cruce de piatră săpată acum cine ştie câte sute de ani, într-un capac de sarcofag roman!

Legenda Crucii

În sat, copiii sunt duşi de mici la biserică, să înveţe cum să se mântuiască. Parcă îi aud, pe unii, mai mititei, întrebându-şi bunicii, duminica, după Înălţarea Sfintei Cruci: „Spune-mi, tataie, de ce L-au răstignit pe Domnul? Dar de unde au avut ei un copac aşa de mare, să-L răstignească pe Dumnezeu?“ Şi poate că bunicii le-au spus povestea pe care v-o zic şi eu acum, o poveste pe care, cu o sută de ani în urmă, o ştia multă lume...

Cică înainte de a muri, Adam nu-şi găsea liniştea, ofta cu gândul la raiul din care fusese alungat. Ca să-i îndulcească suferinţa, Set, fiul său mai mic, s-a dus până la rai şi a cerut îndurare pentru tatăl său. Îngerii nu l-au lăsat să intre, dar i-au dat o ramură de măslin. Ce mult s-a bucurat Adam! Din ramură, Eva şi Set i-au făcut o cunună şi cu ea l-au îngropat chiar pe Golgota. Dar din cununa îngropată a ieşit un copac falnic, până la cer, cu trei ramuri mari, împletite de şapte ori. Din acel pom a fost tăiată Crucea Mântuitorului, iar sângele Domnului, prelins din răni, a curs până în pământ, pe creştetul lui Adam, apoi mai adânc, descuind porţile iadului...