Din istoria jucăriilor

Toţi copiii se joacă, dar puţini se întreabă: Când or fi apărut jucăriile? Întotdeauna jucăriile au fost la fel? Copiii nu se prea gândesc la aceste lucruri. De aceea, vă propun o excursie în lumea minunată a jucăriilor. Care sunt tare vechi şi iubite şi de părinţi, şi de copii!

Copiii încep să se joace pe la un an şi jumătate; atunci deosebesc joaca de alte activităţi. Au nevoie să se joace, ca să crească sănătoşi. Prin joacă, îşi modelează o lume proprie, aflată între lumea reală şi cea imaginară, modelată după nevoile lor sufleteşti. Acolo scapă de constrângerile lumii reale până cresc mari. Folosind jucăriile, copiii descoperă lumea în care trăiesc şi regulile ei, propriul corp, cauzele şi efectele unor acţiuni, pregătindu-se să trăiască între oameni.

Ce spun arheologii

S-au găsit jucării în temple şi oraşe străvechi. Pe valea Indusului s-au descoperit cărucioare, jucării de suflat în formă de păsări, maimuţe şi jucării care alunecau pe un lanţ. O tablă de joc sumeriană (aprox. 2.600 î.Hr.) a fost găsită în Ur. În frescele egiptene apar oameni jucându-se. În Grecia sunt vase pictate cu Ahile şi Ajax, jucând un fel de table. În Egiptul antic, copiii aveau păpuşi cu mâini mobile, din piatră, lut ars sau lemn. Dar, în vremuri străvechi, nu numai copiii se jucau, ci şi oamenii mari!

Primele jucării au fost făcute din ce au avut la îndemână: piatră, lemn, lut, frunze, nuiele, pânză, lână, ştiuleţi de porumb, os, pene, plută, ceară, fildeş, rafie, frunze de palmier, trestie de bambus, hârtie…

Despre copiii din Occident

În Occident, până la sfârşitul secolului al XVI-lea, copilăria era considerată o vârstă a neîmplinirii. Ea dura de la naştere până la trei ani, când copilul învăţa să meargă şi să se hrănească. După această vârstă, era considerat un adult neîmplinit şi părinţii se străduiau să-l facă să crească repede. Mai aveau atunci copiii timp de joacă? Da, căci şi adulţii se jucau foarte mult! Aceasta dăuna productivităţii muncii şi unii au încercat să interzică jocurile. Abia începând cu secolul al XVII-lea, când se dezvoltă meşteşugurile şi apoi industria, oamenii încep să muncească din greu şi nu mai au timp de jocuri. Copiii nu pot munci alături de părinţii lor şi sunt lăsaţi să se joace…

În ţările protestante, toţi trebuiau să muncească, chiar şi copiii, ca să se mântuiască, şi jocul a fost interzis. Abia spre sfârşitul secolului al XIX-lea a fost interzisă munca copiilor în fabrici, iar copiii au primit dreptul de a se juca.

Pe măsură ce copiii au devenit importanţi în ochii celor mari, au devenit importante şi jucăriile lor. Au apărut, cu timpul, ateliere meşteşugăreşti unde se fabricau manual păpuşi din lemn, ghips, porţelan sau din ceară, cu păr implantat cu migală, cu haine şi accesorii din mătase şi piele naturală. Dar erau numai pentru cei bogaţi…

De atunci, lucrurile s-au schimbat simţitor. Pentru că joaca este importantă pentru educaţia copiilor, adulţii le dăruiesc tot felul de jucării, fabricate din plastic: păpuşi, jocuri de construcţie, maşinuţe, animale de pluş, soldăţei şi figurine, avioane şi vaporaşe, puzzle…

Dar la noi?

Dacă o vă întrebaţi părinţii şi bunicii cum se jucau, veţi descoperi jucării straşnice! Copiii se jucau, ca şi voi, mai tot timpul. Dar, până la sfârşitul secolului al XIX-lea, şi oamenii mari se jucau, în zilele de sărbătoare, pe pajiştile de la marginea satului. Cu mingea…

În Ardeal, la sfârşitul secolului al XIX-lea, băieţii făceau mingi din păr de vacă sau de cal. Ţesălau animalele vara, când năpârleau, spălau bine părul cu apă şi îl făceau ghemotoc. Odată uscat, mingea era gata! Alţii îşi făceau minge din cârpe vechi, înfăşurate şi strânse bine, să nu se desfacă.

Se jucau mult, şi părinţii, şi copiii, cu arşicele, oasele de la încheietura piciorului din spate de la oaie sau capră. E un joc moştenit de la romani…

Mulţi copii ridicau toamna pe maidane zmeie, luându-se apoi la întrecere. Care era mai îndemânatic dobora zmeiele celorlalţi copii.

Primăvara, copiii îşi făceau jucării vii din bondari! Îi prindeau cu ajutorul unor beţişoare cu vârful acoperit de clei de copac. Apoi îi legau cu o aţă lungă şi le dădeau drumul. Bondarii se ridicau în zbor, iar copiii alergau după ei, ţinând bine de aţă, să nu le scape…

Cu ce se mai jucau băieţii? Cu cercul, cu fluiere din salcie sau cu viori din coceni de porumb, cu cai din lemn, dar şi puşcoace din lemn de soc, cu gloanţe din ghemotoace de cânepă, cu titireze făcute din fuse vechi şi câte şi mai câte… Iar fetele, cu păpuşi de cârpă…