Bucuria copiilor în preajma marilor sărbători ortodoxe o văd cel mai bine profesorii de religie, care sunt de multe ori uimiți de creativitatea celor mici și, în același timp, pot să constate puritatea lor sufletească și emoția lor nealterată. Toate acestea transpar din desenele elevilor, din poezioarele lor sau din compunerile lor cu privire la viețile sfinților, la tradițiile religioase și cele populare de Crăciun și Anul Nou. În așteptarea Pruncului Sfânt care se naște în peștera din Betleem, elevii de la școlile gimnaziale „Geo Bogza” și nr. 7 din sectorul 1 al Capitalei, coordonați de profesorul lor de religie, Ionuț Tarău, și-au propus să ne bucure și pe noi cu ceea ce au desenat și au compus în preajma sărbătorii Sfântului Ierarh Nicolae, a Nașterii Domnului și a Sfântului Vasile cel Mare.
Din vieţile minunate ale sfinţilor
Prin darul lui Dumnezeu, se ştie, sfinţii pot face minuni. De pildă, sfinţii de odinioară puteau înverzi un lemn uscat…
Se spune că Sfântul Ioan Colov, care a trăit prin secolul al IV-lea în pustia Egiptului, a învăţat ascultarea de la părintele său duhovnicesc, stareţul Pavel. Stareţul a luat un lemn uscat, l-a înfipt în pământ şi i-a spus: - Să-l uzi cu un vas de apă în fiecare zi, până ce va face rod. Apa se găsea foarte departe de ei, astfel încât Sfântul Ioan, care-l asculta cu sfinţenie pe părintele său, se ducea de dimineaţă după apă şi se întorcea seara. Vreme de trei ani a udat lemnul şi el a înverzit şi a dat rod. Atunci stareţul a cules rodul, l-a dus în biserică şi l-a împărţit celorlalţi monahi, spunându-le: - Luaţi de mâncaţi, acesta este rodul ascultării!