Duminica Floriilor

Iată, dragi copii, că ne apropiem de sărbătoarea Învierii Domnului, păşind într-o altă duminică din Postul Mare - Duminica Floriilor, ultima duminică dinaintea Sfintelor Paşti. În această zi de mare sărbătoare prăznuim cu bucurie Intrarea Domnului în Ierusalim.

Intrarea sărbătorească în Ierusalim este unul dintre cele mai mari evenimente din viaţa pământescă a Mântuitorului Iisus Hristos. În zilele acelea, cetatea era plină de oameni veniţi de pretutindeni să asiste la marea sărbătoare a Paştilor. Ei aşteptau sosirea Mântuitorului şi se pregăteau să Îl întâmpine sărbătoreşte. Toţi vorbeau de Marele Prooroc din Nazaret care tocmai săvârşise cea mai mare din minunile Sale - învierea din morţi a lui Lazăr din Betania.

Mântuitorul Iisus Hristos intră în Ierusalim călare pe mânzul unei asine, adică pe un măgăruş, aşa cum profeţise proorocul Zaharia. Israeliţii îl considerau simbol al păcii şi cel mai umil dintre animale. Acest lucru ne arată smerenia Mântuitorului. El nu intră asemenea împăraţilor acelor vremuri, călare pe cai albi, ci smerit, călare pe un asin, tocmai pentru a arăta că nu este un împărat din lumea aceasta, ci este Împăratul Cerurilor.

Ramurile cu care L-au întâmpinat oamenii pe Iisus erau ramuri verzi de finic (verdele însemnând viaţă), acestea fiind un simbol al bucuriei; aşa obişnuiau evreii să-i întâmpine pe conducătorii lor.

Cuvintele cu care L-au întâmpinat oamenii pe Iisus - "Osana, Fiul lui David; binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului! Osana întru cei de sus!" - exprimă bucuria lor, fiind cuvinte de laudă şi de preamărire a lui Iisus Hristos, Care venea la ei în numele lui Dumnezeu-Tatăl. "Osana" înseamnă "ajută" sau "miluieşte", iar expresia "Osana, Fiul lui David" arată că oamenii, de la mic la mare, Îl recunoşteau ca pe un Împărat din neamul lui David, rege din Vechiul Testament.

În această zi, oamenii aduc în biserici ramuri de salcie, care sunt binecuvântate de preot la sfârşitul Sfintei Liturghii. Apoi sunt împărţite credincioşilor în amintirea ramurilor de finic, de măslin şi de palmier cu care mulţimea L-a întâmpinat pe Domnul la intrarea în Ierusalim. Aceste ramuri sunt purtate în mâini ca semn al biruinţei asupra morţii, pe care Iisus Hristos a învins-o prin învierea lui Lazăr din morţi, prevestind Învierea Sa. Aceste ramuri de salcie sunt duse acasă şi puse la icoane, pentru ca astfel să-L primim pe Domnul în casele noastre, dar mai ales în sufletele noastre, aşa cum a făcut odinioară poporul din Ierusalim.

Să ştiţi, dragi copii, că în mulţimea de oameni care L-au întâmpinat pe Domnul se aflau foarte mulţi copii; unii mergeau pe jos, alţii erau purtaţi în braţe sau pe umeri. Deci să mergem cu bucurie la Sfânta Liturghie şi să-L primim şi noi cum se cuvine pe Mântuitorul Iisus Hristos, purtând în mâini ramurile de salcie, iar în suflete, ramurile gândurilor şi faptelor bune.