Facerea lumii în credinţele şi poveştile din vechime

Facerea lumii este prezentată în Biblie în câteva versete. Ele nu au potolit setea de cunoaştere a oamenilor. Tot gândindu-se la ele, au născocit poveşti glumeţe, în care dracul se tot amestecă în creaţie. Nu ştiu dacă credeau vreun pic în ele, dar sigur făceau haz pe socoteala necuratului, care nu se pricepe la nimic. Dumnezeu este preaînţelept şi tot ce face El este bun şi frumos: cerul şi pământul, îngerii, soarele, luna şi stelele, ziua şi noaptea, ploaia şi roua, pomii roditori, florile şi albinele, grâul şi porumbul, animalele domestice, Adam şi Eva. Dracul, viclean şi nepriceput, supus, dar prefăcut, nu reuşeşte să termine nimic. A făcut buruienile, măceşul, porumbarul şi socul, capra, şarpele, şoarecii, uliul, lupul, bufniţa, balaurul; dracul le-a început, Dumnezeu le-a dat duh de viaţă şi le-a rânduit un loc în lume.

Poveştile vechi încep mereu cu momentul în care lumea nu exista. Doar Dumnezeu Se plimba pe deasupra apelor. Nu era lumină, nu era nimic. Hotărându-Se să facă lumea, Dumnezeu Şi-a aruncat baltagul în apă. Acesta s-a prefăcut într-un arbore uriaş, cu rădăcinile înfipte în apă şi coroana în cer. La rădăcina lui şedea necuratul, care i-a zis:

- Bună vreme, Fârtate!

- Bună să-ţi fie inima, nefârtate!

Vezi, Dumnezeu n-a vrut să fie fârtat, adică frate cu Necuratul. Dar l-a luat cu El, să-I fie prieten. Cât s-au plimbat ei pe ape, nu se ştie, dar, la un moment dat, ucigă-l-crucea a obosit şi i-a cerut lui Dumnezeu să facă un loc unde să se odihnească. Dumnezeu l-a îndemnat să se scufunde şi să ia pământ de pe fundul apelor, în numele Său. Neascultător, necuratul a luat pământ în numele lui şi apa l-a spălat. Abia a treia oară a luat vicleanul pământ în numele Domnului şi i-a rămas puţin nisip sub unghii. Din acele firişoare a făcut Dumnezeu o turtiţă, care a crescut cât un pat. Pe el s-au întins să se odihnească.

Dar necuratul a vrut să-L omoare pe Dumnezeu şi, în timpul somnului, L-a împins, cu gând să-L arunce în apă. Dar pământul creştea sub Dumnezeu şi, istovit, necuratul a trebuit să renunţe. Şi-a amintit că lângă culcuşul lor ţărmul este aproape şi L-a adus pe Dumnezeu înapoi, cu gând să-L arunce în partea cealaltă. Dar tot nu a reuşit, căci, cu cât încerca să se apropie de mare, cu atât se lăţea turta de pământ. A încercat în sus, a încercat şi în jos, la dreapta şi la stânga, dar degeaba. În curând, apele nu s-au mai zărit deloc, tot pământ era, cât vedeai cu ochii.

Atunci, şi-a amintit că pământul trebuie să fie subţire şi s-a apucat să sape. Şi a săpat, şi a săpat, făcând gropi, râpe şi văi, iar din pământul scos au apărut dealurile şi munţii. Dar de apă tot nu a dat, căci pământul creştea şi în adâncime.

Dumnezeu S-a prefăcut că Se trezeşte. Necuratul se schimbase: era cocârjat de efort, îi crescuseră gheare de la săpat şi se înnegrise tot, de invidie şi răutate. Cu glas mieros L-a întrebat pe Dumnezeu:

- Ce facem, Doamne, nu blagoslovim pământul?

- Dar ce-ai făcut tu azi-noapte, nu i-ai făcut semnul crucii?

Aşa a înţeles necuratul că făcuse, de fapt, lucrarea lui Dumnezeu, cu îngăduinţa Lui.

Şi se mai spune că locul unde S-a odihnit Dumnezeu, inima crucii pe care a făcut-o necuratul alergând înspre ape, este buricul pământului, unde a aşezat Dumnezeu mai târziu Ierusalimul, cetatea unde Domnul Iisus Hristos avea să Se lase răstignit.

▲ Sfântul Simeon Stâlpnicul şi stâlpii lumii

Biserica Ortodoxă începe un nou an pe data de 1 septembrie, când este sărbătorit şi Sfântul Simeon Stâlpnicul. Nu-i de mirare că ţăranii au legat, în poveştile lor, numele sfântului de cei patru stâlpi care ţin lumea. Cică Sfântul Simeon are grijă de ei. Şi pentru că anul începe cu ziua lui, ţăranii ţineau sărbătoarea cu sfinţenie, să nu-l supere pe sfânt. Şi urmăreau vremea cu luare-aminte, crezând că aşa va fi şi anul care vine: dacă dimineaţa era frumoasă, primăvara va fi şi ea frumoasă. Iar vremea posomorâtă arată o toamnă ploioasă.

Dar viaţa lui, aşa cum este povestită în Vieţile sfinţilor, e mai frumoasă decât o poveste şi plină de tâlc. Sfântul Simeon Stâlpnicul avea 13 ani şi păstorea oile tatălui său, când, ajuns la Sfânta Liturghie dintr-o zi de duminică, a simţit imboldul de a se călugări. Copilul nu s-a mai întors acasă, ci a plecat la mănăstire. După şapte zile de aşteptare la poartă, a fost primit de stareţ şi călugărit. Pentru că se nevoia mai mult decât toţi ceilalţi monahi, a fost sfătuit să caute o viaţă mai aspră la o altă mănăstire. Iar de aici a fost trimis în pustie.

Vestea despre sfânt s-a răspândit repede. Pentru că primise darul tămăduirii bolilor, era căutat de multă lume. Tot ajutându-i pe necăjiţi, nu-şi găsea liniştea şi pustnicul a descoperit un alt mod de a fi mai aproape de Dumnezeu: şi-a zidit un stâlp, înalt de şase coţi, având în vârf o chilioară strâmtă, şi acolo se ruga, bătut de ploi şi ars de soare.

De aici vine şi numele lui.

▲ Plat sau rotund?

Plecând de la textul biblic şi de la ceea ce vedeau ei cu ochiul liber, ţăranii şi-au imaginat pământul plat, ca pe o farfurie plutind pe deasupra apelor. Sus sunt nouă ceruri, dedesubt e iadul. Şi, pentru că ar fi prea greu, pământul se sprijină, zic ei, pe patru stâlpi, fiecare ţinut pe spinarea unui peşte uriaş, plutind în apele de la început. Când unul dintre peşti se mişcă, pământul se cutremură. Sau, mai zic ei, cei patru stâlpi sunt cele patru posturi de peste an. Dacă oamenii le ţin, stâlpii sunt groşi şi rezistenţi. Când oamenii nu ţin posturile, stâlpii se şubrezesc şi pământul se cutremură. Vedeţi cât de înţelepţi erau ţăranii de pe vremuri? Ei credeau că dăm cu toţii, împreună, prin Biserică, o mână de ajutor la armonia lumii în care trăim.

▲ Intuiţia ţăranilor nu era foarte departe de adevăr

Astăzi se ştiu mult mai multe despre cum e lumea făcută, decât acum o sută de ani. Dar ţăranii nu s-au înşelat prea mult! Pământul, sub forma unui strat gros de roci, pluteşte pe un strat fierbinte de roci topite, lichide, numite manta. Sub manta se află nucleul extern, alcătuit din metal topit, iar în centrul pământului, acolo unde ţăranii noştri credeau că se află iadul, se presupune că ar fi nucleul intern, o sferă solidă de fier.

Stratul de pământ este rupt în cincisprezece bucăţi, numite plăci tectonice. Ele se mişcă foarte încet pe manta. Când se lovesc brusc între ele, se produce cutremurul de pământ. Ţările pe sub care se găseşte o asemenea crăpătură suferă cel mai mult. Cutremurele distrug clădirile, podurile, cablurile şi tuburile de gaz sau de apă. Dacă cutremurul are loc sub mare, se pot produce valuri uriaşe, care se numesc tsunami. Şi în ţara noastră se întâlnesc mai multe plăci tectonice. De aceea, pământul se cutremură din când în când.