Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Educaţie și Cultură Pagina copiilor Fiul care a risipit averea părintelui său

Fiul care a risipit averea părintelui său

Un articol de: Narcisa Balaban Urucu - 12 Aug, 2007

Un tată avea doi fii. El locuia într-o casă frumoasă, căci era foarte bogat. Tatăl avea mare grijă de copiii săi. Le dădea haine frumoase, cămile şi îi puse fiecăruia câte un inel de aur pe deget. Fiul cel mare era un băiat ascultător care îşi vedea zilnic de lucrul său. Tatăl său îl iubea foarte mult. Al doilea însă nu era deloc ascultător. Îi făcea mult necaz tatălui său. Dar tatăl său îl iubea şi pe el foarte mult. El îi iubea pe ambii copii.

A plecat de acasă

Odată fiul cel mic se urcă pe un deal. De acolo văzu tot cuprinsul ţării, până departe de tot. Se gândi: „Precis că acolo, de partea cealaltă, e mult mai frumos decât aici. Acolo vreau să merg. Vreau să merg în lumea cea largă“.

Apoi se duse la tatăl său şi îi spuse: „Tată, dă-mi un sac plin de bani. Nu mai vreau sa stau aici. Vreau să merg în lumea cea mare“.

Tare se întristă bătrânul tată. El zise: „Fiul meu, să nu cumva sa faci una ca asta. Rămâi cu mine. Nu-mi face aşa un necaz mare“. Dar fiul nu voia să audă nimic; el se gândea: „Tatăl meu nu ştie nimic. Eu ştiu mai multe decât el“.

Se îmbrăcă cu hainele cele mai frumoase, se sui pe camilă şi zise: „Tată, dă-mi banii. Voi pleca totuşi. Vreau să merg în lumea cea largă“.

A început să cheltuiască banii

Atunci tatăl îi dădu banii şi fiul pleca bucuros. Nu se mai uită nici măcar o dată înapoi. Nici nu se mai gândea la tatăl său bătrân. Dar tatăl nu-şi uită fiul. El rămăsese în faţa casei şi se uită după el, până ce îl pierdu din ochi.

El era foarte trist. Căci acum nu mai avea decât un singur fiu. Pe celălalt îl pierduse.

Se gândea: „Fiul meu, în fiecare zi mă voi uita după tine, să văd dacă nu cumva te întorci înapoi. Te voi aştepta. Te voi aştepta în fiecare zi“. Fiul plecase în lumea cea mare. Călătoria îi plăcu tare mult. În oraşe erau multe magazine, în care se putea cumpăra tot felul de lucruri preţioase şi frumoase.

Fiul cumpăra multe lucruri căci doar avea bani destui. Avea şi o mulţime de prieteni cu care făcea petreceri. Toate acestea costau bani mulţi, dar baiatului nici că-i păsa. El credea că banii lui nu se vor termina niciodată.

Dar banii lui se terminară foarte repede. În scurt timp, sacul său fu gol! Atunci îşi vându cămila. Şi iarăşi avu o grămadă de bani. Dar îşi cheltui şi aceşti bani.

Apoi îşi vându inelul de aur. Şi pe acesta căpăta o grămadă de bani. Dar şi banii aceştia îi cheltuie repede.

A ajuns să pască porcii

Fiul, care altădată fusese aşa de bogat, acuma nu mai avea nimic. Nu-şi mai putea cumpăra lucruri frumoase şi nu mai putea face petreceri. Iar prietenii lui nu mai voiau să ştie nimic de el. Plecară toţi de la el şi îl lăsară singur. Începu să i se facă foame. Dar nu mai avea bani să-şi cumpere nici măcar pâine. Începu să cerşească pe la uşi. Oamenii, însă, nu-i dădeau nimica. Nu prea era pâine în ţară, căci era foamete. În cele din urmă ajunse la un ţăran, care îi zise: „Te primesc ca servitor. Va trebui să ai grijă de porci“. Tânărul gândea că „astfel îmi va da cel puţin de mâncare“. Şi aşa ajunse servitor la un ţăran. Trăia printre porcii aceia graşi. Hainele lui erau vechi şi rupte, dar nu putea să-şi cumpere altele noi. Şi-i mai era şi tare foame, căci ţăranul nu-i dădea aproape nimica de mâncare. Ar fi mâncat pâna şi mâncarea porcilor, aşa de foame îi era. Dar bineînţeles că ţăranul nu-i dădea voie să facă una ca aceasta. Tare rău îi mergea în lumea cea mare. Tatăl său avusese totuşi dreptate. Când îşi aduse aminte de tatăl său, tare se întrista. Se gândi: „Ce bun a fost tatăl meu cu mine. Mai bine n-aş fi plecat niciodată de acasă. Tatăl meu are destulă pâine, iar eu va trebui să mor aici de foame“. Începu să plângă, părându-i rău de ceea ce făcuse. Suspina: „Vreau să merg înapoi la tata“. În sfârşit se sculă şi o porni la drum spre tatăl său.

Se gândea: „Precis că tatăl meu e tare supărat pe mine. Dar totuşi mă voi duce la el. Îi voi spune: Tată, am fost aşa de rău! Sunt mult prea rău ca să mai pot fi fiul tău. Dă-mi voie să rămân la tine, măcar ca şi un servitor“.

Si iată că baiatul se apropie de casa părintească. O putea vedea de departe. Plecase de acasă ca un om bogat, iar acum se întorcea ca un cerşetor sărac. Oamenii nu-l mai recunoscuseră. Îşi ziceau: „Cine poate fi acest cerşetor murdar?“. Tânărul aproape ca nu mai îndrăzni să meargă mai departe.

Din nou acasă

Dar cine stătea în faţa casei şi privea în zare? Cine fugea în întâmpinarea lui?

Era tatăl său! El îşi recunoscuse fiul. Îl aşteptase tot acest timp şi nici măcar nu era supărat pe el. Îl luă în braţele sale, îl sărută şi strigă de bucurie: „O, copilul meu, copilul meu, cât sunt de fericit că te-ai întors acasă“. Fiul, însă, zise: „Tată, am fost atât de neascultător. Sunt mult prea rău ca să mai pot fi fiul tău“.

Dar tatăl răspunse: „Tu, totuşi eşti fiul meu. Te iubesc şi acuma“. Apoi îşi chemă servitorii şi le zise: „Aduceţi repede haine frumoase pentru fiul meu. Aduceţi-i şi încălţăminte nouă. Şi puneţi-i şi un inel nou de aur pe deget“. Apoi tatăl porunci să se frigă carnea şi să se coacă prăjituri gustoase. Şi spuse: „Haideţi să mâncăm şi să ne veselim, căci mult timp am fost fără fiu, dar acum el a venit iarăşi. El a fost pierdut, dar acuma s-a întors înapoi“. Tatăl acesta nu încetase nici o clipă să-şi iubească fiul. Astfel ne iubeşte Tatăl Ceresc, pe noi, copiii Săi. Ne putem întoarce întotdeauna la El, chiar şi dacă am făcut multe rele. Dacă ne pare cu adevărat rău, Dumnezeu nu mai este supărat pe noi. El este fericit să ne primească împreună cu copiii Lui. Şi e mare sărbătoare în ceruri cu îngerii, căci un copil care a fost pierdut s-a întors iarăşi. (sursa: Ileana Vasilescu, Povestiri pentru copii după tradiţia ortodoxă, Editura Sofia, 2002)