Fulgul

Era iarnă. Afară era tare frig, dar nici un fir de zăpadă. În înaltul cerului, iarna sau Crăiasa zăpezii, cum îi spun alţii, dansa împreună cu fulgii ei.

- Să sărim de pe un nor pe altul, maiestate!, sugeră un fulg.

- Nu ar fi mai bine să facem o horă imensă? întrebă altul.

- Hai să ne distrăm! ţipă alt fulg.

Doar unul dintre ei era nemulţumit.

- Oare când? se întrebă el. Oare când voi merge şi eu în aventură pe pământ. Îmi plac acei munţi şi acele sute de căsuţe. Îmi plac pădurile şi lacurile. Dar oare când voi ajunge să le ating?

Bietul fulg nu ştia să se bucure de ceea ce avea. Cât va mai trebui să rabd? se văită el.

- Ce este, Steluţă? îl întrebă Crăiasa? Ce te nemulţumeşte?

- Vreau să cobor pe pământ, Măria ta!

- Dacă asta ţi-e voia, atunci...

Iarna pocni din degete. Şi în aceeaşi clipă, fulgul începu să alunece la vale într-un vârtej ameţitor.

- La revedere, Iarnă! Pornesc spre pământ!

Mii de fulgi începură să plutească în văzduhul îngheţat.

- Uite, acolo e un sătuc! se minună Steluţă.

- Iar acela e un lac. Uite, uite un copil! Tot se uită la mine să vadă ce minunat sunt!

Fulgul ateriză pe capota unei maşini şi acolo stătu până un grup de copii îl luară cu ei.

- Ştiu, vor să-mi mulţumească pentru că am venit la ei!

Unul dintre copii, îl luă în palmă, împreună cu ceilalţi fulgi şi îi strânse până îi transformă într-o mică bilă albă. Bulgărele fu rostogolit prin zăpadă până deveni o minge imensă. Apoi, o cocoţară pe alte două mingi la fel de mari. I se adăugă o mătură, o tigaie, un morcov, câţiva cărbuni şi un fular. Omul de zăpadă era gata.

- M-am înşelat! ţipă fulgul. De pe pământ nu pot vedea pădurea. Vreau înapoi în ceruri!

Soarele se ivi de după un nor. Acum era cald. Chiar prea cald. Omul de zăpadă se topi. Iar Steluţă ajunse o băltuţă.

- Vreau înapoi la tine, Crăiasă! se rugă fulgul.

Globul de foc încălzi atât de tare băltoaca, încât prietenul nostru deveni un vapor de apă.

- Mă ridic din nou la cer! Sus, mai sus, e rece. Şi când se oglindi într-un cristal de gheaţă, Steluţă văzu cu uimire că e din nou fulgul jucăuş şi alb de mai înainte. Acum era fericit. Dansa din nou în ceruri. (Catrinel Constantinescu, clasa a IV-a)