Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Educaţie și Cultură Pagina copiilor Furtuna şi îngerii

Furtuna şi îngerii

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Pagina copiilor
Un articol de: Magdalena Gheorghe - 22 Aug, 2010

Un nor cumplit de negru, cu forme ciudate, desprinse de pe alte meleaguri parcă, a pornit să tune şi să toarne cu nemiluita picături reci, mari, răutăcioase. Vântul suflă puternic, îndoaie copacii, dar nu reuşeşte să îndepărteze norii puşi pe harţă. Soarele s-a ascuns timid şi neputincios într-un nor micuţ, şi tremură speriat de furtuna stârnită.

Într-o staţie de autobuz, un băieţel slăbuţ, înspăimântat de vijelia dezlănţuită, tremură ca varga. În mâna dreaptă ţine o acadea, de care se pare că a uitat. Stă într-un colţ al cabinei de protecţie, cu genunchii îndoiţi şi cu lacrimile jucându-i în ochi.

- Dacă ştiam, nu mai plecam. Mi-e atât de teamă. Nu mai e nimeni pe străzi.

Nici urmă de fiinţă în jur. Nu tu păsări, insecte, oameni. Cât ai spune "hai la joc", picăturile hapsâne, nesătule au furat culoarea din tot ce era în jur: frunze, petale, cer, până şi culoarea roşie - cu aromă de zmeură - din acadeaua băieţelului a dispărut.

- Rareş, Rareş, dragul meu, te rog, răspunde, se aude în depărtare strigătul disperat al unei femei, care se pare că este mama sau oricum rudă cu băieţelul speriat.

Un fulger strălucitor luminează strada. Femeia îşi acoperă faţa, dar zăreşte umbra unei fiinţe ghemuite. Cu inima strânsă de teamă, se îndreaptă într-acolo.

- Rareş, dragul meu, te-am găsit. Ce spaimă am tras!

- Maaami, iartă-mă, nu am vrut să te sperii. Veneam spre casă şi dintr-odată s-a pornit furtuna.

- Puiul meu, eşti ud leoarcă. Mi-e teamă să nu răceşti. Dacă nu se opreşte în zece minute, pornim spre casă prin ploaie. Nu avem de ales.

- Aşa facem. Priveşte, mamă, exclamă Rareş, arătându-i mamei un nor mare, pufos şi multicolor. Acel nor a furat culorile din lumea noastră. Uite, nici rochia ta nu mai are culoare... Nici acadeaua... Nici pantofii... Mi se face frică. E înspăimântător!

- Ai dreptate, fiul meu iubit! Găsim noi o soluţie, dar acum să pornim spre casă, căci iată, rugămintea mi-a fost auzită şi ploaia a stat.

Cei doi au plecat spre locuinţa lor, care nu se afla foarte departe de staţia de autobuz unde s-a adăpostit băieţelul poveştii noastre.

- Dezbracă-te, Rareş, spuse mama grijulie şi îl înfăşură rapid într-un halat de baie, moale, călduros şi pufos - dar şi acesta lipsit de culoare.

- Trebuie să ne gândim la o soluţie pentru a aduce culorile înapoi, rosti micuţul.

- Ai dreptate, dar asta după un ceai cald şi gustos, asezonat cu o miraculoasă lămâie.

Aburii ceaiului fierbinte, cu miros îmbătător de tei, îl moleşiră pe Rareş. Era să adoarmă la masă dacă mama lui nu era atentă.

- Puiul meu, hai să mergem la culcare. Nu uita să îţi spui rugăciunea, da?

- Bineînţeles, mamă dragă!

Ajuns în cameră, Rareş îngenunche lângă pat şi se rugă: "Îngeraşul meu păzitor, îţi mulţumesc pentru că am revenit acasă cu bine.

Când Îl vezi pe Doamne Doamne, roagă-L să salveze culorile din ghearele monstrului care le-a furat. Mulţumesc din nou. Amin!"

Rareş îşi dădu apoi papuceii jos, îi aşeză ordonat lângă pat, trase plapuma peste el şi adormi cât ai spune "peşte".

Îngerii bucuriei, armoniei şi păzitori ai copiilor începură discuţia.

- Cum salvăm această situaţie?

- Există o soluţie, nu se poate altfel!

- Bineînţeles, fără discuţie!

Au stabilit că este necesar să meargă la Dumnezeu şi să Îi ceară sfatul.

Această poveste a fost scrisă pentru voi, dragi copii, de doamna Claudia Lizica Groza, profesoară de biologie la Şcoala Nr. 114 "Principesa Margareta" din Bucureşti. Continuarea acestei poveşti o veţi afla în următorul număr al ziarului. Până atunci, vă aştept din nou să îmi scrieţi cum credeţi că se continuă povestea şi, mai ales, cum se termină. Cea mai frumoasă şi interesantă poveste va apărea într-un număr viitor al ziarului şi va fi premiată.

Vă aştept cu drag şi nerăbdare!