Hristos a înviat!

Învierea lui Hristos din morţi înseamnă redeschiderea Porţilor Raiului, pentru ca noi, creştinii, să ne întoarcem la Dumnezeu, Cel Care ne-a creat şi ne arată mereu dragostea Lui.

Cireşii păreau ninşi: florile încărcau crengile şi anunţau o bogăţie de cireşe, toate bune pentru a fi cerceluşi la urechile fetelor. Seara se anunţa caldă şi liniştită; fără pală de vânt care să tulbure sufletele. Era în aer o tristeţe amestecată cu o bucurie adâncă.

Mama a venit uşor şi m-a trezit din somnul fugar, spunându-mi că a sosit vremea să mergem la slujbă. Pe uliţă, pâlcuri de oameni se îndreptau spre bisericuţa din lemn, veche, bătută de arşiţă şi ploi, bogată în credinţă. În mâini ţineau lumânări cu care vor aduce Lumina Învierii în casele lor.

Mă străbătu un fior şi luai mâna mamei în mâna mea, găsindu-mi, ca întotdeauna, liniştea. Mama era acolo şi mă ocrotea. Dar nu mă ocrotea doar mama. Ştiam, era acolo, pretutindeni, în inima mea, era El.

Deodată au început să bată clopotele, iar preotul ne-a vestit: "Veniţi de primiţi lumină! Hristos a înviat!", dăruindu-ne lumină din Lumină. Nu mai simţisem o astfel de bucurie; o pace, o linişte îmi cuprindeau întreaga fiinţă. El, Mântuitorul nostru, luase asupra Lui păcatele lumii, izbăvindu-ne pe noi, oamenii, salvând omenirea, scoţând-o din păcat!

Priveam în ochii plini de lacrimi ai mamei, lacrimi de bucurie, şi mă simţeam eliberată de toate. Lumina pâlpâia firavă, dar totuşi puternică, în lumânarea pe care mâinile mele de copil o ţineau cu putere, de parcă era cea mai preţioasă comoară a lumii. Şi chiar era cea mai preţioasă comoară a lumii: comoara credinţei în El, în Mântuitorul, în izbăvire.

Oamenii cu lumina în mâini se îndreptau tăcuţi spre cimitirul tăcut, ducând, după un vechi obicei, lumină şi celor de dincolo.

Ne-am îndreptat apoi spre casa noastră, acolo unde ne aştepta masa plină de bucate să ne bucurăm cu toţi ai noştri de bucuria lumii. Eram mai buni, mai drepţi, mai credincioşi.

Hristos a înviat!

(Andreea Pricope, clasa a V-a A, Şcoala "Alecu Russo", Iaşi)

Paştile în familia mea

O rochie tivită din ghiocei, toporaşi, lalele şi narcise se lasă peste meleagurile ţării noastre, aducând cu ea cântecul melodios al păsărilor, parfumul îmbietor al florilor şi al pomilor înmuguriţi.

Împreună cu această dulce şi poetică sărbătoare de primăvară, sosesc şi Paştile sau Învierea Domnului. În familia mea, această sărbătoare este aşteptată cu mare dragoste şi bucurie. Toate pregătirile pentru Paşti sunt făcute în cea mai bună rânduială. Se vopsesc ouă roşii, în culoarea Sângelui Domnului, se face pasca.

În seara de Înviere mergem, cu inima plină de dragoste şi suflet curat, la biserică pentru a aduce şi în casă lumina sfântă. Apoi, în jurul mesei plină de bucate alese, ne bucurăm de faptul că Dumnezeu ne-a ajutat să mai ajungem o sărbătoare a Învierii Fiului Său.

Mă gândesc atunci cât a suferit bunul Iisus Hristos, în momentul răstignirii Sale pe cruce, pentru a şterge păcatele întregii omeniri. Dar Învierea Sa din morţi înseamnă redeschiderea Porţilor Raiului, pentru ca noi, creştinii, să ne întoarcem la Dumnezeu, Cel Care ne-a creat.

(Daiana Bouroş, clasa a VI-a B, Şcoala ,,Emil Racoviţă", loc. Oneşti, judeţul Bacău)

(Material realizat de de Magdalena Gheorghe)