Împărăţia Luminii

A fost odată o gărgăriţă care trăia în Împărăţia Luminii Roşii. Soarele era roşu, apa şi chiar toate vieţuitoarele de pe pământ erau roşii. Şi toate străluceau de bucurie şi de mulţumirea de a fi.

Într-o zi, admirând infinitele nuanţe de roşu, îşi dădu seama că soarele dădea culoare împărăţiei, pentru că toate lucrurile îi reflectau lumina aceea purpurie. Atunci, încântată de descoperirea făcută, s-a uitat la aripioarele ei care se colorau intens în lumina soarelui şi a simţit cum energia solară îi dădea şi putere.

- Ce frumos! Deci noi suntem fiii Luminii!, exclamă, făcând, visătoare, o piruetă în aer.

- Atât de mult aş vrea să dăruiesc şi eu, asemenea soarelui, un strop de lumină, dar... Se opri gânditoare din dansul ei:

- Cine să aibă nevoie? Că doar toţi au din belşug în această împărăţie!

Se simţi tare singură şi neîmplinită. Parcă îi era limitată posibilitatea de a fi şi ea strălucitoare... Ea doar absorbea lumină, era doar o lucitoare...

În Împărăţia Negrului Întuneric

Şi mergând ea aşa printre firele de iarbă, deodată văzu o gaură în pământ, făcută probabil de o cârtiţă. Curioasă, se încumetă să păşească cât mai în adânc. Era mirată de ceea ce vedea: Roşul se estompa şi se transforma, încet, încet, în negru.

- Va să zică, aici nu mai este Împărăţia Luminii Roşii!? îşi spunea aproape în şoaptă, căci un fior de teamă i se strecura în suflet din cauza întunericului. N-avusese timp de gândire prea mult, căci un convoi de furnici negre o atenţionă:

- La o parte din drum!

- Dar, nu vă supăraţi, cum se numeşte împărăţia voastră? întrebă, sfioasă, gărgăriţa.

- Aici este Împărăţia Negrului Întuneric!, răspunseră din mers furnicile.

- Ştiţi, eu vin din Împărăţia Roşie a Luminii! E atât de frumos acolo, şi ai atâta libertate, iar spaţiul este infinit, încât...

- Se poate, dar n-avem timp de discuţii, ne pregătim proviziile!

Furnicile îşi vedeau înainte de drum, de parcă gărgăriţa nici n-ar fi existat.

- Totuşi, cu cine aş putea să discut? Cine este împăratul vostru?

- Mergi la cărăbuşi şi-ţi vor arăta ei drumul!

Atunci, ambiţioasa gărgăriţă îşi luă inima în dinţi şi merse mai departe în Împărăţia Negrului Întuneric.

Într-un colţ, tolăniţi pe spate, cărăbuşii leneveau şi nu voiau câtuşi de puţin să se ostenească, nici măcar până la hrană.

Refuzul cărăbuşilor

- Bună seara, domnilor cărăbuşi! Eu sunt Gărgăriţa cea Roşie şi am venit să vă aduc o veste bună! Dincolo, la ieşirea din această lume, se află Lumina! Este cel mai frumos lucru de privit şi atât de caldă când te cuprinde...

- Bine, spune ce vrei mai pe scurt, că deja ne-ai stricat somnul şi iar ne vom răsuci câteva ore până adormim!

- Dacă vreţi, vă însoţesc eu până acolo!, răspunse plină de generozitate gărgăriţa. Nu vă cer nimic în schimb, ci doar aş vrea să trăiţi mai fericiţi...

- Este greu de ajuns până acolo şi nu vrem să ne chinuim atâta drum, răspunseră morocănoşi cărăbuşii.

- Puterea Luminii vă va însoţi paşii şi vă va da putere pe măsură ce vă veţi apropia de ea! Este nevoie doar de voinţă!

Degeaba încerca gărgăriţa noastră să-i convingă pe toţi să renunţe la lumea lor, cărăbuşii nu credeau în vorbele ei:

- Noi aici ne-am obişnuit şi nu ne trebuie altă lume!

pare rău că-mi refuzaţi invitaţia, dar, înainte de a pleca din împărăţia voastră, aş vrea să vorbesc cu împăratul vostru!

- Mergi drept înainte şi vei da de Poarta Cârtiţelor! Acolo este împărăteasa noastră.

- Atunci, rămâneţi cu bine!, spuse gărgăriţa cu speranţa că totuşi, cineva o va înţelege.

Gărgăriţa Roşie, împărăteasă

Drumul era din ce în ce mai întunecos, încât abia se mai putea percepe ceva. Poarta Cârtiţelor era un fel de boltă mai mare şi, la chemarea Împărătesei, sute de cârtiţe se adunaseră de prin tot felul de galerii subterane. Gărgăriţa, după protocolul obişnuit, începuse să le explice că nu pot fi fericiţi decât dacă renunţă la Împărăţia Întunericului:

- Uitaţi, e atât de bună lumina, încât mai port şi acum pe aripioare culoarea roşie pe care mi-a dat-o!

Gărgăriţa însă nu ştia că nimeni n-o vede, că aceste fiinţe nu au ochi şi că nu înţelegeau despre ce este vorba.

- Fata mea, răspunse Cârtiţa cea Răbdătoare, împărăteasa Întunericului, eu sunt bolnavă şi nu mai pot avea grijă de trebile împărăţiei dar, pentru că ai inima curată şi voioasă, rămâi la noi să fii tu împărăteasă în locul meu !

- Cu multă plăcere! O să vedeţi că nu v-am minţit deloc, Împărăţia Luminii chiar există şi oricine iubeşte Lumina este bine-primit în ea! Chiar cu ocazia Ceremoniei de Încoronare vă invit pe toţi să facem un pelerinaj acolo de unde vin eu!

Pe scurt, au şi început pregătirile pentru marea festivitate: furnicuţele, milioane de furnicuţe, de fapt, făceau rost de bucate; cărăbuşii cu corn îşi curăţau armura de soldaţi, iar cârtiţele construiau un nou palat subteran supraetajat pentru Gărgăriţa cea Roşie, împărăteasa lor.

Încoronarea

Mult îi lipseau gărgăriţei noastre cântecul păsărelelor, coloritul fluturaşilor, adierea vântului, foşnetul frunzelor, ameţitorul zbor pe deasupra florilor parfumate şi...când îşi aducea aminte de Lumină, o lacrimă mică îi înceţoşa privirea. Îi era dor de acasă... şi nimeni nu putea să-i dea nimic din toate acestea, cu toate că era împărăteasă...

Dar, nu-i nimic, nu mai durează mult şi vom ajunge cu toţii acasă... şi parcă nobleţea unei fapte bune îi încălzea inima...

În câteva zile pregătirile erau terminate. În loc de coroană, i-au pictat căpuşorul cu negru şi câteva buline negre pe aripioare, însemnele specifice Împărăţiei Negrului Întuneric.

În fruntea alaiului, alături de Cârtiţa cea Răbdătoare - fosta împărăteasă, Gărgăriţa cea Roşie a dat semnalul de pornire către Împărăţia Roşie a Luminii.

Cu cât se apropiau de ieşire, lumina creştea în intensitate şi tare ar fi vrut să-şi ia zborul mai repede într-acolo, dar îşi înfrână la timp avântul: acum avea o responsabilitate de care trebuia să ţină seama. Acele fiinţe negre depindeau de deciziile ei şi nu mai avea voie să le părăsească. (În numărul următor, dragi copii, veţi citi cum a decurs pelerinajul celor din Împărăţia Întunericului în Împărăţia Luminii, cum au perceput ei noua lume şi cum a înţeles Gărgăriţa veşnicia)