În braţele Maicii Domnului

Dragii mei, pentru că luna noiembrie ne aduce şi un praznic al Maicii Domnului, am ales astăzi să vă povestesc despre Sfântul Arsenie Capadocianul (pe care îl prăznuim pe 10 noiembrie) şi ajutorul minunat pe care acest sfânt l-a primit de la Maica Domnului. Veţi vedea, de asemenea, că acest sfânt a îndrăgit mult copiii şi s-a ocupat de educaţia lor, învăţându-i şi căile şcolii, dar şi ale Bisericii.

Sfântul Arsenie Capadocianul s-a născut în anul 1840, în Farasa, o regiune aflată la 200 de kilometri depărtare de Capadocia (astăzi în Turcia). Părinţii săi au avut doar doi copii: Vlasie şi Teodor (numit Arsenie după ce a devenit monah). Rămânând orfani, cei doi fraţi vor fi crescuţi de o mătuşă, iar după câţiva ani, Teodor va fi trimis la o altă mătuşă pentru a învăţa.

Multe dintre rudele sale erau învăţători, iar Teodor alese şi el acest drum. După ce l-a învăţat pe copil tot ce a putut, mătuşa l-a trimis în localitatea Smirna, unde tânărul va învăţa şi limbile străine armeană, turcă şi franceză.

Nu după multă vreme, Teodor intră în Mănăstirea "Sfântul Ioan Botezătorul", la 15 kilometri de Cezareea.

La vârsta de 30 de ani, după ce fusese hirotonit ierodiacon şi apoi arhimandrit, Arsenie primeşte ascultare să meargă în regiunea natală şi să îi ajute pe creştinii de acolo, învăţându-i şi slujind pentru ei. Acolo, sfântul s-a ocupat foarte mult de copii şi i-a învăţat şi cele ale şcolii, dar şi cele ale Bisericii. La slujbe citea Sfânta Evanghelie în greacă, farasiotă şi turcă pentru ca toţi să poată înţelege cuvântul lui Dumnezeu.

Sfântul Arsenie îi ajuta pe cei săraci, îi vindeca pe bolnavi, mijlocea prin rugăciune naşterea de prunci. Deşi dăruia tuturor ajutor, "făcându-se tuturor toate", Sfântul Arsenie nu primea niciodată nimic, nici bani, nici daruri şi spunea mereu: "Credinţa ortodoxă nu este de vânzare".

Odată, pe când era copil şi se afla împreună cu fratele său pe pământul părinţilor săi, Teodor a căzut într-o apă în care era aproape să se înece. Vlasie, fratele cel mare, a început să se roage Sfântului Mare Mucenic Gheorghe. În scurt timp, Teodor era scos din apă, mărturisind fratelui său cum un călugăr l-a apucat de mână şi l-a tras afară.

În preajma Farasei, sus, în interiorul unei stânci, într-o peşteră, era o bisericuţă a Maicii Domnului. Pentru mai multă lărgime, în afara stâncii fusese făcută o terasă de scânduri. Până acolo trebuiau urcate 40 de trepte săpate în stâncă şi 120 făcute din scânduri.

Mergând părintele să slujească Sfânta Liturghie la această bisericuţă, a ieşit după slujbă puţin, pe terasă. Călcând pe o scândură, aceasta s-a desprins din cuie şi părintele a căzut în prăpastie.

Un ţăran care l-a văzut din cealaltă parte că a căzut şi-a lăsat boii şi a fugit să îngrijească, precum crezuse, trupul zdrobit al părintelui. Însă când a ajuns jos, în prăpastie, ţăranul a văzut trupul părintelui întreg, dar nemişcat. A întins mâna să-l mişte, dar părintele i-a spus:

- Nu mă atinge, nu am nimic!

Părintele rămăsese nemişcat nu pentru că, se lovise, ci datorită simţirii puternice pe care o avea, pentru că în vreme ce cădea în prăpastie, l-a luat în braţe o Femeie, l-a coborât până jos şi l-a lăsat acolo. S-a simţit atunci precum un prunc în braţele maicii sale. După ce i-a spus acestea ţăranului, s-a ridicat şi a urcat treptele, mergând iarăşi la bisericuţa Maicii Domnului. Iar ţăranul, martor al minunii, a mers în Farasa şi a vestit tuturor această mare minune a Maicii Domnului.