Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Educaţie și Cultură Pagina copiilor Învaţă de la furnică!

Învaţă de la furnică!

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Pagina copiilor
Un articol de: Claudia Lizica Groza - 07 Mai 2011

Hristos a înviat!

Iată o nouă poveste pe care v-o dăruim cu drag în aceste frumoase zile de după Învierea Domnului.

Zi de primăvară târzie, cu adiere slabă de vânt şi miros de flori. Din când în când plouă, cu picături mari, de forma unor cristale, poate diamante neşlefuite. Ca nişte vestitori ai ploii, muşuroaie de furnici ies din crăpăturile pământului însetat.

Soarele este aproape la mijlocul distanţei dintre răsărit şi apus. Furnica Lea aleargă speriată că nu-şi va finaliza treburile notate cu grijă în agendă.

- Ah, cămara este aproape goală. Este timpul să fac provizii!, exclamă ea.

- Nu pot să cred că ai rămas fără mâncare!, spune mândră vecina Pia.

- Ziua bună, căci nici nu

te-am zărit. Am multe de făcut pe ziua de azi. Trebuie să aduc şi hrană în cămară. Acum vine iarna aspră sau vreo ploaie de nu mai pot ieşi pe niciunde.

- Lasă, nu te mai plânge, că are cine să te ajute. Ai un muşuroi numeros.

- Da, ai dreptate. Dar sunt multe de făcut. Am plecat.

Nu mai pot zăbovi. Furnica Lea este cumpătată şi harnică. Se uită atentă în toate părţile pentru a găsi de-ale gurii. În spatele unei fetiţe apar firimituri de la un biscuit. Le adună cu spor şi rapiditate. Pe drumul

de-ntoarcere găseşte o bucată de măr. O cară şi pe aceea după ea.

Un copil o zăreşte. O urmăreşte îndeaproape. Lea se sperie, dar îşi continuă drumul grăbită.

- Sper să nu mă calce, sper să nu mă calce, repetă ea încontinuu.

- Ce faci cu mâncarea aceasta? Nu îţi este greu să o porţi în spate? Vrei să te ajut?, întreabă copilul.

- Ce drăguţ este. Mă bucur că nu toţi oamenii sunt răi.

Într-un final, Lea a ajuns la locuinţa sa. A depozitat hrana.

A dereticat prin casă, a dat mâncare puilor şi a pornit din nou în căutare de provizii.

- Dar ce, vecină, voi mâncaţi cu zece guri? întreabă Pia, puţin invidioasă.

- Măi, Pia, nu ştiu ce să îţi răspund. Aşa m-am învăţat,

să-mi fac mereu proviziile din timp. E tot ce îţi pot spune.

Supărată de răspuns, Pia şi-a pus furnicile din muşuroiul pe care îl conducea să o aştepte pe Lea şi să-i fure hrana.

Încărcată în spate şi-n toate picioarele cu bunătăţi, furnica se gândea ce să gătească pentru zilele următoare, când, zdup, trosc, este asaltată de furnici sprintene şi viclene.

- Încotro aşa grăbită, surioară?

Cu voce şoptită, Lea răspunde:

- Spre muşuroi, suratelor.

Furnicile hapsâne au prins-o pe Lea şi i-au furat merindele. Altele au legat-o fedeleş şi au abandonat-o pe drumurile somnoroase, care aşteptau lumina lunii şi dansul stelelor.

Copilul care urmărise toată ziua hărnicia furnicii Lea a dezlegat-o spunându-i:

- Credeam că numai oamenii sunt răi. Îmi pare rău de ce ţi s-a întâmplat. Eşti atât de harnică şi chibzuită. Am să-ţi urmez modelul de a fi un gospodar adevărat. Îmi voi face vara sanie şi iarna căruţă, cum se spune în popor.

- Nu ştiu cum să-ţi mulţumesc, copile drag!

- Nici nu trebuie. Mi-ai oferit cea mai interesantă lecţie de bunătate şi prietenie.

Copilul a însoţit-o pe Lea până la muşuroiul său, unde era aşteptată cu emoţie de cei dragi.