Bucuria copiilor în preajma marilor sărbători ortodoxe o văd cel mai bine profesorii de religie, care sunt de multe ori uimiți de creativitatea celor mici și, în același timp, pot să constate puritatea lor sufletească și emoția lor nealterată. Toate acestea transpar din desenele elevilor, din poezioarele lor sau din compunerile lor cu privire la viețile sfinților, la tradițiile religioase și cele populare de Crăciun și Anul Nou. În așteptarea Pruncului Sfânt care se naște în peștera din Betleem, elevii de la școlile gimnaziale „Geo Bogza” și nr. 7 din sectorul 1 al Capitalei, coordonați de profesorul lor de religie, Ionuț Tarău, și-au propus să ne bucure și pe noi cu ceea ce au desenat și au compus în preajma sărbătorii Sfântului Ierarh Nicolae, a Nașterii Domnului și a Sfântului Vasile cel Mare.
Invenţii faimoase
De dimineaţa până seara folosim obiecte simple şi banale, care ni se par că există dintotdeauna. Uităm însă că ele au fost inventate la un moment dat şi că omul a trăit multă vreme şi fără ele. Îţi povestesc astăzi despre câteva dintre aceste obiecte pe care te-ai obişnuit să le ai în jurul tău.
Pasta de dinţi Înainte de inventarea ei, oamenii se spălau pe dinţi cu tot felul de lucruri tari, care puteau curăţa resturile de mâncare depuse pe dinţi, de exemplu coaja pisată de ou, pe care o frecau de dinţi cu degetul sau cu crenguţe de copac. Cea mai veche pastă de dinţi a fost inventată de egipteni, care amestecau sare, mentă, ardei şi floare uscată de stânjenel. Totuşi, obiceiul spălării dinţilor nu era nicidecum atât de bine fixat ca în ziua de azi, de aceea oamenii din vechime aveau probleme mari cu dantura. Pasta de dinţi aşa cum o ştim noi astăzi (cea care face spumă şi este păstrată în tub) a fost inventată abia în secolul XIX de un dentist care a adăugat săpun la praful tradiţional cu care se spăla pe dinţi. Tot el s-a gândit să pună pasta obţinută în tub, aşa cum l-a sfătuit fiul său, încântat de tuburile pentru culori ale pictorilor din Paris. Tacâmurile Cele mai vechi instrumente de acest fel au fost cuţitele, care se făceau din oase, scoici sau pietre. Lingurile au fost şi ele folosite din timpuri străvechi pentru a consuma lichidele şi se făceau din lemn sau oase. Furculiţa a apărut cel mai târziu. Când o prinţesă bizantină a adus prima furculiţă în Italia, folosirea ei a fost considerată un afront adus degetelor! La început, furculiţa avea doar doi dinţi, era complet plată (nu curbată, ca acum) şi era folosită în special pentru a ţine carnea când era tăiată cu cuţitul. De altfel, furculiţa era şi foarte mare. Mult mai târziu a căpătat forma de astăzi şi a încetat să mai fie o ciudăţenie. Totuşi, secole la rând oamenii au mâncat cu degetele. Romanii şi grecii mâncau stând întinşi pe o parte, de pe platouri mari de mâncare. Resturile de mâncare, ca de exemplu oasele, erau aruncate pe jos, ca să le mănânce câinii. Până în Evul Mediu şi chiar mai târziu, oamenii mâncau toţi din acelaşi bol mare, dar într-o anumită ordine: mai întâi bărbaţii, apoi femeile şi copiii din familie. Şi în ziua de azi mai există grupuri etnice izolate care păstrează aceste obiceiuri, de exemplu inuiţii din Arctica, care mănâncă toţi din acelaşi vas de mâncare. Există şi familii de arabi sau indieni care păstrează obiceiul de a mânca cu degetele. De fapt, la nivel mondial, există mult mai mulţi oameni care mănâncă cu degetele sau beţişoarele decât cu furculiţa şi lingura! N-ai fi crezut, nu-i aşa? Cada de baie Obiceiul de a face baie nu este unul foarte vechi. Secole de-a rândul, baia a fost un privilegiu rezervat celor bogaţi. Zonele mai civilizate din Mediterana (Babilonul, Egiptul) aveau băi publice. Romanii au rămas faimoşi pentru băile lor publice, care puteau găzdui până la 1.600 de persoane! Existau şi romani foarte bogaţi care aveau căzi de baie în casă - acestea erau făcute din ceramică sau semănau cu nişte adevărate mini-piscine. Despre greci şi romani se spune că erau îngroziţi de mirosul neplăcut al popoarelor pe care le cucereau. Totuşi, de-a lungul timpului băile publice au devenit locuri privilegiate pentru infestarea cu boli. Erau pline de broaşte şi gândaci şi nimeni nu se gândise să sterilizeze apa în care toată lumea făcea baie. Băile publice au fost închise sute de ani la rând şi obiceiul de a face baie a fost asociat cu boala şi infertilitatea. Căzile de baie personale au apărut foarte târziu. La început, ele erau făcute din tablă şi erau ţinute în dormitor. Deoarece nu exista apă curentă, trebuiau umplute cu mâna de fiecare dată când cineva făcea baie. În secolul al XIX-lea, hotelurile au fost primele care şi-au pus la punct un sistem de apă curentă, care le-a permis instalarea de căzi de baie în cameră. Căzile erau făcute din cupru sau tablă şi aveau un mâner lateral pe care îţi puteai ţine braţul. Lacătul şi cheia Poate nu-ţi vine să crezi, dar lacătul şi cheia există încă de pe vremea egiptenilor, cu mult înainte de naşterea lui Hristos. Egiptenii foloseau lacăte şi chei din lemn pentru a păstra în siguranţă comorile regale. În timp, lacătul şi cheia s-au transformat mult ca model şi siguranţă, iar din secolul al XIX-lea au început să fie fabricate în serie. Umbrela Deşi pare un accesoriu modern, primele umbrele au apărut acum mai bine de 4.000 de ani! Erau folosite în China, Grecia, Asiria şi Egipt. Prima lor funcţie a fost de protecţie împotriva soarelui. Chinezii au fost primii care s-au gândit să folosească umbrela şi pentru a se proteja de ploaie. Astfel, ei au acoperit umbrelele de hârtie cu ceară, apoi le-au lăcuit şi astfel s-a făcut încet trecerea spre umbrela de astăzi. Începând cu secolul al XVI-lea, umbrela a devenit populară şi în Europa, mai ales în partea Nordică, mai ploioasă. Considerată la început un accesoriu specific femeilor, umbrela a intrat apoi în uz general. Istoria invenţiilor este fascinantă, nu-i asa? Poţi căuta singur cărţi despre invenţii şi inventatori, dacă doreşti să afli mai multe. Şi bucură-te că există cărţi în jurul tău - nici ele nu au existat dintotdeauna!
