Am primit la redacţie cu bucurie mai multe texte despre zidirea Catedralei Naţionale, scrise de elevi de la Liceul Teoretic „Sfinţii Trei Ierarhi” din Bucureşti. Micile eseuri au fost adunate de Mara Lina, care
Iubirea cerească să vă fie mereu lumină!
Dragii mei, vă spun din toată inima "La mulţi ani!" şi vă doresc ca şi în acest an să fiţi copii minunaţi, cu suflet frumos şi darnic, să aveţi îndrăzneala de a-L mărturisi pe Hristos după puterile voastre şi să le fiţi bucurie celor din jur.
Vă mărturisesc sincer că cele mai frumoase daruri pe care le-am primit sunt rândurile şi desenele voastre, care au adus atâta bucurie, cum nici nu gândeam.
Să vă ţină Dumnezeu curaţi şi să ne mai împărtăşiţi şi nouă, celor mari, din preaplinul sufletului vostru bun! La mulţi ani!
Prietenia în Biserică
În biserică noi suntem
Prieteni orişicând,
Nu contează dacă unul
Este mai înalt sau scund.
În biserică când intri
Va trebui să uiţi trecutul,
Şi pe oricare duşman
Va trebui să-l ierţi cu totul.
Chiar dacă este bogat
Sau sărac este-mbrăcat,
Aici doar sufletul contează
Să îl ai curat.
Orice-ar fi, creştine dragă,
În biserică te roagă
Numai dacă poţi ierta
Cu inima-ntreagă.
Biserica este un templu
Al prieteniei,
Rugăciunea-i ascultată
Doar la fiii milei.
Întotdeauna tu să dai
Numai ce ai bun în tine,
Atunci, creştine, ai s-ajungi
În slăvile divine.
Octavia Domuţa, clasa a IV-a E, Şcoala Generală "A.P. Alexi", Sângeorz-Băi, judeţul Bistriţa-Năsăud (premiul I, concursul "Prietenia în Biserică")
Trei virtuţi
Credinţa, nădejdea şi dragostea
Ne-ajută să mergem pe calea de sus.
Oricât ar fi lupta de mare, de grea,
Prin ele ajungem la El.
Nu-ţi pierde credinţa când treci prin neant,
Tu caută, iubeşte, veghează, fii treaz,
Să fii cu nădejdea, mereu ancorat,
De tărâmul iubirii, de Domnul legat.
Iubirea cerească să-ţi fie mereu
Lumina ce duce spre Dumnezeu,
Iubirea să-ţi fie lumina din har
Prin care vei trece al nopţii hotar.
Credinţa, nădejdea, iubirea de sus,
Să-ţi fie pe chipul smerit şi supus,
Să vadă oricine că tu eşti salvat
Că Domnul în dar ţi le-a dat.
Să cereţi iubire, să fiţi izbăviţi,
În duhul de eră să nu mai trăiţi,
Nădejde mai mare, mai sus ancorată,
Prin duhul credinţei, mereu să luptaţi.
Diana Iorga, clasa a VIII-a, Şcoala Generală nr. 1 Ghirdoveni, com. I.L. Caragiale, judeţul Dâmboviţa (premiul al II-lea, concursul "Prietenia în Biserică")
Să ne privim sincer în faţă
Prietenia este armonia
Sufletelor noastre mereu,
Este pacea şi bucuria
Ce ne-o dă Bunul Dumnezeu.
Prietenia înseamnă frăţie,
Ea se învaţă din copilărie.
Acasă, la şcoală, pe stradă,
Ca toată suflarea să vadă.
Biserica pe toţi ne învaţă
Să ne privim sincer faţă în faţă,
Cu gingăşie spre fiecare,
Cum ne privesc sfinţii dinspre altare.
Când imnuri de slavă în cor noi cântăm,
La Domnul Iisus Hristos ne rugăm.
Şi mulţumim Cerului şi la părinţi,
Cu gândul la faptele acestor sfinţi.
Ancuţa-Ionela Cătănoiu, clasa a III-a, Şcoala cu clasele I-VIII Viespeşti, comuna Sprâncenata, judeţul Olt (premiul I, concursul "Prietenia în Biserică")



