Am primit la redacţie cu bucurie mai multe texte despre zidirea Catedralei Naţionale, scrise de elevi de la Liceul Teoretic „Sfinţii Trei Ierarhi” din Bucureşti. Micile eseuri au fost adunate de Mara Lina, care
02 Noi, 2025
Legenda mierlei
Se spune că a fost odată o văduvă tare săracă. Avea o singură bucurie: o fată harnică şi credincioasă, care mergea la slujbă în toate duminicile. Pe fată o chema Mierliţa. Era veselă şi cânta toată ziua.
Într-o zi, mama Mierliţei a plecat în lume, să agonisească o pâine mai bună, dar a murit. Mierliţa a aşteptat-o multă vreme. După un timp, de tristeţe nu a mai putut să cânte. Văzând că mama nu mai vine, s-a îmbrăcat cu o rochie neagră, a luat ceară şi fire de tort şi a plecat să-şi caute mama. Când trecea pe lângă o biserică, se oprea, făcea o lumânare dintr-un fir şi ceară, aprindea lumânarea la icoana Maicii Domnului şi îi cerea ajutor să-şi găsească mama. Aşa a colindat prin lume până a terminat ceara şi firele. Însă, pe când şedea încă în genunchi în faţa icoanei unde aprinsese ultima lumânărică, Maica Domnului s-a desprins din icoană şi i-a zis: - Bună fetiţă, mama ta a plecat de mult din lumea asta şi este destul de fericită acolo unde este. Ca să nu mai suferi, te voi preface într-o păsărică veselă, cum erai pe când trăia mama ta! Şi, de atunci, se spune, a apărut mierla, cu haine negre şi ciocul galben ca ceara! (repovestire după Legendele faunei, antologie de Tony BRILL, Editura Grai şi suflet - Cultura naţională, Bucureşti, 1994)
