Bucuria copiilor în preajma marilor sărbători ortodoxe o văd cel mai bine profesorii de religie, care sunt de multe ori uimiți de creativitatea celor mici și, în același timp, pot să constate puritatea lor sufletească și emoția lor nealterată. Toate acestea transpar din desenele elevilor, din poezioarele lor sau din compunerile lor cu privire la viețile sfinților, la tradițiile religioase și cele populare de Crăciun și Anul Nou. În așteptarea Pruncului Sfânt care se naște în peștera din Betleem, elevii de la școlile gimnaziale „Geo Bogza” și nr. 7 din sectorul 1 al Capitalei, coordonați de profesorul lor de religie, Ionuț Tarău, și-au propus să ne bucure și pe noi cu ceea ce au desenat și au compus în preajma sărbătorii Sfântului Ierarh Nicolae, a Nașterii Domnului și a Sfântului Vasile cel Mare.
Legenda romaniţei
A fost odată un împărat şi o împărăteasă care nu aveau copii. Odată, trec pe la poarta palatului Dumnezeu cu Sfântul Petru.
- Doamne, de ce oamenii ăştia nu au copii? - Dacă împărăteasa ar bea rouă de pe crini amestecată cu rouă de pe pelin, ar naşte o fată frumoasă cum nu are să fie alta în lume. Dar să-i pună numele Româniţa. Străjerul a auzit şi i-a povestit împărătesei, care a poruncit să-i fie adusă rouă de pe crini şi pelin. Şi a născut o fată cu faţa albă ca a crinului, iar părul îi mirosea ca pelinul. Fata a crescut neînchipuit de frumoasă, dar ei nu-i plăceau oamenii, ci florile, pe care le îngrijea toată ziua. Părinţii i-au căutat soţ, dar fata nu a vrut să se mărite şi i-a îndepărtat pe toţi pretendenţii. Odată, un fecior de împărat a întrebat-o de ce nu se mărită. - Pentru că eu nu-s făcută din lumea asta şi în ziua nunţii mă voi preface în floare sălbatică. - De unde ştii? - Am auzit un glas din cer în vis care mi-a spus. Flăcăul nu a crezut-o şi atât a insistat, că fata a acceptat să facă nunta. Şi la cununie s-a transformat într-o floare albă precum e crinul şi cu miros ca al pelinului, pe care o numim româniţă sau romaniţă…
