Mama, raza de soare

O familie de rândunele şi-a făcut cuib primăvara trecută sub streaşina casei. Erau foarte gălăgioase, dar fetiţa cu părul bălai le îndrăgise nespus de mult. La scurt timp au apărut şi puişorii. Golaşi, neajutoraţi la început, dar în scurt timp s-au îmbrăcat cu pene şi fulgi pufoşi.

Au trecut repede vara fierbinte şi toamna cu zile reci şi grăbite. Puii, crescuţi mari, au plecat într-o zi ploioasă şi urâtă către ţările calde. S-a întristat mult fetiţa, dar mama ei a mângâiat-o pe creştet şi i-a spus că rândunelele se vor întoarce acasă în primăvara viitoare.

A sosit iarna, cu mantia ei rece şi albă acoperind totul. Au trecut sărbătorile de iarnă cu bucuriile lor, iar anul vechi a plecat grăbit. Zilele au trecut repede. Zăpada s-a topit. Soarele, la început timid, a prins curaj şi a ieşit dintre nori, mângâind cu razele-i blânde, parcă filtrate prin miere, întreaga natură.

Într-o dimineaţă, mama a trezit-o pe fetiţă şi i-a zis:

- Du-te să te uiţi pe fereastră!

Cu ochii rotunzi, strălucitori ca două perle, fetiţa a descoperit parcă o altă lume! Grădina înverzise, mugurii copacilor zâmbeau printre crengi, ghioceii albi parcă sunau din clopoţei, iar gâzele zburau vesele. Pluteau în aer miresme îmbătătoare! Sosise primăvara! Era atâta frumuseţe în natură, încât copilei i se făcu un dor nespus de rândunelele plecate departe.

Era prima zi a lui Mărţişor, dar cuibul de rândunele era tot gol. Plină de speranţă, fetiţa a atârnat lângă cuibul de rândunele un fir roşu de mătase împletit cu alb.

Se apropia ziua de 8 Martie, ziua mamei. Oare ce cadou să-i dăruiască mamei sale?

Se gândi la mama ei. Atunci când avea nevoie de ajutorul său, parcă se transforma într-o făptură puternică, de neclintit. Spre ea îşi îndrepta privirea întrebătoare, cu speranţă şi nesfârşită încredere. E mama doar, nu-i aşa? Ea se bucură de fiecare succes al copilului şi îl încurajează mereu. Mama veghează mereu ca drumul vieţii copilului să fie ocrotit de valurile vijelioase, ca o fereastră deschisă către cerul senin...

Pentru fetiţă, mama era un univers, un adăpost sigur, raza de soare care o încălzea blând şi cu dragoste.

- Mamă, când vor veni rândunelele?, întrebă copila.

- În curând, draga mea.

Într-o dimineaţă, fetiţa se trezi într-un ciripit vesel. Sub streaşină parcă se certau rândunelele disputându-şi mărţişorul fetiţei. "Mama a avut dreptate, se gândi fetiţa. Rândunelele s-au întors acasă!"

Ştia ce va face de ziua mamei. Îi va arăta toată dragostea şi respectul ei...