Modele de trăire creştină: Sfântul Mare Mucenic Dimitrie şi Cuviosul Dimitrie cel Nou

Cei doi sfinţi Dimitrie, sărbătoriţi unul după altul în inima toamnei, reprezintă două modele diferite de viaţă creştină: luptătorul pentru credinţă şi pustnicul. Sfântul Mare Mucenic Dimitrie a renunţat la glorie şi la bogăţie pentru a propovădui dreapta credinţă şi a murit ca ostaş mărturisitor al lui Hristos; Cuviosul Dimitrie a fugit de lume şi, ascuns în pădure, s-a rugat toată viaţa. Bunicii noştri i-au iubit, au spus poveşti şi despre unul, şi despre celălalt, şi au făcut, din zilele lor de sărbătoare, un moment important al vieţii lor...

Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de mir (26 octombrie)

Sfântul Dimitrie a trăit în Tesalonic în timpul domniei împăraţilor Diocleţian şi Maximian Galeriu, în secolul al treilea de la naşterea Domnului Hristos. Tatăl său era mai-marele cetăţii; pentru că erau vremuri grele pentru creştini, l-a botezat în secret pe Dimitrie şi i-a dat o educaţie creştină. Când părinţii săi s-au mutat la cele veşnice, Dimitrie i-a urmat în funcţie tatălui său. Pentru faptele sale de vitejie şi abilităţile sale militare, a fost numit de către Maximian Galeriu general al armatei din Tessalia şi proconsul al Greciei. Dar în ciuda acestor onoruri, Dimitrie îşi petrecea timpul propovăduind credinţa creştină.

După una dintre victoriile sale împotriva sciţilor, împăratul Maximian s-a oprit, pe drumul de întoarcere la Roma, şi în Tesalonic. Aflând că Dimitrie este creştin, l-a închis într-o ocniţă subterană, pentru judecată.

Pentru a-şi sărbători victoria, împăratul a organizat lupte de gladiatori. Cel mai abil luptător al său era un uriaş pe nume Lie, din neamul vandalilor, care şi-a învins toţi adversarii. Un tânăr creştin, Nestor, mâhnit de atâta sânge vărsat, a vrut să-l oprească pe Lie. I-a cerut binecuvântarea Sfântului Dimitrie, aflat în închisoare, şi, în numele Domnului, l-a biruit pe Lie cu uşurinţă. Mâniat, împăratul a poruncit să i se taie capul lui Nestor, apoi să fie executat şi Sfântul Dimitrie. Slujitorul său a păstrat haina pătată de sânge a Sfântului şi inelul, care au făcut minuni. Mai târziu au fost descoperite şi moaştele Sfântului, izvorând mir. De nenumărate ori, Sfântul a apărat cetatea Tesalonicului de năvălitori, de epidemii şi foamete, a vindecat bolnavii şi a întărit credinţa oamenilor.

Cuviosul Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor (27 octombrie)

Cuviosul Dimitrie cel Nou s-a născut la începutul secolului al XIII-lea, în satul Basarabi, în sudul Dunării. Şi-a petrecut de mic viaţa în rugăciune şi era atât de blând, încât atunci când a călcat din greşeală un cuib pitit în iarbă, strivind puişorii, nu şi-a încălţat piciorul trei ani, drept pedeapsă pentru neatenţie.

O vreme a dus la păscut vitele satului, apoi s-a călugărit şi s-a retras în pădure, într-o peşteră din apropierea râului Lom. Şi-a trăit viaţa neştiut de oameni, în rugăciune statornică către Domnul. Se spune că pentru smerenia şi viaţa sa curată a primit de la Domnul darul de a şti dinainte ziua în care se va duce la cele veşnice şi s-a pregătit de moarte, întinzându-se între două lespezi de piatră.

După trei secole, râul a inundat peştera şi a luat cu sine trupul şi lespezile. După încă o sută de ani, Sfântul i s-a arătat unei fetiţe bolnave, poruncindu-i să le ceară părinţilor să o ducă pe malul apei, pentru a-şi afla vindecarea. Fetiţa a spus părinţilor, şi sătenii, care observaseră de mai multă vreme o lumină lângă râu, s-au dus şi au scos sfintele moaşte întregi şi pline de har.

Trupul Sfântului a fost aşezat în bisericuţa din sat şi nu s-a lăsat strămutat până în 1774, când, în timpul unui război ruso-turc, generalul rus Piotr Saltikov l-a luat cu gând să-l trimită în Rusia, pentru a-l feri de turci. Dar când au ajuns la Bucureşti, generalul s-a lăsat înduplecat să le lase oraşului, ca mângâiere pentru suferinţele pricinuite de război. Imediat războiul s-a încheiat şi ciuma care bântuia a contenit. Pentru minunile sale, Cuviosul Dimitrie este cinstit ca ocrotitor al Capitalei. Mulţimi de pelerini se adună în fiecare an pe 26 octombrie la Catedrala patriarhală, pentru a-i sărbători pe cei doi sfinţi Dimitrie.

Mare sărbătoare populară...

O straşnică potrivire face ca Sfântul Gheorghe şi Sfântul Dimitrie, Izvorâtorul de mir, să fie pomeniţi în calendarul ortodox la şase luni distanţă, unul primăvara, celălalt, toamna. Şi cum bunicii împărţeau anul în două anotimpuri, unul cald şi celălalt rece, povesteau că Sfântul Gheorghe şi Sfântul Dimitrie au primit cheile anotimpurilor de la Dumnezeu: Sfântul Gheorghe încuie iarna şi descuie vara, iar Sfântul Dimitrie are grijă să încuie vara şi să descuie iarna!

În ajunul sărbătorii Sfântului Dumitru oamenii au obiceiul să-şi pomenească morţii. Atunci sfinţesc la biserică şi dau de pomană colăcei, lumânări şi colivă, fructe. Dar mai fac oamenii, mai ales prin sudul ţării, focurile de Sâmedru, tot pentru odihna celor dragi de pe ceea lume. Copiii şi flăcăii adună găteje şi cetină de brad şi, când sună clopotele de Vecernie, aprind, la marginea satului, un foc de tabără. Copiii mai curajoşi sar peste foc şi strigă repetat: „Hai la focul lui Sâmedru!“. Femeile împart lângă foc, pentru cei duşi nuci, mere, covrigi sau colăcei. După ce se stinge focul, toţi pornesc spre casă, fără să uite să ia şi nişte tăciuni, pe care îi aruncă în livezi, sperând ca şi la anul Sfântul Dimitrie să binecuvânteze pomii cu roade bogate.