Bucuria copiilor în preajma marilor sărbători ortodoxe o văd cel mai bine profesorii de religie, care sunt de multe ori uimiți de creativitatea celor mici și, în același timp, pot să constate puritatea lor sufletească și emoția lor nealterată. Toate acestea transpar din desenele elevilor, din poezioarele lor sau din compunerile lor cu privire la viețile sfinților, la tradițiile religioase și cele populare de Crăciun și Anul Nou. În așteptarea Pruncului Sfânt care se naște în peștera din Betleem, elevii de la școlile gimnaziale „Geo Bogza” și nr. 7 din sectorul 1 al Capitalei, coordonați de profesorul lor de religie, Ionuț Tarău, și-au propus să ne bucure și pe noi cu ceea ce au desenat și au compus în preajma sărbătorii Sfântului Ierarh Nicolae, a Nașterii Domnului și a Sfântului Vasile cel Mare.
Nicolae, prietenul sfânt al copiilor
Toţi creştinii îl iubesc pe Sfântul Ierarh Nicolae, arhiepiscopul Mirelor Lichiei! Marinarii şi soldaţii îi cer sprijinul, pescarii şi brutarii, sărmanii şi cei aflaţi în primejdii şi nu puţini mărturisesc că au fost ajutaţi! De sărbătoarea Sfântului Nicolae, părinţii le oferă daruri copiilor, în amintirea minunilor şi după exemplul acestui mare sfânt, care îi ajuta pe săraci pe furiş. Pentru rugăciunile Sfântului Nicolae, Domnul i-a ajutat deseori pe copii. M-am gândit să vă povestesc şi vouă câteva întâmplări, să vedeţi cât de mult îi iubeşte Sfântul Nicolae pe cei mici.
De la milostenie la daruri Se spune că, pe când era arhiepiscop în Mira, Sfântul Nicolae se furişa noaptea prin cetate ca să-i ajute pe cei sărmani. Odată, un om sărăcise şi nu-şi putea căsători cele trei fete, pentru că nu mai avea cum să le dea zestre. Le aştepta o viaţă tristă. Sfântul i-a lăsat noaptea, pe rând, trei pungi cu bani, şi fetele s-au căsătorit. A treia oară, a fost văzut de tatăl fetelor, care a dat slavă lui Dumnezeu pentru ajutor. El le-a dezvăluit locuitorilor cine este binefăcătorul care îi ajută pe furiş! Unii spun că Sfântul i-a aruncat omului banii pe horn sau pe fereastră şi o pungă a nimerit într-un ciorap pus la uscat. Şi că de atunci a rămas obiceiul de a pregăti ciorăpeii pentru daruri! Alţii cred, însă, că Sfântul Nicolae strică multă încălţăminte alergând în ajutorul năpăstuiţilor. De aceea, în Rusia oamenii duceau la biserică, de ziua Sfântului, papuci. De la a da în dar încălţăminte până la a pune daruri în încălţăminte nu-i o cale atât de lungă… În Evul Mediu, în noaptea dinaintea sărbătorii, călugării îi urmau pilda Sfântului Nicolae, ducând în ascuns coşuri cu mâncare şi haine la uşile săracilor. Marinarii din Ţările de Jos aveau obiceiul de a se duce de sărbătoarea sfântului lor ocrotitor la biserică. După slujbă cumpărau cadouri pentru copii şi soţiile lor. Nevestelor le ofereau cadourile de Crăciun, dar copiii le primeau de Sfântul Nicolae… În multe ţări, în amintirea milosteniilor făcute de Sfântul Nicolae, părinţii pun daruri copiilor în ghetuţe, sperând ca ei să devină mai buni, mai iubitori şi mai generoşi cu cei sărmani. Iar cei neascultători primesc o nuieluşă, care să le amintească că prin purtarea lor îl mâhnesc pe Sfântul Nicolae!