Duminica a 30-a după Rusalii (Dregătorul bogat - păzirea poruncilor) Luca 18, 18-27 În vremea aceea un dregător oarecare s-a apropiat de Iisus şi L-a întrebat, zicând: Bunule Învăţător, ce să fac ca să
24 Noi, 2024
O lecţie despre bunătate şi omenie
În poveştile noastre, învăţături creştine şi crâmpeie din vieţile sfinţilor se împletesc cu credinţe străvechi, dar şi cu născociri năstruşnice, desfătând imaginaţia ascultătorilor şi învăţându-i că binele învinge întotdeauna răul. Până la Primul Război Mondial, basmele se spuneau şi pentru cei mari, nu numai pentru copii. Abia după ce s-au confruntat cu războiul, ţăranii noştri au renunţat la basme. Seninătatea lumii lor străvechi a dispărut. De atunci, numai copiii au mai învăţat din poveşti că trebuie să fii om bun. Aşa au aflat că Dumnezeu şi Sfântul Petru umblă prin lume prefăcuţi în bătrâni săraci, căutând să vadă câtă omenie mai au oamenii. Cei doi călători îi pedepsesc pe oamenii răi, care nu îi hrănesc şi nu le dau adăpost, iar pe cei primitori, de obicei săraci, îi răsplătesc pentru faptele lor bune. Căci Mântuitorul spunea că, la Judecată, îi va pune pe drepţi în dreapta Sa, deoarece i-au dat să mănânce când a fost flămând; să bea, când a fost însetat, L-au primit, deşi era străin; L-au îmbrăcat când era gol, şi toate acestea, când i-au adăpostit şi miluit pe străini...
Oamenii au aflat din Sfânta Scriptură promisiunea Domnului că îi va da Sfântului Petru cheile împărăţiei cerurilor. Aşa încât poveştile zic că Domnul i-a încredinţat Sfântului Petru cheile raiului după ce le-a pierdut ariciul, fostul paznic, cel care Îl ajutase să facă lumea! Poveşti cu haz Ţăranii îl iubesc pe Sfântul Petru ca pe un prieten apropiat. Cu prietenul te sfătuieşti, dar mai şi glumeşti… Aşa se explică cum de au inventat şi poveşti hazlii, în care Sfântul Petru intră în bucluc, pentru că nu-L ascultă, atunci când nu înţelege hotărârile Domnului. Însă Domnul foloseşte de multe ori păţaniile Sfântului Petru ca prilej pentru a mai crea câte ceva… De pildă, cei doi călători nimeresc la o nuntă. Sunt poftiţi să mănânce, dar Domnul refuză, pentru că erau oameni săraci. Sfântul Petru, mai pofticios, primeşte plăcinte, le ascunde de Domnul şi muşcă pe furiş din ele. Când Domnul îl vede, scuipă îmbucătura şi neagă că ar mânca ceva. După un timp, Domnul îi arată îmbucăturile risipite prin pădure: le transformase în ciuperci, hrană pentru oamenii săraci…
