Oameni şi animale în zăpadă

Toate fiinţele vii care trăiesc în zonele reci trebuie să rezolve problema frigului, dacă vor să supravieţuiască peste iarnă. Dumnezeu a înzestrat animalele şi păsările cu tot ce le e necesar ca să fie apărate de frig: blănuri cu peri deşi, grăsime, pene… Dar oamenii au fost nevoiţi să se bizuie pe inteligenţa lor şi au folosit darurile fiinţelor din mediul înconjurător. S-au descurcat, până la urmă…

Animalele au blană…

Ca să le fie cald şi iarna, unele animale, cum sunt căprioarele, mănâncă mai mult şi îşi adună sub piele un strat de grăsime, care le izolează de frig. Altor animale li se îndeseşte blana, iar păsărilor, penajul. Şi, când le este frig, blana sau penele se zbârlesc: atunci intră mai mult aer printre firişoarele subţiri, care se încălzeşte repede. Unele păsări din zonele nordice au pene şi pe picioruşe, ca să nu le îngheţe.

Alte animale, ca să-şi păstreze căldura, se strâng colac. Iepuraşul îşi lipeşte urechile de blană, ca să micşoreze pierderea de căldură. Lupul se încolăceşte şi îşi acoperă botul, ca să respire aer cald. Păsărelele se înfoaie şi se lasă în jos, ca şi picioarele să fie acoperite de pene. Iar pinguinii îşi petrec lunga şi geroasă noapte polară strânşi unul în celălalt, ca să le fie cald…

Ca să reziste frigului, animalele trebuie să mănânce mai mult tocmai când nu mai au ce. Atunci unele animale îşi fac rezerve de hrană. Veveriţa şi bursucul îşi ascund mâncare în mai multe locuri. Albinele strâng miere în faguri, iar cârtiţa îşi face o rezervă de râme vii, muşcându-le ca să nu se mai poată mişca. Alte animale mănâncă, fără mofturi, ceea ce găsesc. Iarba fiind îngropată în zăpadă, cerbii ronţăie scoarţa copacilor. Vulpea renunţă la fructele şi insectele de peste vară şi mănâncă animalele mici pe care le poate prinde.

Animalele mici, care nu pot aduna suficientă grăsime sub piele ca să rămână active şi iarna, preferă să doarmă, ca să facă economie de energie, să le ajungă până primăvara. Stau în cuibul cald şi dorm mai tot timpul, trezindu-se din când în când pentru a mânca. Altele, cum sunt liliacul, marmota, rozătoarele şi aricii, hibernează. Dorm profund, inima bate mai încet, respiră mai rar şi corpul lor se răceşte. Se trezesc abia primăvara, când se încălzeşte vremea…

…oamenii poartă blănuri

Ihalmiuţii sunt o populaţie de eschimoşi din regiunea Barrens, care din păcate astăzi aproape au dispărut. Naturaliştii care i-au studiat, în anul 1947, au rămas uimiţi de cât de nepotrivite erau locuinţele lor pentru a-i apăra de frig. Băştinaşii locuiau într-o zonă îngheţată în care nu creşteau copaci, deci nu aveau, ca lemn, decât ramuri de sălcii pitice, niciodată în cantităţi suficiente. Erau departe de coastă, deci nu vânau morse sau foci şi nu aveau suficientă grăsime ca să o folosească pentru ars. Trăiau mâncând numai carne de ren, rareori peşte sau vreo pasăre. Locuiau în corturi din piei de ren, firave, în care zăpada şi ploaia intrau în voie, făcându-şi un foc foarte mic, la care abia reuşeau să încălzească câte o cană de ceai. Când termometrul scădea sub minus 50 de grade Celsius, îşi construiau igluuri de gheaţă, dar în care nu făceau foc, pentru că riscau să se sufoce din pricina fumului. Erau nevoiţi să mănânce carnea îngheţată şi de multe ori băgau în pat, sub cuverturile de blană, saci cu gheaţă, topindu-şi apa de băut la căldura propriului trup.

Şi totuşi, cum au rezolvat băştinaşii problema căldurii necesare vieţii? Cercetătorii au descoperit, uimiţi, că adevăratele „locuinţe“ ale localnicilor erau … cele două rânduri de costume de blană pe care le purtau iarna! Costumul de dedesubt se îmbracă cu părul în interior, iar costumul exterior, cu perii în afară. Fiecare costum constă într-o haină lungă până la genunchi cu glugă, care se îmbracă peste cap, şi o pereche de pantaloni, două perechi de cizme de blană şi mănuşi de blană. Cizmele de iarnă exterioare sunt lungi până la genunchi, iar în interior se poartă încălţăminte din piele fină de ren sau de iepure, cu blăniţa în contact cu tălpile. Cizmele sunt cusute cu mare grijă, ca să rămână impermeabile. Pieile nu vin în contact cu trupul, datorită perilor de ren, şi de aceea, chiar dacă face eforturi, omul nu transpiră. Aerul dintre cele două rânduri de veşminte rămâne mereu cald şi uscat, chiar când plouă şi blana din exterior se udă. Vara, când este cald, oamenii renunţă la costumul exterior.

Hainele femeilor au, în spate, un spaţiu mai mare, ca pentru o cocoaşă: acolo este purtat pruncul, gol puşcă, pe un mănunchi de muşchi foarte absorbant, care se schimbă de câte ori este nevoie. Când copilul creşte, primeşte şi el o haină-locuinţă dublă din piei de ren…

După cum se vede, oamenii din Nord s-au îmbrăcat, ca şi animalele, în blănuri, ca să poată rezista frigului. Au mâncat multă grăsime, ca să aibă şi ei un strat izolator şi o rezervă pentru vremurile de foamete. Cu alte cuvinte, s-au adaptat constrângerilor mediului natural, reuşind să supravieţuiască mii de ani…