„Păcatul, oricât de mic, îţi strecoară în suflet răutate“

▲ Acum, dragi copii, sunteţi încă mici, dar atunci când veţi conştientiza că aţi greşit faţă de un prieten, faţă de mama sau de tata, aduceţi-vă aminte de povestea de mai jos ▲

Trecând prin sat, un preot s-a întâlnit cu un ţăran care nu prea venea pe la biserică. Oprindu-l i-a zis:

- Fiule, de ce nu ai venit ieri la slujbă? Ai avut vreun necaz? Pot să te ajut cu ceva?

- Părinte, nu am avut vreme, m-am luat cu una, cu alta şi...

- Vai, fiule, nu se poate să nu-ţi faci timp să vii la biserică, să aprinzi o lumânare şi să spui o rugăciune! Dacă tu nu te gândeşti la Dumnezeu şi nu cauţi ajutorul Lui, cum ai vrea să-ţi poarte El de grijă? Orice probleme ai avea, chiar dacă nu le poţi rezolva singur, chiar dacă nimeni nu ar fi în stare să te ajute, Dumnezeu poate. El îţi dă sănătate, linişte şi spor în casă. Însă dacă alegi să faci păcate, mai meriţi oare ajutorul Lui?

- Dar, părinte, ce păcate am eu?, zise omul cu nedumerire. Nu am decât păcate mici. Sunt acestea atât de grave?

- Fiule, i-a mai spus preotul, orice păcat este grav, fiindcă păcatul, oricât de mic, îţi strecoară în suflet răutate. Poate păcatele tale nu par prea mari, dar ia adu-ţi aminte, ieri a plouat?

- Da, părinte, a plouat ceva, dar nu prea mult.

- Şi azi, de ce ai putut să ieşi din casa?

- E, părinte, pentru că de dimineaţă a ieşit soarele şi pământul s-a uscat repede.

- Pai, vezi, fiule? Anul trecut ţii minte când au fost inundaţiile? A plouat 3 zile în şir. Am mai putut noi sa ieşim atunci din case?

Păcatul, fiule, este la fel ca picătura de apă. Aşa mică ai impresia că nici nu-ţi poate face rău. Dacă ai ceva păcate, dar cauţi să le îndrepţi prin căinţă şi bunătate, prin rugăciune în sfânta biserică, atunci imediat apare dragostea lui Dumnezeu, care aduce iar linişte sufletului, la fel ca şi căldura şi lumina soarelui, după o zi cu ploaie. Dar, atunci când ploile se adună şi curg unele după altele, când mii şi mii de picături, ce par fără putere, se strâng laolaltă, atunci nimic nu le mai poate sta în cale. Tot astfel, dacă se adună păcate peste păcate în sufletele noastre, nu le mai putem sta în cale şi devenim tot mai răi şi mai egoişti.

Intră în biserică, fiule, cât mai des. Roagă-te şi închină-te la icoane şi, atunci, sufletul tău nu va fi chinuit de greutatea păcatelor şi viaţa ta va fi un exemplu pentru cei din jur. (www.parinti.com)

▲ Copilul pentru care a vorbit faptele

Într-un sat din câmpie, s-au întâlnit la fântână trei femei. Două dintre ele nu încetau să-şi laude băieţii. Cea de-a treia, însă, nu spunea nimic, cu toate că avea şi ea un băiat de care nu s-ar fi putut plânge. Au luat cele trei femei câte o galeată cu apă şi au plecat împreună înapoi, spre casă. Pe drum, s-au întâlnit cu cei trei copii, care se jucau într-o livadă.

- Ia uite-l pe-al meu, a zis prima femeie. E aşa de puternic.

- Dar al meu, zise şi a doua, e priceput la toate.

Nici de aceasta dată, cea de-a treia femeie nu a spus nimic. Însa copilul ei, văzându-şi mama, s-a grăbit să vină şi să ia găleata. Ceilalţi doi băieţi au început să râdă şi au rămas să se joace mai departe. Acum se vedea adevărul. Din modestie, cea de-a treia femeie nu se lăuda cu feciorul său, dar în locul ei vorbeau faptele.

„Învaţă-te, fiule, să fii totdeauna simplu şi fără răutate!“

▲ Păcatele lumii

În timp ce norii fumurii îşi lăsau stropii de plumb peste pleoapele obosite ale oamenilor, ochii lumii vegheau în continuare asupra pământului.

De milă pentru cei ce nu au reuşit să urmeze calea cea dreaptă, ştiind că soarta lor va fi una compromisă printre cei buni din cauza atâtor greşeli necugetate, ei varsă în pâraie lacrimi ce udă pământul bolnav de-atâta poluare şi crăpat de-atâta amărăciune, iar din fiecare strop răsare câte o floare şi mai înseninează puţin acel peisaj demn de toată ruşinea. Până şi îngerii firavi şi cu inimă pură ştiu că omul prin impertinenţă şi nepăsare va risipi zilnic acea şansă de iertare oferită chiar de Dumnezeu. Această durere îi întristează până şi pe serafimi din jocul lor cel blând şi doboară până şi heruvimii care şterg lacrimile Maicii Domnului. (Cosmin Avârvarei, Liceul teoretic „Vasile Alecsandri“, clasa a V-a)