Plânsul Maicii Domnului

Hristos a înviat! Din înaltul cerului, ninge parcă pe pământ cu flori albe şi roz, îmbodobind braţele merilor, zarzărilor şi altor pomi cu o dantelărie de flori pe care nimeni nu le poate dărui lumii, decât Bunul Dumnezeu.De mai bine de două săptămâni, creştinii cinstesc Învierea lui Hristos. De aceea, dragi copii, noi vă vom oferi, în numărul de astăzi, mici povestiri care au ca subiect această mare sărbătoare a creştinătăţii.

Când Iisus fu pus pe cruce, Fecioara Maria jelea şi plângea cu lacrimi şiroaie. Iar vaietele ei au ajuns până la cer şi, auzindu-le, îngerii au plâns şi ei, acoperindu-şi trupurile cu aripile.

Şi, suspinând, Maica Domnului a plecat spre casa Mariei Magdalena, cea cu părul ca matasea porumbului. A doua zi, Maria Magdalena zise către Sfânta Fecioară:

„Să mergem, maică prea curată, să mergem la Iisus, cel cu chip dumnezeiesc, să plângem la picioarele crucii, să-i mângâiem durerea“. Şi au plecat femeile pe o cărare ferită, plină de ghimpi, ce ducea pe dealul Golgotei.

La o cotitură, o salcie astupă calea cu crengile ei pletoase, iar sfânta zise către salcie:

- Salcie, salcie! Lasă-mă să trec, să-mi văd fiul răstignit pe cruce. Şi, repede, salcia şi-a ridicat crengile şi Sfânta Maria a trecut.

Binecuvântată să fii salcie, să împodobeşti cimitirele, iar crengile tale să fie duse la biserică. Mai încolo, un măslin umbrea un izvor şi Maica Domnului zise:

Întinde-te, măsline, ca să pot trece apa, că m-aşteaptă Iisus, fiul meu pe Cruce răstignit şi de păgâni batjocorit! Şi măslinul şi-a întins crengile peste pârâiaş, lăsând pe cele două să treacă.

- O masline! Tu care ajuţi pe o maică în durere, te binecuvintez ca lemnul tău să fie sfânt şi din roadele tale să se stoarcă undelemnul ce va arde în candele pentru rugăciuni. De aici, au pornit înainte fără odihnă şi nici oboseală nu simţeau. Şi cele două femei au trecut Dealul Golgotei. S-au aşternut la picioarele Crucii şi au plâns ele cu cu hohot şi şi-au stropit cu lacrimi Crucea şi picioarele Răstignitului.

Dar, un păgân de altă dată, care mânca şi bea, zise în batjocoră:

- Când s-o face iar pâinea grâu, atunci să-şi vadă Maria Feciorul, atunci şi nici atunci. Când s-o preface vinul în struguri la loc, cum au fost, atunci să-şi vadă Maria Feciorul, atunci şi nici atunci. Când o cânta cocoşul asta fiert pe marginea străchinii, atunci să-şi vadă Maria Feciorul. Şi nici atunci.

O zguduitură de pământ a luat vorba din gura păcătosului. S-a cutremurat straşnic văzduhul şi a venit o vijelie mare de a acoperit totul şi nu s-a mai văzut nimic. Şi în clipa aceea, Iisus şi-a dat sfârşitul, zicând cele din urmă vorbe: „Doamne, în mâinile tale îmi dau Duhul!“.