Prietenii părintelui Iacov

Dragii mei, astăzi vă povestesc cu multă bucurie despre părintele Iacov Tsalikis, pe care Dumnezeu l-a chemat din această viaţă în veşnica Sa Împărăţie chiar în ziua unui mare praznic - Intrarea în Biserică a Maicii Domnului (21 noiembrie 1991).

Părintele Iacov Tsalikis a fost stareţ al Mănăstirii Cuviosului David din Evvia (Grecia), iar Dumnezeu l-a învrednicit încă din această viaţă să facă multe minuni în numele Său. Vă scriu despre acest părinte şi pentru că pe 1 noiembrie l-am prăznuit pe Cuviosul David Bătrânul (sec. al XVI-lea), faţă de care părintele Iacov a avut mare dragoste şi apropiere şi căruia i se ruga cu mare îndrăzneală, ştiind că nu va fi lăsat fără răspuns. Apropierea aceasta faţă de sfinţi (atât faţă de Cuviosul David cel Bătrân, cât şi faţă de Sfântul Ioan Rusul) şi familiaritatea cu care li se adresa erau de-a dreptul uimitoare.

Iată două istorioare povestite de însuşi părintele Iacov, istorioare care ne arată prietenia adevărată şi împărtăşită.

Într-o vreme în care mănăstirea rămăsese cu foarte puţin pământ, un om s-a dus şi a tăiat nişte măslini dintr-o mică livadă a mănăstirii. Călugării i-au spus părintelui Iacov, care s-a supărat foarte tare, dar nu pentru el, căci nu mânca mai mult decât o pasăre, ci pentru că uleiul pe care îl scoteau din măslini era folosit spre slujirea fraţilor. Părintele a alergat deîndată la icoana Sfântului David şi i-a zis:

- Să-ţi spun un lucru, Cuvioase David. Eu mi-am lăsat casa, ogoarele, rudele, am lăsat totul ca să vin aici şi să te slujesc. Tu cum de ai îngăduit să se ducă omul acela şi să distrugă ce este al mănăstirii tale? Ascultă, dar. Dacă până după-amiază, la ora Vecerniei, nu-l aduci pe omul acela aici, să ştii că n-o să mai săvârşesc slujba şi nici n-o să-ţi tămâiez.

Aşa cum a povestit părintele însuşi, plin de veselie, cu puţin înainte de ora Vecerniei, a intrat în mănăstire un om care a cerut să îi vorbească. A venit, s-a mărturisit şi, astfel, părintele a aflat că acela era omul care tăiase măslinii. Părintele l-a mustrat după cuviinţă, dar l-a iertat.

Altă dată, pe vremea când era bolnav, în spital, şi trebuia să sufere o operaţie, la un moment dat, în salonul său se aflau mai mulţi călugări şi laici. Operaţia era programată pentru a doua zi. Atunci, părintele s-a rugat în gând, cu toată credinţa: "Cuvioase David, nu treci şi pe la Sfântul Ioan Rusul, să-l iei şi pe el şi să veniţi aici? Simt nevoia prezenţei şi ajutorului vostru".

Şi cu adevărat, în zece minute, aşa cum a spus părintele, la intrarea în salon şi-au făcut apariţia Sfântul David şi Sfântul Ioan. Cum i-a văzut, părintele Iacov s-a ridicat pe mâini şi le-a urat bun-venit, spunându-le:

- Vă mulţumesc pentru că mi-aţi ascultat cererea şi că aţi venit să mă vedeţi.

Celor de faţă le-a zis:

- Nu vă ridicaţi să îi salutaţi pe sfinţi?

Dar, desigur, ceilalţi nu îi vedeau.

Iată, dragii mei, la ce măsură ajunsese acest părinte. Iar el a trăit în secolul al XX-lea, deci nu departe de vremea în care trăim noi. Să nu îi uităm nici noi pe sfinţi şi să ne rugăm lor cu toată încrederea şi dragostea, să ni-i facem prieteni şi să îi cinstim cu tot sufletul nostru.