Bucuria copiilor în preajma marilor sărbători ortodoxe o văd cel mai bine profesorii de religie, care sunt de multe ori uimiți de creativitatea celor mici și, în același timp, pot să constate puritatea lor sufletească și emoția lor nealterată. Toate acestea transpar din desenele elevilor, din poezioarele lor sau din compunerile lor cu privire la viețile sfinților, la tradițiile religioase și cele populare de Crăciun și Anul Nou. În așteptarea Pruncului Sfânt care se naște în peștera din Betleem, elevii de la școlile gimnaziale „Geo Bogza” și nr. 7 din sectorul 1 al Capitalei, coordonați de profesorul lor de religie, Ionuț Tarău, și-au propus să ne bucure și pe noi cu ceea ce au desenat și au compus în preajma sărbătorii Sfântului Ierarh Nicolae, a Nașterii Domnului și a Sfântului Vasile cel Mare.
Pustnicul făcător de minuni
Vă voi povesti în această pagină despre unul din marii cuvioşi ai pustiei Egiptului din veacul al IV-lea - Sfântul Amun, a cărui pomenire se săvârşeşte în fiecare an pe data de 7 decembrie.
Avva Amun s-a născut în Egipt, în anul 290, într-o familie bogată. Dar părinţii săi au murit şi el a fost crescut de un unchi, care l-a căsătorit la vârsta de 18 ani. Însă după ce soţia şi unchiul au murit, el s-a retras în Muntele Nitriei, la 60 de kilometri de Alexandria. A trecut la Domnul la vârsta de 62 de ani, iar Bunul Dumnezeu l-a învrednicit încă din timpul vieţii de darul facerii de minuni şi al tămăduirii. În viaţa avvei Amun se povesteşte că hoţii veneau adesea la chilia lui şi îi furau pâinea şi ce mai avea de mâncare. Într-una din zile, avva a mers în pustie şi a adus de acolo două animale cărora le-a poruncit să rămână acolo şi să îi păzească uşa chiliei. Iar tâlharii, după cum le era obiceiul, au venit să fure şi au văzut animalele fioroase de la uşa chiliei. Văzând minunea, s-au înspăimântat şi au căzut cu faţa la pământ. Când părintele Amun s-a întors, i-a găsit pe hoţi aproape morţi de spaimă. Ridicându-i, i-a certat, spunându-le: - Aţi văzut că sunteţi mai sălbatici decât aceste fiare?! Apoi i-a dus în chilia lui, i-a aşezat la masă şi le-a vorbit în tot acest timp, sfătuindu-i cu vorbe bune şi blânde să-şi schimbe felul de a trăi. Iar ei au lepădat faptele de dinainte, au devenit călugări şi au căutat toată viaţa să trăiască după voia lui Dumnezeu. Tot în viaţa sfântului se mai povesteşte că un copil păştea o turmă şi a văzut un animal mare şi fioros, care prăda multe gospodării din acele ţinuturi, omorând animalele multora. De spaimă, copilului i s-a tulburat mintea şi a căzut la pământ. Şi a rămas copilul acolo lângă pustie, aproape fără suflare, o zi întreagă. Seara, când părinţii l-au găsit, au văzut că abia mai respira. L-au dus la avva Amun şi părintele l-a uns cu untdelemn sfinţit. După aceasta, copilul s-a sculat sănătos şi a povestit ceea ce văzuse şi i se întâmplase. După o vreme însă, fiara cea sălbatică a atacat din nou ţinuturile din preajma pustiei unde vieţuia Sfântul Amun, iar locuitorii de acolo au venit la cuvios şi l-au rugat să alunge fiara de pe meleagurile lor. Iar avva i-a trimis înapoi, ca şi când nu îi putea ajuta cu nimic. Apoi s-a aşezat la rugăciune şi nu s-a ridicat până când Dumnezeu, în marea Lui milostivire, nu a scăpat oamenii de fiara cea cumplită. Sfântul Amun mergea adeseori pentru sfat la Sfântul Antonie cel Mare (prăznuit la 17 ianuarie). Şi aşa, cu sfatul "părintelui monahilor", avva Amun a întemeiat în jurul anului 325 o mănăstire împreună cu monahii care se strânseseră în jurul său. La vremea trecerii la Domnul a Cuviosului Amun, Sfântul Antonie a văzut îngerii însoţind sufletul său către cer. Iată, dragii mei, un alt sfânt pe care, pentru bunătatea şi blândeţea sa, animalele l-au ascultat şi care, pentru smerenia şi viaţa sa de rugăciune, a fost învrednicit de Dumnezeu să îi poată tămădui pe cei bolnavi.