Sărbătoarea micilor vieţuitoare

Calendarul străbunicilor noştri nu măsura numai scurgerea vremii. Le folosea şi ca să marcheze datele anumitor schimbări din natură: când vin păsările călătoare, când înfloresc urzicile, când ies urşii din bârlog sau în ce perioadă sunt periculoşi lupii. Inevitabil, toate aceste informaţii folositoare pentru ocupaţiile lor le-au asociat cu sărbătorile creştine, atât de importante pentru ei. Primăvara începea pe 1 martie, de ziua Sfintei Evdochia, căldura o aduceau cei patruzeci de Sfinţi Mucenici… Aşa că, după venirea căldurii, trebuiau să găsească o sărbătoare şi pentru trezirea la viaţă a insectelor şi a animalelor mici, broaşte, cârtiţe, şerpi, peşti şi şopârle. Această sărbătoare a fost ziua de 17 martie, dedicată, în calendarul ortodox, Cuviosului Alexie.

Adevărata poveste a Cuviosului Alexie

Pe vremea împăratului roman Honorius (395-423 d.Hr.), trăia la Roma Eufimian, un dregător bogat, cu multă avere, dar iubitor de Dumnezeu. Respectând poruncile Domnului, îi ajuta pe săraci, hrănindu-i şi îmbrăcându-i. Dumnezeu i-a dat un fiu, pe Alexie, care, pe măsură ce creştea, se făcea din ce în ce mai înţelept. Ca să nu-şi supere familia, a primit să se căsătorească, dar chiar în noaptea nunţii a fugit, îmbrăcat sărăcăcios. A tocmit o corabie şi a fugit în Edesa, o cetate tocmai din Mesopotamia. Acolo a trăit pe lângă biserica Maicii Domnului vreme de 17 ani, în sărăcie. Şi din puţinul lui dădea celorlalţi săraci, mai bătrâni. Şi s-a făcut o descoperire dumnezeiască despre dânsul, în care a fost numit „Omul lui Dumnezeu“. Vestea s-a răspândit şi oamenii au început să-i arate o cinste deosebită. Atunci, Sfântul a fugit încă o dată, încercând să ajungă în Cilicia. Dar Dumnezeu a hotărât altfel şi corabia în care se afla a ajuns la Roma, din pricina unei furtuni.

Atunci a hotărât să trăiască printre săracii ocrotiţi de tatăl său şi l-a rugat să-l îngăduie la poarta sa. Dregătorul i-a dat o chiliuţă şi îi trimitea mâncare de la masa sa, neştiind că e chiar fiul lui. Aşa a mai trăit câţiva ani. Aflând că va muri, Cuviosul Alexie şi-a dezvăluit identitatea într-o scrisoare. S-a mutat la ceruri pe 17 martie, zi în care Biserica a hotărât pomenirea sa.

Povestea Cuviosului Alexie, în varianta populară

Oamenii de la ţară au mare evlavie pentru Sfântul Alexie. Din viaţa adevărată a Sfântului au reţinut fuga repetată de slava deşartă a lumii şi smerenia. Şi şi-au alcătuit propriile poveşti despre viaţa Cuviosului. Să vă spun şi eu una.

Se spune că a fost odată un împărat. Avea un singur fiu, bun, modest şi smerit, blajin şi milos. Tatăl său l-a căsătorit, dar Alexie, în ziua nunţii, şi-a schimbat hainele cu unele sărăcăcioase şi a plecat în lume. A mers unde a văzut cu ochii, până ce a ajuns la o mănăstire de călugări. S-a călugărit şi a câştigat dragostea tuturor prin smerenia şi răbdarea sa. Când a murit egumenul mănăstirii, monahii au vrut să-l pună pe el egumen. Temându-se că nu va fi potrivit pentru aceasta, şi-a schimbat rasa cu zdrenţe de cerşetor şi a plecat din nou în lume. A ajuns acasă, la tatăl său, dar era atât de îmbătrânit şi schimbat, încât nici părinţii săi nu l-au recunoscut. Nici el nu a spus cine este, i-a cerut împăratului doar să-i dea un loc unde să trăiască şi el. Împăratul a primit şi l-a găzduit vreme de câţiva ani. Alexie slujea prin curte cu ceilalţi argaţi. Şi ce să vezi? Într-o zi, clopotele bisericii au început să sune singure. Slujitorii au căutat peste tot şi l-au găsit pe Alexie mort, cu o hârtie în mână, pe care nu a putut-o scoate decât împăratul. Lumânări aprinse pluteau în jurul lui. Abia în scrisoare a dezvăluit Alexie cine este…

Legenda lui Alexie

Ei, dar imaginaţia populară încearcă de multe ori să împace lucruri diferite. Ca să explice de ce în ziua Sfântului Alexie insectele şi şerpii apar prima oară, după lunga iarnă petrecută la adăpost, prin crăpăturile pământului, ţăranii au plăsmuit o altă poveste, în care Alexie era doar un om care, din curiozitate, a intrat într-o mare încurcătură…

Cică în urmă cu multă vreme, insectele, broaştele şi şerpii îi supărau tare rău pe oameni. Ca să îi scape de ele, odată, de Ziua Crucii (14 septembrie), Dumnezeu le-a adunat într-o lacră. A văzut un om, Alexie, şi l-a întrebat:

- Încotro mergi?

- Spre mare.

- Dacă-i aşa, te rog să arunci lacra asta în mare, dar fără să o deschizi. Vrei?

- Bine.

Alexie s-a dus spre mare, dar pe ţărm a deschis lacra, căci era curios să vadă de ce este aşa de grea. Imediat gândăceii, şerpii, broaştele şi şopârlele au ieşit şi s-au răspândit care încotro a putut, pitindu-se prin crăpături, ascunzându-se printre pietre, zburând, scufundându-se în apă… Supărat, Dumnezeu l-a transformat pe Alexie în cocostârc şi l-a pedepsit să le adune pe toate din nou. De atunci, de la Ziua Crucii până la Sfântul Alexie, insectele şi târâtoarele stau ascunse prin crăpături, iar de pe 17 martie încep să-i supere pe oameni!

Obiceiuri de ziua sfântului Alexie

Într-o vreme când insecticidele nu existau, insectele erau extrem de numeroase şi de primejdioase pentru vite şi oameni. Ţânţarii răspândeau malaria, tăunii şi strechea atacau animalele, puricii nu dădeau nimănui pace, insecte de tot felul înjumătăţeau recoltele de fructe şi legume. Nu este de mirare că oamenii făceau tot ce puteau ca să mai scape de ele. Astfel, în ziua de Sfântul Alexie, toată lumea îşi aduna gunoiul din curte şi grădină şi frunzele căzute şi le dădea foc. Aşa distrugeau o mare parte dintre ouăle insectelor. Sau înconjurau apoi grădinile şi casele cu tămâie, având credinţa că insectele cele rele nu se vor mai apropia de un loc curat şi sfinţit. Mai ales de livezi aveau mare grijă, şi unii făceau focurile direct în livadă.

Alţii, mai superstiţioşi, îşi înconjurau gospodăria sunând din fiare vechi, ca şerpii să nu se apropie de gospodărie. Se fereau să le zică pe nume, ca să nu le atragă, iar unele gospodine amestecau făină cu apă într-un blid şi le puneau pe pământ, chemând insectele la masă. Credeau că, dându-le de mâncare, insectele nu le vor mai ataca recoltele!

Ţăranii de prin preajma apelor au observat că peştele începe să tragă tot în preajma acestei sărbători. Aşa că şi-au închipuit că Sfântul ocroteşte şi peştii. Unii, care voiau să aibă noroc la pescuit, posteau, nu lucrau de ziua Sfântului, ci se duceau la pescuit; se străduiau să prindă măcar un peştişor şi îl înghiţeau, rugându-l pe Cuviosul Alexie să-i ajute…