Şarpele şi balaurul

Frica de şarpe este adânc înrădăcinată în oameni. În regiunile cu şerpi veninoşi, această spaimă poate fi înţeleasă, dar şi prin locurile unde nu există oamenii se tem, chiar dacă nu au văzut în viaţa lor un şarpe. De ce oare? După Sfânta Scriptură, Adam şi Eva au fost ispitiţi de cel rău prin intermediul şarpelui. Poate că această amintire străveche a rămas în străfundurile omului şi răbufneşte din când în când prin credinţe şi poveşti.

Să vă povestesc o întâmplare. Acum doi ani, într-un sat de câmpie, am văzut o femeie omorând un pui de şarpe de casă. „De ce l-aţi omorât, că nu-i veninos?“. „Cum de ce? Şarpele, dacă-l vezi şi nu-l omori, se face balaur. Şi după aia, aduce grindină şi ploi mari. Sau dacă vede un om dormind, cât e de mititel, i se furişează în gură când sforăie şi îi intră în stomac. Şi acolo creşte, creşte şi omul se îmbolnăveşte“.

Povestea asta o ştiam şi eu. Şi mai ştiam că omul poate scăpa de şarpe numai dacă stă cu gura deschisă deasupra unui vas cu lapte fiert. Şarpele îi simte mirosul şi iese singur, cade în lapte şi se îneacă. Totuşi, nu cred că medicii au întâlnit vreodată un om cu şarpe în burtă (doar cu tenie, vierme parazit ce poate ajunge la o lungime de câţiva metri!). Aceasta arată cât sunt de puternic înrădăcinate în noi credinţele străvechi, moştenite de la strămoşi.

Cum se „transformă“ şarpele-n balaur

Cică şarpele e făcut de ucigă-l-crucea, să-i fie de ajutor, de aceea are pielea solzoasă. Şi se mai zice în poveşti că şarpele se poate transforma în balaur. Dar ăsta nu e lucru uşor: şarpele, dornic să se transforme din târâtoare într-o fiinţă zburătoare, trebuie să se ascundă prin cotloane, sub pământ, să nu-l vadă nimeni timp de şapte ani. Acolo, şarpele se face mare cât un bou, îi cresc aripi şi picioare şi, când transformarea s-a încheiat, se ridică în văzduh şi, nevăzut de nimeni, se furişează într-un lac şi rămâne să trăiască acolo. Balaurii pot avea unul sau mai multe capete, care cresc la loc, dacă sunt tăiate pe rând, şi suflă foc pe nări, pârjolind totul în jur. Mănâncă animale, dar preferă oamenii. Alţi balauri stăpânesc furtunile şi grindina, pe care le poartă de colo-colo.

Se mai face balaur şarpele care reuşeşte să fure mărgica fermecată. Într-o zi anumită, şerpii se adună cu toţii şi se bat, suflând un fel de spumă care se adună, se întăreşte, şi din ea apare, în final, o piatră. Atunci, toţi şerpii caută să o înghită şi cine reuşeşte, se transformă în balaur şi devine împăratul tuturor şerpilor. Mărgica dă multă putere celui care o are. Spun poveştile că cine îi surprinde pe şerpi făcând piatra, să o fure, să şi-o pună sub limbă şi va înţelege graiul tuturor animalelor, iar balaurii şi şerpii i se vor supune! În multe poveşti, Făt-Frumos eliberează un şarpe, fiul împăratului şerpilor, care îl învaţă să-i ceară tatălui său, drept răsplată, mărgica fermecată.

Dar balaurii pot fi stăpâniţi şi prin alte mijloace. Mai demult, oamenii se temeau de solomonari. Zic poveştile că solomonarii sunt un fel de vrăjitori, care, timp de şapte ani, nu învaţă, la şcoala lor ascunsă prin munţi, decât să stăpânească balaurii. Solomonarul umblă sub forma unui cerşetor, cerând oamenilor mâncare şi adăpost. În traistă poartă o carte şi un frâu din coajă de mesteacăn pentru balaur. Când ajunge la un lac în care, ştie el, locuieşte un balaur, se aşază pe ţărm, scoate cartea şi citeşte din ea. Balaurul iese şi el îi pune frâul pe cap, apoi i se urcă în spate. La poruncă, balaurul soarbe apa din lac şi se ridică în nori, apoi se duce unde vrea solomonarul, spre satele unde nu i s-a dat adăpost, cum este creştineşte, şi varsă apa, distrugându-le recoltele. Grindina se face de la suflarea balaurului, care este foarte rece. Se spune că solomonarul se sperie de sunetul clopotelor şi, de aceea, văzând că se apropie furtuna, pe vremuri, oamenii trăgeau clopotele din biserici, ca să o izgonească departe de sat. Aceasta înseamnă că solomonarul nu era om cu frica lui Dumnezeu, ci umbla cu lucruri rele.

Sfinţii şi balaurul

Cel mai cunoscut sfânt care s-a luptat cu un balaur este Sfântul Gheorghe, aşa cum se vede şi din reprezentarea lui în sfintele icoane.

Sfântul Ioan Iacob de la Neamţ relatează o întâmplare mai puţin cunoscută cu un alt balaur. Cică pe muntele Tabor, lângă chilia în care trăiau doi pustnici români, cuviosul Irinarh şi ucenicul său, Nectarie, s-a statornicit un balaur, într-o peşteră. Era lung, gros, cu capul ca al unui om mare şi se hrănea cu porci, iezi şi miei din turmele ce păşteau prin preajmă. Cuviosul a văzut într-o zi că mişcă ceva în peşteră şi, luând lumânări, a mers să vadă ce este. Balaurul era încolăcit în mijlocul peşterii, cu capul ridicat deasupra intrării. A început să fluiere văzându-l pe cuvios, care i-a zis: „Taci, taci, nu te mânia, că eu n-am venit să-ţi fac nici un rău, dar nici tu să nu-mi faci mie rău“. Balaurul l-a lăsat pe pustnic să plece, dar l-a durut pieptul trei zile din cauza duhorii răspândite de balaur.

▲ Ştiaţi că…

- Există şi şopârle fără picioare? În munţii noştri trăieşte năpârca, de fapt o şopârlă inofensivă şi foarte frumoasă, lucioasă ca turnată în sticlă. Pare un şarpe mic, dar poate fi recunoscută după cap, căci este asemănător cu cel al şopârlelor. Dacă o întâlniţi prin pădure, să nu o atingeţi, căci este foarte fragilă, la lovituri sau căderi se rupe şi moare. De aceea, se mai numeşte şi şarpele de sticlă.

- Cel mai mic şarpe din lume are o lungime de 10 centimetri? El a fost descoperit de curând în insula Barbados din arhipelagul Caraibe. Biologul care l-a descoperit se teme că specia este pe cale de dispariţie, deoarece, în insulă, pădurile - mediul lui de viaţă - au fost defrişate aproape complet.

- Bătrânii spuneau că în fiecare gospodărie trăieşte şarpele-casei, care îi poartă noroc familiei? Dacă-l omori, atragi nenorociri. Femeile îl hrăneau cu lapte cald şi deseori şarpele venea şi bea lapte din strachina copiilor. Nu confunda acest şarpe cu şarpele de casă, care trăieşte în jurul satelor, dar nu este veninos!

- Omul de ştiinţă care studiază şerpii se numeşte herpetolog?

▲ Ce ne învaţă biologia

Şarpele face parte din clasa reptilelor, împreună cu şopârla, crocodilul şi broasca ţestoasă. Şerpii trăiesc în toată lumea, în afară de zonele foarte reci. Neavând membre, unii şerpi se folosesc de venin ca să-şi omoare prada, cum sunt viperele şi cobrele, alţii, de forţa musculară a propriului corp: înconjură prada şi o strâng până când moare, cum este şarpele boa constrictor.

Din fericire, în ţara noastră trăiesc puţine specii veninoase. Cele mai frecvente sunt vipera comună şi vipera cu corn. Veninul viperei cu corn este mai periculos pentru om. Şerpii preferă să mănânce şoareci, broaşte, insecte, şopârle şi alte animale mici, aşa încât atacă omul numai dacă se sperie şi se simt atacate. În perioada de reproducere, şerpii masculi se adună şi se „bat“, încolăcindu-se fără să se rănească unul pe altul. Biologii le-au observat dansul, dar nu şi mărgica!

Dacă mergi la munte, într-o zonă cu vipere, poartă pantaloni lungi şi cizme înalte, ocoleşte zonele cu stânci, căci şerpilor le place să se încălzească la soare printre pietre, calcă apăsat, ca să te simtă şi să aibă timp să plece din calea ta şi nu încerca să prinzi şerpii, dacă îi vezi! Şi mai ia cu tine numărul de telefon al echipei Salvamont din zonă!

▲ Vrei să înveţi o numărătoare cu balauri?

M-am suit în copăcel

Şi-am găsit un bileţel

Şi pe bileţel scria:

„Strada Unirii,

Numărul Iubirii,

Apartamentul 7

Toate geamurile-s sparte

Apartamentul 8

Un balaur mort.“

A venit poliţia

Cu maşina Dacia

Şi pe Dacia scria: „Ieşi afară dumneata“.