Am primit la redacţie cu bucurie mai multe texte despre zidirea Catedralei Naţionale, scrise de elevi de la Liceul Teoretic „Sfinţii Trei Ierarhi” din Bucureşti. Micile eseuri au fost adunate de Mara Lina, care
Sfânta Evanghelie: Vindecarea slăbănogului din Capernaum
Capernaumul se afla lângă Lacul Ghenizaret (Marea Galileii) şi era unul dintre cele mai rodnice şi populate ţinuturi din Palestina. Mântuitorul Hristos a făcut acolo multe minuni.
Minunea vindecării slăbănogului din Capernaum are loc la începutul celui de-al doilea an de propovăduire a Mântuitorului. El revenise în Capernaum după o călătorie misionară şi se odihnea într-o casă. Oamenii, aflând de întoarcerea Lui, au năvălit umplând curtea casei şi strada, dornici de a asculta învăţătura Sa. Casele din vremea aceea din Palestina aveau acoperişurile plate. Prietenii slăbănogului, patru la număr, l-au adus pe bolnav la Hristos, dar neputând să intre în casă din cauza mulţimii, au făcut o spărtură în acoperiş prin care l-au coborât pe suferind. Văzând Iisus credinţa şi dragostea lor pentru acel om neputincios, i-a spus acestuia: "Fiule, iertate îţi sunt păcatele tale". De faţă erau şi cărturari, şi farisei, care nu-L iubeau pe Iisus şi voiau să-I facă rău, iar când au auzit acestea, au început să cârtească, zicând: "Numai Dumnezeu are puterea de a ierta păcatele". Atunci Iisus, care cunoştea gândurile lor, i-a mustrat zicându-le: "De ce cugetaţi cele rele în inimile voastre? Ce este mai uşor a zice slăbănogului: Fiule, iertate îţi sunt păcatele! sau Scoală-te, ia-ţi patul tău şi mergi la casa ta!?" Apoi, adresându-se slăbănogului, i-a spus: "Scoală-te, ia-ţi patul tău şi umblă!" În acel moment, slăbănogul s-a ridicat şi, luându-şi patul său, a început să meargă, încât toţi cei de faţă au rămas uimiţi şi au adus slavă lui Dumnezeu.



