„Sfânta Liturghie nu o poate săvârşi nimeni acasă“

La cei nouă ani şi jumătate pe care îi are, Daniela Mihordea din Vaslui nu se plictiseşte niciodată la biserică. Merge în fiecare zi să se roage şi ştie că, dacă facem milostenie, devenim mai buni, iar Dumnezeu ne răsplăteşte şi ne dă daruri. Împreună cu mama ei, a vizitat mănăstiri de pe tot cuprinsul României.

Daniela Mihordea are nouă ani şi jumătate, dar ştie foarte bine să-şi împartă timpul între şcoală, teme, biserică şi joacă. Merge în fiecare zi la biserică şi aceasta de dinainte să se nască. În fiecare duminică şi sărbătoare - împreună cu mama - se duce la biserică înainte de a începe Utrenia, atunci când aproape nu e nimeni în biserică, pentru a se ruga în linişte.

Ţine toate posturile, iar de la trei ani nu se mai împărtăşeşte înainte de Sfânta Liturghie, ci la sfârşit, odată cu toată lumea, trecând prin faţa sfântului altar. A început să ţină post atunci când mama a întrebat-o dacă poate, iar a zis că vrea. Deşi părintele o poate împărtăşi de dimineaţă, fiindcă este copil, ea nu vrea acest lucru. „Eu am început să merg la biserică de dinainte să mă nasc, pentru că mama, când era însărcinată cu mine, mă lua mereu (zâmbeşte). Merg la biserică ca să mă închin şi să spun rugăciuni ca «Tatăl nostru», «Îngeraşul», «Crezul», «Doamne, Doamne Ceresc Tată». La biserică îmi place să văd icoane, pe Dumnezeu şi mulţi oameni care vin să se roage. Ei pot să se roage şi acasă, dar la biserică se fac şi alte rugăciuni. Sfânta Liturghie nu o poate săvârşi nimeni acasă. Nu mă plictisesc la slujbă. După ce dau liturghie, merg şi cânt la cor. În cor mai sunt nişte doamne care au văzut că eu pot cânta, mi-au spus să vin şi îmi place. Ştiu pe de rost răspunsurile la Liturghie. Merg în fiecare zi la biserică. Nu merg pentru că mă ia mama, merg pentru că îmi place şi pentru că ştiu că e bine să mă rog“, ne spune Daniela.

Biserica se umple de copii

Fiindcă este un copil cuminte şi bun, alţi copii o iubesc. Şi pentru ca să fie cu ea, vin la biserică, în locul în care sunt siguri că o vor găsi. Şi astfel sunt copii în biserică. Însă nu numai copiii o iubesc, ci şi credincioşii. Preoţii slujitori de la Biserica „Sfânta Parascheva“ din Vaslui, acolo unde merge ea, îi spun „Danieluca Bisericii“.

La sărbători face daruri colegilor. „Eu la Crăciun fac daruri la colegii mei. Bani îmi mai dă mama şi dacă nu, mai fac eu rost, mai economisesc din banii pe care îi primesc la biserică. Fac daruri pentru că aşa este bine, să faci milostenie. Şi nu numai la Crăciun, ci în general este bine să faci daruri. În pachete pun lucruri care le plac copiilor: jucării, dulciuri, cărţi de colorat sau de citit. Cadourile le aleg cu mama“.

La biserică, acasă sau la şcoală ea învaţă despre vieţile sfinţilor şi cel mai mult o impresionează dărnicia lor. Ştie că, dacă facem milostenie, devenim mai buni, iar Dumnezeu ne va da înzecit: „Cel mai mult din vieţile sfinţilor mie îmi place dărnicia lor. În fiecare poveste pe care am auzit-o, fiecare sfânt a dăruit. Dacă facem milostenie, devenim mai buni, iar Dumnezeu ne răsplăteşte şi ne dă daruri. Unii au devenit sfinţi pentru că au făcut milostenie, au fost buni cu oamenii, au îndeplinit poruncile Bisericii şi au dus mai departe învăţăturile lui Hristos“.

La 3 ani, în pelerinaj la peştera Cuvioasei Teodora de la Sihla

A fost în multe pelerinaje cu mama ei. „Am fost la Mitropolie la Iaşi la Cuvioasa Parascheva, la Hadâmbu, Cernica, Cocoşul, Sihăstria, Sihla, Secu, Neamţ, Curtea de Argeş, Nicula, Rohia şi la mai multe. Îmi place să vizitez multe biserici, pentru că totul este frumos la ele“, ne mai spune copila.

Primul pelerinaj a fost în Neamţ, atunci când avea trei ani. Atunci a vizitat şi peştera Cuvioasei Teodora de la Sihla. A urcat muntele spre peşteră şi toţi se minunau de vrednicia fetiţei. Presa a scris atunci că, de ruşinea acestui copil, întregul grup a urcat spre peştera Cuvioasei, fără să spună nimic. „Deşi plouase şi era greu, ea a urcat cuminte. A ascultat tot, nu s-a plâns de foame sau de sete. Parcă o ducea cineva şi cred că Sf. Teodora o ducea, pentru că tot ea a ocrotit-o şi atunci când a avut o cumpăna. Da, a doua zi după pelerinaj, se pregătea să iasă afară să ducă nişte bani pentru acadelele pe care le cumpărase. Am zis s-o trimit şi la alimentară şi când să iau banii, am auzit-o ţipând. Capul de la maşina de cusut căzuse peste picioruşele ei. Am încremenit şi eram sigură ca nu va mai putea să meargă, însă Cuvioasa Teodora a ocrotit-o. Abia am ridicat maşina de pe picioarele fetiţei. Un şurub îi intrase în pulpiţă şi sângera. Am aşezat-o în pat, dar eram tulburată. A zis că vrea să meargă la baie şi când a coborât, a căzut. Mie mi s-a rupt inima. Apoi s-a ridicat şi a mers. În clipa aceea am rămas fără grai... Până dimineaţă, rana s-a prins perfect, în loc rămânând doar o zgârâietură“, îşi aminteşte Cornelia Mihordea, mama Danielei.