Sfânta Teodora de la Sihla

În această sâmbătă, dragii mei, pe 7 august, o prăznuim pe Sfânta Cuvioasă Teodora de la Sihla, o sfântă româncă ce a trăit în a doua jumătate a secolului al XVII-lea.

Sfânta Teodora s-a născut în satul Vânători-Neamţ, având părinţi credincioşi şi iubitori de Dumnezeu. Copil fiind, Teodora era o fetiţă cuminte, care mergea cu drag la biserică. Ea era bună cu toate vieţuitoarele şi iubea mult natura. Împreună cu sora ei mai mică avea grijă de oiţele părinţilor. Cea mai mare bucurie o avea Teodora atunci când părinţii o luau cu ei în pelerinaj la schiturile şi mănăstirile din împrejurimi.

Viaţa de familie

Trecând anii, mulţi peţitori au venit la părinţii Teodorei, cu gând să o ia de soţie, căci avea foarte multe calităţi. Deşi ar fi dorit să se călugărească, după multă chibzuinţă, Teodora a acceptat să se căsătorească cu un tânăr evlavios, pentru a nu mâhni mai mult pe părinţii săi îndureraţi de moartea surioarei celei mici. Teodora a păstrat în continuare rânduiala creştină: se ruga mult dimineaţa şi seara, se mai ruga înainte şi după masă şi înainte de orice lucrare. Era blândă şi cumpătată, dar şi milostivă cu săracii. Cum auzea de copii orfani sau săraci, se grăbea să le dăruiască ceva de mâncare. Anii trecură şi, neavând urmaşi, Teodora se învoi cu soţul ei să meargă la mănăstire.

Viaţa de mănăstire

Sfânta Teodora a mers la Mănăstirea Vărzăreşti, în Munţii Buzăului, iar soţul ei a intrat la Mănăstirea Poiana Mărului.

Deprinsă din copilărie cu rugăciunea, Sfânta se ruga acum zi de zi, noapte de noapte. Ea făcea şi ascultările pe care i le cerea maica stareţă: broda sau cosea, făcea curăţenie, ajuta la trapeză.

După câţiva ani, năvălind turcii în părţile Buzăului, au dat foc Schitului Vărzăreşti. Atunci, toate surorile din obşte s-au risipit în pădurile din partea locului, aşteptând să treacă primejdia. La fel a făcut şi Cuvioasa Teodora, care s-a retras în munţi împreună cu stareţa ei, pe nume Paisia, a cărei ucenică era.

Acolo se nevoiau singure, în post şi rugăciune, acoperite de mâna lui Dumnezeu. Nu după multă vreme, stareţa Paisia a trecut la Domnul.

După zece ani, cuvioasa s-a întors în ţinuturile natale. Luând binecuvântare, ea a fost sfătuită să-l caute pe părintele sihastru Pavel, pentru a primi îndrumare în viaţa duhovnicească.

În pustie

Cuvioasa Teodora l-a găsit pe bătrânul sihastru în apropiere de coliba sa din pădure. Acesta a înţeles râvna sfintei şi iubirea ei pentru Dumnezeu şi a primit să îi fie duhovnic. A îndrumat-o să vieţuiască în pustie, dar a sfătuit-o să intre la o mănăstire de călugăriţe dacă nu va rezista la frigul iernii şi la ispite. Bătrânul sihastru i-a dăruit apoi coliba sa şi s-a retras în pădure, căutând alt adăpost. Sfânta Teodora a rămas în pădure cu animalele, cu păsările, cu florile. Părintele Pavel venea şi o cerceta, o spovedea şi o împărtăşea, aducându-i adeseori şi pesmeţi de la mănăstire.

Odată, năvălind turcii, la rugăciunea sfintei, stânca peşterii s-a crăpat şi sfânta a intrat acolo, scăpând astfel nevătămată.

Sfârşitul minunat

Viaţa pământească a Cuvioasei Teodora se apropia de sfârşit, iar Dumnezeu i-a descoperit aceasta. De la o vreme, stareţul Schitului Sihăstria a observat cum vin păsărele şi iau bucăţi de la trapeza mănăstirii şi apoi zboară spre Sihla. Aceasta repetându-se zilnic, stareţul a trimis doi călugări să urmărească păsările pentru a afla ce se întâmplă.

După un drum greu, cei doi călugări au ajuns aproape de peşteră. Simţindu-le prezenţa, cuvioasa i-a rugat de departe să îi arunce un veşmânt pentru că haina ei se rupsese din pricina folosirii ei îndelungate.

Apoi le-a spus să îl roage pe stareţ să-i trimită dimineaţă pe părintele Antonie şi pe ierodiaconul Lavrentie cu Sfânta Împărtăşanie. Sfânta ştia că mai are puţin de trăit pe pământ şi dorea să se împărtăşească.

Cei doi monahi au rămas uimiţi de faptul că ea ştia numele celor din mănăstirea lor şi şi-au dat seama că au în faţa lor o sfântă. Au mers apoi grăbiţi la schit pentru a spune toate acestea. A doua zi, călugării s-au îndreptat spre peşteră.

În faţa părintelui Antonie, Cuvioasa Teodora şi-a mărturisit toate păcatele, primind apoi Sfânta Împărtăşanie. La rugăminţile monahilor, sfânta şi-a descoperit viaţa şi timpul petrecut în acele ţinuturi.