Sfântul cu glas îngeresc şi împăratul

Dragii mei, astăzi vă voi povesti cum a dăruit Dumnezeu unui stareţ din Muntele Athos gândul şi vorbele potrivite pentru a "câştiga" de la un împărat pe Sfântul Ioan Cucuzel (Cucuzel – "cel cu glas îngeresc"), pe care-l prăznuim pe 1 octombrie.

Sfântul Ioan Cucuzel a trăit în veacul al XII-lea în cetatea Dirahion (Bulgaria). Pe când era copil, tatăl lui a murit, iar mama lui, fiind foarte iubitoare de Dumnezeu, şi-a dat fiul să înveţe lucrurile cele sfinte. Acesta era foarte înţelept şi avea un glas minunat. În acea vreme, împăratul Ioan Comnenos îşi trimisese oamenii să caute tineri care ştiau să citească, să vorbească şi să cânte frumos. Aceştia l-au găsit pe Ioan şi l-au dus la palatul din Constantinopol pentru a învăţa muzica psaltică. Nu după multă vreme, Ioan a început să fie din ce în ce mai cinstit de împărat şi de ceilalţi pentru înţelepciunea şi glasul lui minunat. Dar el se întrista văzând acestea, gândind că va pierde fericirea veşnică pentru că era slăvit în această viaţă. De aceea s-a hotărât să se facă monah, iar dorinţa sa a devenit şi mai mare când la împărat a venit stareţul Marii Lavre din Sfântul Munte Athos.

Cioban în Muntele Athos

După ce stareţul a plecat în Sfântul Munte, Ioan s-a îmbrăcat cu haine simple, şi-a luat o bâtă de cioban şi a pornit către Marea Lavră din Muntele Athos. Ajungând, a spus că este cioban şi doreşte să devină călugăr, iar stareţul l-a primit cu bucurie. La scurt timp, văzând râvna lui Ioan şi iubirea lui pentru Dumnezeu, stareţul l-a făcut călugăr şi i-a dat ascultarea de a paşte turma mănăstirii. În vreme ce Ioan făcea ascultare şi se ruga lui Dumnezeu, împăratul era foarte întristat că îl pierduse pe Ioan şi îşi trimise oamenii să îl caute peste tot. Au cercetat toate cetăţile, mănăstirile, locurile pustii, au ajuns şi la Athos, dar nu l-au recunoscut pentru că acesta purta acum haine vechi şi zdrenţuite.

Turma nemişcată

Într-o zi, pe când păştea oile, crezând că nu îl vede nimeni, Sfântul Ioan a început o cântare foarte frumoasă şi plină de umilinţă. Însă un pustnic a auzit cântarea şi a crezut că este un înger pogorât din cer pe stâncile Sfântului Munte. Dar mare i-a fost mirarea când a văzut că nu era un înger, ci un cioban zdrenţăros. Dar şi mai mult s-a minunat pustnicul când a văzut cum stătea întreaga turmă nemişcată şi privea la ciobanul care cânta.

Gândul stareţului

Fără să îi spună nimic lui Ioan, pustnicul a coborât şi i-a spus stareţului ce văzuse.

Stareţul a trimis după Ioan şi când acesta a venit, i-a spus:

- În numele lui Dumnezeu, te rog să spui adevărul. Tu eşti Ioan Cucuzel, cel pe care-l caută împăratul?

Ioan a căzut la picioarele stareţului şi, cerându-şi iertare, i-a zis:

- Eu sunt, păcătosul şi nevrednicul, dar, te rog, lasă-mă să fac tot această ascultare, pentru că împăratul mă va lua de la mănăstire dacă va afla că sunt aici.

- Fiule, nu te teme, pentru că eu însumi voi merge la Constantinopol şi-l voi ruga pe împărat să te ierte.

Iertarea dată de împărat

Stareţul, luminat fiind de Dumnezeu, a mers la împărat şi i-a spus:

- Preaînălţate împărate, te rog să îmi dăruieşti un om pentru mântuirea lui sufletească, iar dacă te-a supărat cu ceva, te rog să îl ierţi.

Împăratul a întrebat atunci:

- Care este numele lui?

- Iertat să-mi fie, împărate, dar dacă nu-mi vei da în scris că îl ierţi, nu îţi voi spune cine este.

Crezând că este vorba de un tâlhar care vrea să se pocăiască şi să înceapă o viaţă nouă, a scris că îl iartă şi apoi a pus pe hârtie pecetea împărătească.

Luând hârtia, stareţul i-a spus împăratului:

- Măria Ta, cel pe care l-ai iertat şi l-ai dăruit mănăstirii noastre este monahul Ioan Cucuzel.

Împăratul s-a bucurat auzind că Ioan este monah, dar s-a întristat pentru că îl dăruise mănăstirii şi nu îl mai putea aduce la palat, să slujească în biserica de aici.

Stareţul s-a întors la mănăstire şi i-a spus lui Ioan că împăratul l-a iertat. Ioan a mulţumit lui Dumnezeu şi a început a se osteni mai mult în post, rugăciune, ascultare şi celelalte nevoinţe călugăreşti, iar Dumnezeu l-a învrednicit de mari minuni în viaţa sa.