Sfântul Dumitru şi Sumedrul popular

Cât de mult i-a ajutat pe ţăranii noştri calendarul religios! Sărbătorile serveau nu numai pentru împodobirea sufletului, ci şi pentru viaţa de toate zilele, măsurându-le anotimpurile şi ocupaţiile. Cum împărţeau anul în vară şi iarnă, două sărbători mari au devenit reperele lor. Sfântul Gheorghe arată începutul anotimpului cald, Sfântul Dumitru este poarta către cel rece. Oamenii şi-au imaginat că între cei doi sfinţi e o mare luptă: Sfântul Gheorghe trebuie să înfrunzească codrul până la ziua lui, iar Sfântul Dumitru să-l desfrunzească. Atunci, ţăranii se grăbesc să îşi încheie treburile de vară şi se pregătesc pentru cele de iarnă.

După modelul Sfintelor Paşti şi al Crăciunului, care durează trei zile, ţăranii au ajuns, cu încetul, să sărbătorească şi alte zile importante din calendarul lor. Au unit sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de mir, cu ajunul ei şi cu cea a Sfântului Dimitrie Basarabov, făcând una singură: Sumedrul, o sărbătoare care ţine trei zile. În prima zi, de ajun, în unele zone se aprindeau (şi se mai aprind şi azi) focuri vii şi se împărţeau pomeni pentru cei duşi, nuci, mere, struguri şi prune uscate. Este viu numai focul aprins prin frecarea a două lemne. Peste focul de Sumedru sar copiii, să fie sănătoşi tot anul, sau tinerii care vor să se căsătorească repede. Unii mai aprind o roată de paie şi îi dau drumul să se rostogolească la vale. Focul se face, se spune, pentru a avea morţii cu ce să se încălzească peste iarnă, ca să fie vitele sănătoase şi să le ocolească fiarele, să fugă şerpii din jurul casei. Adică fiecare familie ţinea sărbătoarea pentru nevoile ei. Când focul e aproape stins, fiecare aruncă un tăciune în livadă şi în grădină, ca să rodească.

Urmează, a doua zi, sărbătoarea Sfântului Dimitrie, Izvorâtorul de mir. Şi, a treia zi, sărbătoarea Sfântului Dimitrie cel Nou din Basarabi, când cei cu animale ţin ziua câinilor-lui-Sumedru, ca să le fie vitele apărate de lupi şi boli. Să nu uităm că e toamnă şi ne aflăm în plină perioadă de împerechere a lupilor.

Vrute şi nevrute…

Oamenii vorbesc mai mult de Sfântul Mucenic Dimitrie; pentru că l-a biruit pe Lie (rugându-se pentru Sfântul Mucenic Nestor), e ocrotitorul soldaţilor. Unii îşi amintesc de faptul că a omorât scorpia în temniţă şi îl consideră apărător de fiare. O poveste pe care o spun ei despre sfânt este mult diferită de viaţa lui adevărată, dar explică de ce ciobanii îl consideră ocrotitorul lor. Să v-o spun:

Cică Sfântul Dimitrie era cioban şi trăia, cu turma, izolat de oameni, în codru. El nu ştia că mai sunt oameni. Când se ruga lui Dumnezeu, sărea peste o cioată de trei ori, spunând: „Astea sunt ale Tale, Doamne!“. Mai sărea o dată: „Asta este a mea, Doamne!“ Într-o noapte a visat că mai sunt şi alţii ca el, şi dimineaţa a pornit să-i caute. Era într-o zi de duminică. A văzut oamenii intrând în biserică şi a intrat şi el. Văzând că oamenii poartă un fel de sarici în spate, a umplut cu paie un sac şi, luându-l în spate, a intrat şi el în biserică. Oamenii îl îndemnau să-l lase jos, dar el nu înţelegea de ce ei nu îşi leapădă sacii. Ceea ce vedea erau păcatele lor. Apoi, ciobanul a văzut cum necuratul şedea într-o strană şi îi însemna pe cei care râdeau în biserică. Înciudat că nu-l poate însemna şi pe cioban, necuratul a tras de o piele de bivol, scoţând un sunet necuviincios. Sfântul Dimitrie a râs, şi atunci cel rău l-a scris şi pe el pe răboj. Mâhnit, ciobanul şi-a dat seama că a greşit înaintea lui Dumnezeu şi a hotărât să nu se mai întoarcă printre oameni. După mulţi ani, oamenii l-au găsit mort şi neputrezit în stână. Atunci l-au îngropat şi au ridicat acolo o biserică.

Sfântul Dimitrie le dă oamenilor vinul

O poveste culeasă de Vasile Popa din zona Nicoreştilor arată cum vierii îl cinstesc pe Sfântul Dimitrie, Izvorâtorul de mir, ca fiind cel ce a dat oamenilor vinul, licoarea folosită la Sfânta Împărtăşanie. Se spune că Dumitru era un om bolnav de mâhnire. Auzind că în munţi este o mănăstire unde vine un pustnic care ştie toate leacurile, s-a dus să-i ceară ajutor. Pustnicul i-a spus că, odinioară, curgea pe pământ Izvorul Tămăduirii şi umpleau din el în fiecare an Ulciorul Bucuriei. Cine bea se vindeca de mâhnire. Izvorul şi Ulciorul au fost duse în cer pentru păcatele oamenilor. Să se urce pe Pomul Lumii şi să le aducă înapoi. L-a trimis pustnicul să caute Pomul Lumii timp de nouă ani prin pustietăţi, apoi prin oraşe, apoi pe drumuri, dar nu l-a găsit. Întorcându-se acasă, s-a lovit de el, crescuse chiar în curtea lui. S-a urcat pe el; primele crengi erau verzi, următoarele erau de aramă, celelalte, de argint, de aur, apoi de nestemate. Dar pe măsură ce urca, Dumitru se micşora. La crengile de nestemate, era cât un vârf de ac. Văzu, în mijlocul nestematelor, Ulciorul şi Izvorul, dar se temu să nu se micşoreze de tot până la ele şi, renunţând să le mai aducă, începu să coboare. Atunci auzi glasul Domnului, care i-a zis că nu-i mai poate da pentru oameni Izvorul, dar îi dă un leac pentru mâhnire: via. Coborât pe pământ, Dumitru descoperă că trecuse potopul cât fusese el în pom. A plantat via şi iată că vinul, prin transformarea lui în Sângele Domnului, este leacul tuturor durerilor.

Modele de viaţă creştină

Sfântul Dimitrie Izvorâtorul de mir a trăit în Tesalonic. Unic fiu al conducătorului regiunii, Dimitrie a fost crescut de mic în dreapta credinţă de părinţii săi, creştini pe ascuns, într-o vreme când creştinii erau prigoniţi. Împăratul Maximilian l-a numit conducător al Tesalonicului în locul tatălui său, poruncindu-i să-i prigonească pe creştini. Sfântul Mucenic Dimitrie şi-a mărturisit credinţa în faţa împăratului şi a fost închis şi apoi ucis cu suliţele. Se spune că prima suliţă l-a lovit în coastă, exact unde a fost lovit şi Domnul Hristos. Înainte de a muri, l-a ajutat cu rugăciunile pe Sf. Mc. Nestor să-l ucidă pe Lie, războinicul împăratului. Se mai spune că a omorât o scorpie în temniţă.

Sfântul Dimitrie cel Nou s-a născut în satul Basarabi. Petrecându-şi viaţa în singurătate, s-a învrednicit să primească darul facerii de minuni. Moaştele sale au stat mult în apa Lomului, care acoperise peştera în care s-a nevoit. I s-a arătat unei fetei bolnave de epilepsie în vis, promiţându-i vindecarea. Părinţii fetei au scos sfintele moaşte, care luminaseră de multe ori locul, făcându-i pe săteni să creadă în existenţa vreunei comori. Sfintele moaşte au fost dăruite Mitropoliei (pe atunci) din Bucureşti în anul 1769, ca despăgubire pentru pagubele provocate de armata rusă. Minunile pe care le-a făcut Sfântul, încetarea războiului şi a epidemiei de ciumă, arată de ce a fost numit Ocrotitorul Bucureştilor.

▲ De Sfântul Dimitrie…

Oamenii îşi încheiau contractele de slujbă şi de închiriere şi făceau alte învoieli. Este o zi importantă mai ales pentru ciobani, care, întorşi cu oile păstorite de la Sfântul Gheorghe, le dădeau înapoi stăpânilor şi încheiau alte contracte. De aceea se şi spunea: „La Sângiorz se încaieră câinii, la Sâmedru se bat stăpânii.“ Câinii de încaieră primăvara, la formarea turmelor, pentru că nu se cunosc; stăpânii, toamna, pentru noile contracte.

▲ Vorbe şi proverbe

Buţile goale mai mult sunet fac.

Când vorbeşti de lup, să fii cu bâta în mână.

Cine se apropie de foc riscă să se aprindă.

Dacă te bagi între lupi, trebuie să urli cu ei.