Bucuria copiilor în preajma marilor sărbători ortodoxe o văd cel mai bine profesorii de religie, care sunt de multe ori uimiți de creativitatea celor mici și, în același timp, pot să constate puritatea lor sufletească și emoția lor nealterată. Toate acestea transpar din desenele elevilor, din poezioarele lor sau din compunerile lor cu privire la viețile sfinților, la tradițiile religioase și cele populare de Crăciun și Anul Nou. În așteptarea Pruncului Sfânt care se naște în peștera din Betleem, elevii de la școlile gimnaziale „Geo Bogza” și nr. 7 din sectorul 1 al Capitalei, coordonați de profesorul lor de religie, Ionuț Tarău, și-au propus să ne bucure și pe noi cu ceea ce au desenat și au compus în preajma sărbătorii Sfântului Ierarh Nicolae, a Nașterii Domnului și a Sfântului Vasile cel Mare.
Sfântul Petru, cucul şi lupul
Nu se ştie de ce ţăranii noştri l-au iubit pe Sfântul Petru mai mult decât pe alţi apostoli şi au făcut din el un personaj de poveste. El este cel care Îl însoţeşte pe Dumnezeu prin lume. Sub chipul a doi bătrâni săraci, ei umblă de colo-colo şi îi răsplătesc pe cei drepţi sau îi pedepsesc pe cei răi. Bunicii sfătoşi de prin sate le spuneau nepoţeilor că Sfântul Petru ţine cheile raiului şi le deschide poarta numai celor care merită. Şi tot el, mai spun unii, ţine cheile cămărilor cereşti, din care împarte hrană pentru toate animalele. În multe poveşti vedem că Sfântul Petru dă de mâncare lupilor, care sunt câinii lui.
Până acum câteva zeci de ani, nu toţi ţăranii reuşeau să înveţe să scrie şi să citească. Şcoala era scumpă, în gospodărie era treabă multă… Asta nu înseamnă că ei nu învăţau nimic! Ştiau foarte multe lucruri, dar le învăţau din vorbă în vorbă, din auzite şi văzute pe la alţii, din poveşti şi legende, şi din propria experienţă. Aşa ţineau şi socoteala zilelor, după sărbătorile ortodoxe şi tradiţii vechi, legate de începutul anotimpurilor, de obiceiurile păsărilor şi animalelor. Sfântul Petru şi lupii Ei au observat că două sărbători ale Sfântului Petru cad în mijlocul iernii (16 ianuarie - Închinarea cinstitului lanţ al Sf. Ap. Petru) şi în mijlocul verii (29 iunie - Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel), perioade în care lupii sunt foarte activi. Astăzi, cei care locuim la oraş, nu ne mai temem de lupi, dar, la ţară, lângă pădure, nu este uşor lucru nici azi să auzi haita de lupi urlând lângă sat, iarna, sau să-ţi fure mieii şi oile, vara. Şi pentru că prea se potriveau toate, oamenii au născocit poveşti în care Sfântul Petru împarte mâncarea lupilor. În ziua de Sfântul Petru, că-i iarnă, că-i vară, lupii se adună într-un loc anume şi urlă cu toţii, chemându-l pe Sfânt. El îi aude şi coboară din rai şi le urseşte ce să mănânce fiecare: o oaie, o iapă, un mânz etc. Lupul mănâncă numai cât i-a fost dat. Oamenii încercau să se ferească de lupi nelucrând în anumite zile din an, dedicate lupului: Teclele (24 septembrie), când lupii încep să dea târcoale la oile de pe munte; Filipii de Toamnă (10-14 noiembrie), când începe perioada de împerechere a lupului; de Sfântul Andrei (30 noiembrie), când se formează haitele de lupi; de Sfântul Petru de Iarnă (16 ianuarie), de Filipii de Iarnă (25 ianuarie-2 februarie), când se încheie perioada de reproducere şi se destramă haitele. Lupul, în natură Totuşi, lupul nu este un animal atât de periculos cum se spune în poveşti. El nu atacă niciodată omul, decât dacă este turbat. Mănâncă câte un miel sau o câte oaie, dacă reuşeşte să o fure, dar hrana lui zilnică este alcătuită din şoareci, păsări şi alte animale mici, la nevoie şi peşti. Mai prinde şi câte un pui de căprioară, de cerb, dar numai dintre cei bolnavi. Astfel, lupul este un adevărat doctor al pădurii, veghind la sănătatea animalelor. Lupul trăieşte în familii. Fiecare familie are un teren de vânătoare pe care vânează şi pe care şi-l apără de alţi lupi. În timp ce lupoaica creşte puii, în bârlog, lupul-tată vânează. Sunt părinţi grijulii şi, când puii sunt mici, deseori aduc animalele încă vii, ca să-i înveţe să le prindă. Ştiaţi că… Din păcate, în multe ţări, lupii au fost exter-minaţi, fiind consideraţi mai răi decât sunt în realitate? România se poate mândri că adăposteşte aproape o treime din numărul tuturor lupilor din Europa! Ştiaţi că… Sărbătoarea de Buna Vestire mai este numită, în unele zone, Ziua Cucului? Tocmai pentru că, în această zi, începe cucul să cânte… ▲ Viclenia cucului O altă credinţă populară spune despre cuc că se preface în uliu, după ziua Sfinţilor Apostoli, şi rămâne aşa, până anul viitor. De ce oare? Oamenii de ştiinţă au aflat despre cuci că, după împerechere, nu mai cântă şi trăiesc singuratici în inima pădurii. Cucul este o pasăre cenuşie şi este greu de văzut. Dar, un uliu, care seamănă leit cu un cuc, se arată pe lângă sate, în căutare de hrană. De aceea, oamenii au crezut despre cuc că se transformă în uliu, până la sărbătoarea Bunei Vestiri din anul următor, când începe din nou să cânte. În plus, cucii migrează în grupuri mici, aşa că oamenii nu-i pot vedea nici când vin, nici când pleacă. Cucul este o pasăre parazită. Nu îşi face cuib, nu-şi cloceşte ouăle şi nu îşi creşte puii. Când vine vremea, femela îşi depune ouăle, pe furiş, în cuiburile unor păsări ale căror ouă seamănă mult cu ouăle ei. Păsările nu observă diferenţa. Puiul de cuc iese primul şi, încă orb şi golaş, având o sensibilitate foarte mare a spatelui, aruncă din cuib tot ceea ce îl irită: adică celelalte ouă sau puişorii gazdei. Rămas singur, se bucură de toată atenţia părinţilor adoptivi, care nu mai prididesc să-i adune insecte, căci puiul de cuc este un mare mâncău! Şi, de multe ori, gazdele sunt păsări mult mai mici decât cucul! Dar nu trebuie judecat din această cauză; el nu este o pasăre rea, ci se comportă după cum i-a fost dat. În plus, cucii, hrănindu-se cu insecte, sunt foarte folositori pentru sănătatea pădurii. ▲ Cucul şi Sfântul Petru Oamenii de la sate au observat că această pasăre se comportă altfel decât altele. S-au minunat că nu-şi face cuib şi îşi lasă ouăle în cuibul altor păsări. Au observat şi faptul că el cântă numai de la Buna Vestire (25 martie) şi până la Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel (29 iunie). De aceea, au născocit o poveste care să explice de ce cucul tace brusc, după ziua celor doi Apostoli. Cică, era, pe vremuri, un tâlhar mare, numit Cucu. Tot atunci, Sfântul Petru trăia pe pământ, om gospodar, cu casă mare şi o herghelie de cai cum nu se mai afla sub soare. Aude Cucu de caii Sfântului şi îi fură într-o noapte. Sfântul Petru a ghicit cine i-a furat şi a plecat după hoţ. I-a cerut lui Dumnezeu să-i dea nişte câini voinici şi Domnul a făcut lupii. De atunci, cică, lupii ar fi câinii Sfântului Petru. Dar, deşi lupii îi luaseră urma tâlharului, tot nu l-au ajuns. Era prea întuneric în pădure şi Sfântul I-a cerut atunci lui Dumnezeu să-i dea nişte făclii; Domnul a făcut licuricii. Dar, toate încercările de a-l ajunge pe Cucu au fost zadarnice şi, de supărare, Sfântul Petru l-a blestemat pe tâlhar să se prefacă într-o pasăre care să-şi strige numele prin pădure. Tâlharul s-a făcut pasăre şi, de atunci, rătăceşte prin păduri, cântându-şi numele. Dar, când vede licuricii, se teme că îl urmăreşte din nou Sfântul Petru şi, de aceea, tace. ▲ Ghici ghicitoarea mea! Am un copac cu douăsprezece ramuri, pe fiecare ramură sunt câte patru cuiburi de cuc şi, în fiecare cuib, câte şapte ouă. Ce este? ((Răspuns: !cuc ed irubiuc ătsixe uN))
