Bucuria copiilor în preajma marilor sărbători ortodoxe o văd cel mai bine profesorii de religie, care sunt de multe ori uimiți de creativitatea celor mici și, în același timp, pot să constate puritatea lor sufletească și emoția lor nealterată. Toate acestea transpar din desenele elevilor, din poezioarele lor sau din compunerile lor cu privire la viețile sfinților, la tradițiile religioase și cele populare de Crăciun și Anul Nou. În așteptarea Pruncului Sfânt care se naște în peștera din Betleem, elevii de la școlile gimnaziale „Geo Bogza” și nr. 7 din sectorul 1 al Capitalei, coordonați de profesorul lor de religie, Ionuț Tarău, și-au propus să ne bucure și pe noi cu ceea ce au desenat și au compus în preajma sărbătorii Sfântului Ierarh Nicolae, a Nașterii Domnului și a Sfântului Vasile cel Mare.
Sfântul Sisoe - vasul ales al pustiului
Dragii mei, să ştiţi că, de fiecare dată când încep să vă scriu despre viaţa unui sfânt, mă gândesc să aleg pentru voi întâmplări sau minuni din care să culegem învăţături şi pentru viaţa noastră, făcându-l pe acel sfânt prieten al nostru şi rugător pentru noi înaintea lui Dumnezeu. Sfântul despre care vreau să vă scriu astăzi este Sisoe cel Mare, un părinte egiptean care a trăit la sfârşitul secolului al IV-lea şi începutul secolului al V-lea.
Postul şi rugăciunea
Sfântul Sisoe s-a nevoit în pustia Egiptului vreme de 72 de ani, în muntele unde vieţuise înainte şi Sfântul Antonie cel Mare, căruia Sisoe i-a urmat întru totul.
Dintre virtuţile care îi împodobeau inima, smerenia era cea mai înaltă. Sfântul postea foarte mult şi era aşa de cufundat în rugăciune, încât uneori treceau zile întregi fără să se îngrijească de mâncare, iar când ucenicul său, Avraam, îi amintea de acest lucru, Sfântul îl întreba:
- Nu am mâncat, copilul meu?
Iar ucenicul, răspunzându-i că nu, avva Sisoe îi spunea:
- Dacă nu am mâncat, atunci adu şi hai să mâncăm.
Podoaba smereniei
Odată, un om venise împreună cu fiul lui să îl viziteze pe bătrânul Sisoe şi să ia binecuvântare de la el. Pe drum, copilul muri, dar tatăl, fără să se tulbure, îl luă în braţe şi îl duse, cu credinţă, la bătrân, căzând amândoi la pământ, ca şi cum ar fi făcut închinăciune, pentru a fi binecuvântaţi. După aceea, tatăl se ridică, îl lăsă pe copil la picioarele bătrânului şi ieşi afară. Bătrânul, crezând că fiul acelui om i se închină, îi zise, neştiind că este mort:
- Ridică-te şi du-te afară!
Şi copilul se ridică îndată şi ieşi. Tatăl, văzând aceasta, intră şi îi spuse bătrânului minunea. Apoi primi poruncă să nu spună nimănui despre cele întâmplate până la moartea sfântului. Cât de mare era puterea rugăciunii şi a cuvântului Sfântului Sisoe, dar iată că smerenia îi era podoabă aleasă în fiecare clipă a vieţii.
Sfârşitul minunat
Despre moartea lui se povestesc acestea: când era aproape de sfârşit şi părinţii stăteau în jurul său, faţa îi strălucea ca soarele, iar Sfântul Sisoe le zise:
- Iată, a venit avva Antonie.
Peste puţin timp zise din nou:
- Iată, a venit ceata profeţilor. Şi faţa îi strălucea foarte tare.
Apoi zise iar:
- Iată, a venit ceata apostolilor.
Atunci strălucirea feţei sale se dublă. Dintr-odată părea că vorbeşte cu cineva. Bătrânii îl întrebară:
- Cu cine vorbeşti, părinte?
El le zise:
- Au venit îngerii să mă ia şi îi rog să-mi îngăduie să mă mai pocăiesc puţin.
- Dar tu nu mai ai nevoie să faci aceasta, părinte, i-au zis cei din jurul lui.
- Adevărat vă spun, că nu am nici măcar conştiinţa de a fi la început.
Toţi se minunară de o asemenea smerenie şi îşi dădură seama că atinsese desăvârşirea. Apoi faţa sa deveni ca soarele şi toţi se cutremurară. Sfântul le spuse uşor:
- Priviţi, a venit Domnul şi zice: "Duceţi vasul ales al pustiului".
Şi îndată îşi dădu suflarea, devenind ca un fulger şi tot locul se umplu de mireasmă.
Să ne rugăm şi noi, dragii mei, să avem inocenţa, bunătatea, blândeţea şi iubirea faţă de ceilalţi pe care le-a avut marele Sfânt Sisoe!