Sfântul Spiridon, încălţămintea şi cizmarii

Trupul omului nu este pregătit să înfrunte vicisitudinile mediului natural. De aceea, omul a născocit îmbrăcămintea şi încălţămintea. Din textile, împletituri din fibre vegetale, blană, lemn, plastic, cauciuc şi mai ales din piele îşi face încălţăminte pentru a se proteja de frig sau căldură, apă, noroi sau nisip. Încălţămintea şi-a confecţionat-o la început singur, apoi au apărut cizmarii, meşteşugari capabili să facă încălţări mai bune. Încă din Evul Mediu, cizmarii se roagă pentru ocrotire Sfântului Ierarh Spiridon, episcopul Trimitundei. De ce? Păi Sfântul Spiridon toceşte şi astăzi în fiecare an câte o pereche de papuci de mătase, plecând din raclă ca să-i ajute pe cei necăjiţi…

Viaţa Sfântului Spiridon

Sfântul Spiridon a trăit pe vremea Sfântului Împărat Constantin în Insula Cipru. Creştea oi şi ducea o viaţă simplă, cu rugăciune şi milostenie. Dumnezeu i-a dat încă din timpul vieţii darul facerii de minuni şi a fost ales în fruntea Bisericii, ca Episcop al Trimitundei, cetate vestită din insula sa natală.

Multe minuni a săvârşit Sfântul Spiridon! Pe vreme de secetă, s-a rugat pentru ploaie şi ploaia a căzut până când a oprit-o tot el, prin rugăciune. Ca să-şi salveze prietenul închis pe nedrept şi osândit la moarte, a cerut râului umflat de ploi să-şi oprească apele, ca să poată trece, şi râul l-a ascultat. A participat şi la Sinodul I Ecumenic de la Niceea, unde a luptat împotriva ereziilor lui Arie. Deşi Sfântul Spiridon nu avea carte, explica dreapta învăţătură creştină prin darul Duhului Sfânt. Toţi creştinii îşi amintesc cum a explicat taina Sfintei Treimi, cea Una în trei Persoane, printr-o cărămidă: prin voia lui Dumnezeu, focul în care cărămida a fost arsă s-a suit în văzduh, apa s-a scurs, iar lutul i-a rămas în mână.

Atât de mult l-a iubit Domnul pe Sfântul Său, încât o dată, când nu era nimeni în biserică la Vecernie, i-a trimis un înger care, din înaltul bolţii, îi striga răspunsurile cu un glas nemaiauzit de dulce. Nişte tâlhari au vrut să-i fure oile, dar o putere nevăzută i-a împiedicat să fugă din staul. Ziua, Sfântul i-a eliberat şi le-a dăruit câte un berbec fiecăruia. Iar tâlharii, smerindu-se, s-au îndreptat.

Sfântul s-a dus la Domnul în anul 348 şi a fost îngropat în Biserica Sfinţilor Apostoli din Trimitunda. Când insula a fost cotropită, ciprioţii au deschis mormântul Sfântului, pentru a muta sfintele moaşte la Constantinopol. Trupul Sfântului era întreg şi mirosea a busuioc. Când a căzut Constantinopolul, în 1453, sfintele moaşte au fost mutate în Serbia, după care au ajuns în Insula Corfu, unde se află şi astăzi. I se spune „Sfântul călător“, deoarece trupul său dispare din raclă din când în când, iar papucii de mătase cu care este încălţat sunt găsiţi uzaţi, plini de praf şi de fire de iarbă; de aceea, sunt înlocuiţi în fiecare an de praznicul său.

Din evlavie pentru Sfântul Spiridon...

În multe sate se sfinţea agheazmă, bună pentru boli. Unele femei duceau colac la biserică. Ţineau sărbătoarea, ca Sfântul Spiridon să le ajute la naştere. Mult îl cinsteau şi cizmarii, care îl iubeau ca pe ocrotitorul lor. Făceau praznic mare în această zi şi dădeau pomană celor săraci. Cizmarii credeau că el a inventat acul de cizmărie, uşurându-le munca.