Sfântul Vlasie şi păsările migratoare

Este februarie. E încă frig, dar sunt semne că iarna se apropie de sfârşit: ziua e mai lungă şi, chiar dacă uneori încă este frig şi zăpadă, iată că se aud primele cântece de păsărele. Păsările migratoare, în curând, se vor întoarce pe rând pe meleagurile noastre şi vor începe să-şi facă cuiburile. Au nevoie păsările migratoare de un sfânt care să le ocrotească? Cu siguranţă, căci migraţia e grea şi ascunde multe primejdii. Sătenii cred că Sfântul Vlasie, sărbătorit de Biserica Ortodoxă pe 11 februarie, este milostiv cu oamenii, dar ocroteşte şi păsările.

Sfântul Sfinţit Mucenic Vlasie, Episcopul Sevastiei

Sfântul Vlasie, pe care Biserica noastră îl serbează în fiecare an în data de 11 februarie, a trăit pe vremea împăraţilor romani Diocleţian şi Licinus, aprigi prigonitori ai creştinilor. Pentru viaţa lui dreaptă şi plină de bunătate, a fost ales Episcop al creştinilor din Sevastia. Pentru că Dumnezeu se supără pe oamenii care îşi pun viaţa în primejdie în mod nesocotit, Sfântul Vlasie s-a retras în munţi să se roage, ferindu-se din calea prigonitorilor şi a celor ce îi tulburau rugăciunea. Se spune că fiarele sălbatice se jucau în faţa peşterii lui şi aşteptau să-şi sfârşească rugăciunea, ca să ia binecuvântare de la el. Milostiv, Sfântul tămăduia animalele bolnave, prin rugăciune.

Dar vânătorii i-au găsit peştera şi l-au dus în cetate. Pe drum, Sfântul a făcut multe minuni, vindecând oamenii şi animalele şi propovăduind dreapta credinţă. A vindecat un copilaş, căruia îi rămăsese un os de peşte înfipt în gât şi era să moară; la cererea unei văduve sărmane, s-a rugat şi lupul i-a adus înapoi singurul purcel pe care îl avea şi pe care i-l luase. A fost închis şi torturat, dar pe toate le-a răbdat, cu nădejdea mântuirii. Atunci, zice-se, văduva şi-a sacrificat purcelul şi l-a gătit pentru sfânt. Sfântul Vlasie a îndemnat-o să-i facă pomenire în fiecare an, căci astfel nu-i va lipsi nimic, şi aşa s-a şi întâmplat…

Sfântul Vlasie, apărătorul oamenilor şi păsărilor

Ţăranii noştri erau încredinţaţi că sfinţii au grijă nu numai de oameni, ci şi de păsări şi animale, ba şi de vreme. Şi nu este adevărat? Cine să-L ajute pe Dumnezeu să gospodărească lumea, dacă nu sfinţii? Se crede încă prin sate că fiecare sfânt, după cum îi cade ziua în calendar, are grijă de oameni şi de nevoile lor, ferindu-i de lupi, dând ploaie la vreme, ferind recoltele de grindină sau de secetă şi foc. Dar sfinţii au grijă şi de rânduielile naturii, veghind când vin păsările, când încolţesc urzicile sau ies gângăniile din pământ sau, dimpotrivă, când cad frunzele..

Nu e de mirare că oamenii credeau că Sfântul Vlasie, a cărui zi cade la începutul migraţiei de primăvară a păsărilor, are grijă de zburătoare! Mai ales că ei ştiau, din Vieţile sfinţilor, cât de mult îl iubiseră animalele sălbatice! Aşa încât, spuneau ei, acum se întorc păsările şi Sfântul Vlasie le dezleagă glasul, ca să cânte. Mai spuneau că cine nu ţine sărbătoarea nu va auzi, pe lumea cealaltă, cântecul păsărilor din rai, iar pe lumea asta păsările îi vor mânca semănăturile, punând în pericol recoltele. De aceea, tot satul ţinea cu străşnicie sărbătoarea. Le mai era frică oamenilor şi să nu aibă copii sau animale cu defecte. Şi chiar dacă nu aveau copii, tot ţineau sărbătoarea, pentru copiii rudelor. Vedeţi cum se ajutau oamenii între ei şi se rugau unii pentru alţii?

▲ Migraţia păsărilor

Unele păsări rămân la noi să-şi petreacă iarna, înfruntând gerul, zăpada şi lipsa de hrană. Altele migrează, cuibărind vara în zonele temperate şi reci şi plecând iarna în cele calde. Ţăranii noştri le urmăreau cu interes plecările şi sosirile; cât de mult se bucurau copiii când se reîntorceau berzele!

În linii mari, păsările din Europa migrează în Africa. Păsările din Asia migrează până în Australia, iar cele din America de Nord până în sudul Americii de Sud. Pleacă în căutarea unei hrane mai abundente şi se întorc apoi în regiunile mai nordice, pentru că aici există mai puţini prădători şi mai puţină concurenţă pentru hrană. Specialiştii mai cred că zilele mai lungi din zonele temperate le permit păsărilor să adune mai multă hrană pentru pui.

Din cauza creşterii temperaturii globale, în ultimii ani unele specii au renunţat să migreze. Sunt păsări care migrează iarna la oraş, unde e mai cald şi găsesc hrană mai uşor. Migraţiunea e dură şi nu toate păsările supravieţuiesc. Păsările care se rătăcesc de multe ori mor. Altele mor de epuizare ori sunt prinse de păsările răpitoare care urmăresc stolurile în timpul zborului.

Deşi trăiesc răspândite pe suprafeţe foarte mari, păsările nu migrează oricum, ci folosind un fel de drumuri aeriene. Toate speciile care merg în aceeaşi direcţie trec pe acolo! Aceste coridoare aeriene trec pe lângă munţi, ca păsările să profite de curenţii de aer ascendenţi şi să zboare mai uşor, şi ocolesc obstacolele mari: suprafeţele vaste de apă, pentru păsările terestre, care nu se pot aşeza să se odihnească, şi suprafeţele prea mari, fără apă, de uscat, o piedică de neînvins pentru păsările acvatice.

În timpul migraţiei, păsările nu zboară continuu, ci după câteva ore de zbor se opresc, să se odihnească şi să se hrănească. Se opresc mereu în aceleaşi locuri şi de aceea este important ca acestea să fie protejate de oameni, altfel păsările se vor împuţina până la dispariţie.

▲ Legenda păunului

Se zice că Dumnezeu a făcut păsările albe şi nu le-a dat niciun nume. Se deosebeau una de alta doar prin cântec şi mărime. Domnul voia să le mai cheme la Sine, să le mai dea câte un sfat, să le înveţe cum să se hrănească şi cum să trăiască. Dar ele au fugit de lângă Părintele lor şi s-au răspândit pe întreg pământul. Numai una a rămas pe lângă tronul Său.

Se hotărî Domnul să le coloreze şi puse pasărea ascultătoare să le cheme pe celelalte. Pasărea a început să ţipe cât o ţinea pliscul, mândră de misiunea dată de Domnul, în cele patru părţi ale lumii, şi păsările, ca să nu o mai audă, s-au adunat. Domnul le-a vopsit şi le-a dat nume şi, la urmă, ca răsplată, a vopsit pasărea care Îl ajutase cu cele mai frumoase culori. Dar, pentru că se ţinuse mândră în faţa celorlalte păsări, i-a spus:

- Numele tău să fie păun şi să însemneze „mândrie“, iar în loc de cântec, tu să nu poţi decât să ţipi.

(după Legendele faunei, antologie de Tony Brill)

▲ Ştiaţi că…

- Pasărea Puffin fuligineux parcurge în timpul migraţiei o distanţă de 65.000 de kilometri în şase-zece luni?

- La tropice, unde e mereu cald şi hrană destulă, trăiesc, totuşi, păsări migratoare? Ele migrează în funcţie de sezonul uscat şi de cel al ploilor.

- Păsările îşi găsesc drumul după vedere, percepţia câmpului magnetic şi miros? Unele îşi corectează poziţia după soare, altele, care zboară noaptea, după poziţia stelelor.