Sfinţii Vladimir şi Ana

Vă aduceţi aminte că în numărul trecut v-am vorbit puţin despre Sfânta Împărăteasă Olga (11 iulie)? În acest număr am să vă povestesc despre Sfinţii Vladimir şi Ana pe care îi prăznuim pe 15 iulie, Sfântul Vladimir fiind nepotul Sfintei Olga şi cel care a desăvârşit lucrarea acesteia de încreştinare a poporului rus.

Având în parte origine scandinavă, Vladimir fusese crescut în religia păgână a vikingilor. Însă rugăciunile Sfintei Olga au fost ascultate şi nepotul ei - cneaz domnitor al poporului rus - a hotărât în 987 ca ortodoxia să fie religia neamului său. În această hotărâre a fost influenţat mult şi de istorisirea trimişilor săi la Constantinopol, capitala Imperiului bizantin. Aceştia vizitaseră vestita Catedrală "Sfânta Sofia" şi, când s-au întors la Kiev, i-au spus împăratului Vladimir că în timpul slujbei Sfintei Liturghii nu au mai ştiut dacă erau "în cer sau pe pământ", căci acolo "Dumnezeu sălăşluieşte între oameni".

În 987, Vladimir l-a ajutat cu oaste pe împăratul bizantin Vasile al II-lea, el însuşi pornind în luptă spre miazăzi. După victorie a trimis solie lui Vasile al II-lea, cerându-i să îi dea de soţie pe sora sa, Ana. Deşi niciodată până atunci fiica unui împărat bizantin nu se mai căsătorise cu un "barbar", împăratul Vasile a primit cererea lui Vladimir cu o condiţie - ca mai întâi Vladimir să se boteze. Cneazul, având în minte cuvintele trimişilor săi despre Sfânta Sofia şi evlavia bunicii sale, Olga, chiar dorea să facă acest lucru.

Când Ana a ajuns în cetatea Cherson, şi-a aflat logodnicul suferind de o boală de ochi ce-l orbise. Ana i-a spus că aceasta a fost adusă asupra lui de Dumnezeu, ca semn al orbirii sale duhovniceşti, atâta vreme cât rămânea nebotezat.

Şi, într-adevăr, la ieşirea din apa Botezului, cneazul Vladimir şi-a recăpătat vederea. Curând, episcopul din Cherson l-a unit cu Ana prin cununie.

Botezul poporului rus

Întorcându-se la Kiev în vara anului 988, Sfântul Vladimir dorea să-şi aducă poporul la credinţa adevărată şi era hotărât să arate poporului său că idolii de lemn ai religiei lor erau nişte zei mincinoşi. El a poruncit ca unii dintre aceştia să fie tăiaţi în bucăţi şi altora le-a dat foc. Poporul se mira că nu se întâmplă nimic atunci când sunt loviţi aceşti zei mincinoşi. Apoi Vladimir a trimis soli în cetate şi în întreg ţinutul, spunând poporului - bogaţi şi săraci, tineri şi bătrâni - să vină să-l întâlnească în dimineaţa următoare pe ţărmul râului Nipru.

Preoţii pe care Vladimir şi Ana îi aduseseră din Cherson au început să boteze poporul în râu. Iar Vladimir privea spre cer şi se ruga lui Dumnezeu pentru poporul său. Acesta a fost vestitul "Botez al ruşilor" - statornicirea credinţei ortodoxe în pământurile ruseşti.

Vieţuirea creştinească

Cneazul Vladimir a îmbrăţişat credinţa ortodoxă şi şi-a schimbat cu totul vieţuirea. El a hotărât să se zidească biserici de-a lungul ţării, în locurile unde fuseseră dărâmaţi idolii, el însuşi zidind o biserică în Kiev în cinstea Preasfintei Maici a lui Dumnezeu.

Sfântul Vladimir a luat copii din cele mai bune familii din Rusia, care să dobândească iscusinţa cititului şi a scrisului, astfel încât să poată învăţa credinţa şi să o ducă înapoi în căminele lor. A început să dea milostenie din belşug, obicei cu totul necunoscut în acele locuri. El a poruncit ca toţi săracii şi bolnavii să vină la palatul său după hrană şi bani. Iar pentru cei care nu pot să vină, el a umplut carele cu pâine, carne, peşte şi miere şi le-a trimis bolnavilor şi celor nevoiaşi.

Sfânta Ana, cu multă credinţă şi blândeţe, îşi ajuta şi însufleţea în tăcere soţul în toate strădaniile lui, spre folosul credinţei. Ea a născut doi fii care sunt doi dintre cei mai iubiţi sfinţi din întreaga istorie rusească - Sfinţii Boris şi Gleb (24 iulie şi 2 mai).

Sfântul Vladimir, numit de Biserică "cel asemenea cu Apostolii" şi "noul Constantin", a murit cu pace în 1015. A fost îngropat în Biserica Maicii Domnului din Kiev, "pe care o împodobise ca pe un rai pământesc", cum zice una dintre cântările praznicului său.