Bucuria copiilor în preajma marilor sărbători ortodoxe o văd cel mai bine profesorii de religie, care sunt de multe ori uimiți de creativitatea celor mici și, în același timp, pot să constate puritatea lor sufletească și emoția lor nealterată. Toate acestea transpar din desenele elevilor, din poezioarele lor sau din compunerile lor cu privire la viețile sfinților, la tradițiile religioase și cele populare de Crăciun și Anul Nou. În așteptarea Pruncului Sfânt care se naște în peștera din Betleem, elevii de la școlile gimnaziale „Geo Bogza” și nr. 7 din sectorul 1 al Capitalei, coordonați de profesorul lor de religie, Ionuț Tarău, și-au propus să ne bucure și pe noi cu ceea ce au desenat și au compus în preajma sărbătorii Sfântului Ierarh Nicolae, a Nașterii Domnului și a Sfântului Vasile cel Mare.
Soarele şi copiii săi
Precum orice început are şi un sfârşit, iar orice pauză aduce după ea o activitate, aşa şi vacanţa voastră mare îşi închide porţile, iar şcoala mereu tânără şi înfloritoare, iubitoare şi primitoare îşi dechide larg braţele sale, dorind a cuprinde cu ele toată gingăşia sufletelor şi gândurilor voastre, dragi copii. Înainte de a vă face o urare la început de an şcolar, vă voi spune o poveste mai veche, pe care, citind-o, să luaţi aminte.
Soarele s-a trezit dis-de-dimineaţă. Lenuţa încă dormea. O rază de soare ce a păstruns prin ţesătura perdelei s-a aşezat pe obrazul fetiţei. Lenuţa se deşteptă, întinzându-şi braţele, iar cu dosul mânuţelor îşi frecă ochii. - Dar cine este? întrebă buimăcită din somn Lenuţa. - Eu sunt, raza soarelui. Când tatăl meu mă trimite pe pământ, trebuie să fac ceva. - Dar cine este tatăl tău? întrebă Lenuţa. - Tatăl meu este Soarele, zise raza. El locuieşte acolo undeva, departe... sus în cer. Este atât de mare, încât n-ar putea veni aşa uşor pe pământ; aşa că ne-a trimis pe pe noi, razele, care suntem copiii săi. Noi luminăm şi încălzim cu credinţă pământul. - Dragă rază, înainte de a mă trezi, aş dori să aflu ce ai făcut şi ce ai aflat în timpul călătoriei tale în această dimineaţă. Razele care coc fructele copacilor - Cu plăcere, răspunse raza de soare. Ieşind de după deal, am intrat într-o pădure, dăruind lumină unor iepuraşi care intrau în culcuşul lor. În aceeaşi pădure am luminat şi un cuib de păsărele. Îndată ce mama lor i-a zărit, a dat de veste copiilor şi soţului ei şi au început să cânte atât de fumos, încât de trilurile lor răsuna pădurea. M-am îndreptat apoi spre o grădină unde nişte floricele albe, roze şi violete stăteau închise. După ce le-am încălzit puţin, au început să se deschidă. Nu mai spun că aruncând lumina mea asupra picăturilor de rouă - am făcut ca aceastea să strălucească; apoi am ajutat să strălucească, gutuilor, merelor, ca să se coacă. - Oh, te rog, rază de soare, ai văzut copii în dimineaţa asta? - Da, îi răspuse raza de soare. Am văzut destui copii care s-au sculat de dimineaţă, chiar foarte de dimineaţă. De pildă, Ionică dădea grăunţe păsărilor din ogradă. Ionică, un băieţel de numai o şchioapă ducea vacile la păscut. Anişoara uda florile din grădină. Dar, am uitat să-ţi spun, draga mea, că singură n-aş putea face mare lucru. Noi - razele de soare surori - lucrăm împreună. Cu toate ajutăm la coptul holdelor de cereale, a fructelor care ţie îţi plac atât de mult. Lenuţa, auzind acestea, se ridică din pat, trase perdele la o parte şi, hotărâtă, îşi propuse să lucreze şi ea ceva care să fie folositor în gospodăria sa. Toate celelalte raze de soare năvăliră deodată, umplând odaia de o lumină strălucitoare şi aurie, ca în basmele de altădată ale bunicilor. (înv. Silvia BĂnicĂ)