Soarele şi Luna

Oamenii s-au întrebat mereu de ce unele lucruri sunt bune şi frumoase, iar altele nu. Cei din vechime ştiau că toate lucrurile din jur au un rost, oricât de mărunte ar fi. Ceea ce au crezut despre rostul lor au pus în poveşti mai mari sau mai mici, pe care specialiştii le numesc legende şi credinţe.

Dar să ştiţi că nu toţi şi-au explicat lumea în acelaşi fel. De ce oare? Poate pentru că fiecare îşi imaginează lumea folosind ce a aflat de la părinţi şi oamenii din sat, dar şi ceea ce a învăţat el singur. Dumnezeu, Creatorul lumii, joacă rolul cel mai important în aceste poveşti. Chiar dacă ni se par a fi un amestec de superstiţii, cele mai multe credinţe şi legende vechi alcătuiesc o imagine creştină a lumii, destul de diferită de imaginea noastră, a oamenilor de astăzi.

Dacă-i întrebi, bătrânii înţelepţi de prin sate îţi spun că Dumnezeu nu a vrut o lume perfectă de la început, ci o lume care să se împlinească pe măsură ce se dezvoltă. Dumnezeu i-a dat omului libertatea de a alege între bine sau rău şi de aceea a îngăduit să apară păcatul. Scopul Lui, credeau ţăranii, este ca omul să înveţe şi din greşeli, dacă nu poate altfel. Poate că de aceea ţăranii şi-au închipuit că unele plante, animale, păsări au apărut prin metamorfoza unor oameni care au greşit - ca omul, ştiindu-le povestea, să nu le repete greşeala. Aşa au apărut o mulţime de fiinţe: ursul - dintr-un morar care a vrut să-L sperie pe Dumnezeu, vântul - dintr-un înger pedepsit pentru neascultare, iar ciocârlia - dintr-o fată care a cutezat să se îndrăgostească de soare. Soarele şi Luna, la rândul lor, au fost pedepsiţi de Dumnezeu. Dacă vrei să ştii de ce, iată una dintre poveştile despre dragostea dintre Soare şi Lună.

Împăratul Soare

Cică Soarele a fost un împărat mare şi puternic. Era om ca toţi oamenii, numai capul îl avea de aur. Sora lui, Ileana Cosânzeana, avea trup de femeie şi cap de argint. Şi era atât de frumoasă, încât Soarele s-a îndrăgostit şi a hotărât să se căsătorească cu ea. Supărat, Dumnezeu a răpit mireasa din faţa altarului şi a ascuns-o în fundul mărilor, transformată într-o mreană de aur. Înnebunit de supărare, Soarele a plecat să o caute. A bătut pământul în lung şi în lat, dar nu a găsit-o. Atunci, s-a gândit să o caute în cer şi, pe măsură ce urca, strălucea din ce în ce mai tare.

Pe calea cerului a întâlnit, la un moment dat, căsuţa Dimineţii. La rugămintea Soarelui, Dimineaţa a întrebat toate florile, roua, verdeaţa, păsările şi animalele dacă ştiu unde este Ileana. Nimeni nu ştia. A mers mai departe, spre locuinţa Miezului-Zilei, în curtea căruia oamenii şi animalele, care lucraseră pământul, se odihneau puţin, dar nici de la ei nu a aflat nimic. A plecat şi spre casa Amurgului, dar nici oamenii obosiţi după o zi de muncă din curtea acestuia nu i-au putut spune unde este Ileana. L-a rugat pe Amurg să-l găzduiască până a doua zi, când voia să răscolească mările. Atunci, Dumnezeu a luat mreana de aur şi a azvârlit-o pe cer. Capul ei de argint a început să strălucească. Stelele sunt lacrimile vărsate de Soare pentru ea. Mâhnit, Dumnezeu i-a blestemat să cutreiere cerul arşi de dor şi să nu se mai întâlnească niciodată, ci doar să se zărească.

Ce mai cred ţăranii despre Soare şi Lună

Soarele este sfânt. El iese dimineaţa din rai. Umblă pe cer într-o căruţă trasă de bivoli până la amiază, când drumul urcă şi e mai greu, apoi căruţa este trasă de cai. La amiază şi la scăpătat se odihneşte puţin, mănâncă un corn de prescură şi bea un pahar de vin, pe care i le aduc Sfântul Petru şi Sfântul Ilie. Răutăţile pe care le vede până seara îl îndurerează grozav şi, de aceea, îmbătrâneşte. Numai de două ori pe an e vesel: de Buna Vestire şi de Sfintele Paşti. De câte rele vede, uneori vrea să îşi lase drumul şi să fugă de pe cer. De aceea, Dumnezeu a orânduit ca Soarele să fie păzit straşnic de Sfântul Nicolae la apus şi de Sfântul Toader cu cei doisprezece cai ai lui la răsărit. Ei veghează ca Soarele să-şi facă datoria.

După ce a asfinţit, mai merge o jumătate de noapte, până la mama lui, care îi dă cămăşi curate. Soarele se duce atunci în mare să se scalde, ca să se cureţe de răutăţile văzute ziua, şi reîntinereşte. Când răsare, de fapt iese din scăldătoare, de aceea este roşu. Ca să ajungă din mare în cer, este ridicat de 77 de draci, care cad arşi. A doua zi vin alţii în loc. Noroc cu Soarele, altfel nu ar mai fi loc pe pământ de-atâţia draci.

Luna merge în cer pe un drum de argint, într-o căruţă trasă de cai albi. Are numai rochii albe şi două aripi de argint curat; e nespus de frumoasă, dar mândră şi rece. Luna este păzită şi ea să nu fugă din cer, de către Sfintele Varvara, Mădălina şi Maria, sub chipul a trei stele cuminţi.

Luna nu este mereu la fel, ba creşte, ba descreşte. Oamenii au observat că sunt lucruri pe care e bine sau nu este bine să le faci, în funcţie de fazele lunii. La lună nouă e bine să ai în buzunar bani, ca să ai toată luna; însă, nu se seamănă, căci nu încolţesc grăunţele. În schimb, pe lună plină, toate merg din plin. E bine să ari, să semeni, să culegi plante de leac.

Ce spun oamenii de ştiinţă

Soarele este steaua aflată în centrul sistemului nostru solar. Planetele, asteroizii, meteoriţii, cometele şi enorme cantităţi de praf interstelar se învârt pe orbite în jurul lui. Soarele este alcătuit din aproximativ 74% hidrogen şi 25% heliu, restul fiind metale grele. În fiecare secundă, prin transformarea hidrogenului în heliu prin fuziune nucleară, patru milioane de tone de materie sunt transformate în energie: lumină şi căldură. Soarele are o temperatură foarte ridicată, de peste 15 milioane de grade Kelvin în miez. Din această cauză, materia în Soare este sub formă gazoasă şi sub formă de plasmă. Lumina care ajunge pe Pământ, filtrată de atmosferă, este folosită de plante (fotosinteză), încălzeşte pământul, permiţând viaţa, poate fi captată şi transformată în energie electrică.

Luna este satelitul natural al Pământului. Are munţi foarte înalţi şi cratere uriaşe, provocate probabil de ciocnirea cu asteroizi. Nu are atmosferă, de aceea pe Lună nu este viaţă cum e pe Pământ.

▲ Ştiaţi că…

- Soarele a fost reprezentat, la numeroase popoare, printr-un cerc cu sau fără un punct în mijloc, iar Luna printr-o semilună? Aceste două simboluri se regăsesc în cele mai neaşteptate locuri, de la texte şi inscripţii vechi, la steme. De exemplu, se găsesc pe scuturile dacilor de pe Columna lui Traian. Pe scuturi se foloseau, printre altele, şi ca semne de recunoaştere. Şi mai priviţi stema Moldovei. În dreapta şi în stânga bourului se află soarele şi luna, iar între coarnele lui, steaua.

- În calendarul ortodox sunt unele sărbători care ţin cont de fazele lunii? De exemplu, una dintre condiţiile stabilirii datei Paştelui este să cadă după prima lună plină de după echinocţiul de primăvară.

- Numeroase popoare antice venerau Soarele ca pe un zeu? Pentru egipteni, Ra se năştea dimineaţa şi murea seara, bătrân; la greci, Helios umbla pe cer într-un car luminos; pentru scandinavi, Baldr era un zeu tânăr, iar pentru japonezi, Soarele nu era zeu, ci zeiţă - Amaterasu -, simbolul ei apărând pe steagul naţional nipon.

▲ Ghici ghicitoarea mea!

Am o mâţă grasă,

Umblă noaptea pe casă.

(Luna)

Mic, mititel,

Joacă fulgere pe el.

(Soarele)

Două merg, două stau,

Două o duşmănie-şi au.

(Soarele şi luna, cerul şi pământul, focul şi apa)