Am primit la redacţie cu bucurie mai multe texte despre zidirea Catedralei Naţionale, scrise de elevi de la Liceul Teoretic „Sfinţii Trei Ierarhi” din Bucureşti. Micile eseuri au fost adunate de Mara Lina, care
02 Noi, 2025
Ştefan cel Mare şi norocul
Se spune că Ştefan-Vodă iubea vânătoarea. A plecat într-o zi singur la vânătoare şi a zărit un pui frumos de căprioară. Neputând să-l nimerească cu arcul, s-a luat după el, dar s-a rătăcit. Îngrijorat, s-a aşezat pe o cioată şi a adormit. În vis i s-a arătat o fată frumoasă ca un înger.
- Ai să vii cu mine, i-a spus copila. Ştefan s-a trezit şi a trecut un pârâu adânc, încotro pierise fata în vis. Când colo, a dat iar de căprioara din ziua trecută. A vrut să o prindă, dar căprioara i-a spus: - Nu pune mâna pe mine până nu-mi vei făgădui că vei face atâtea biserici câţi duşmani vei bate. - Îţi făgăduiesc. Căprioara s-a dat peste cap şi s-a prefăcut într-o fată frumoasă, cu păr de aur, îmbrăcată numai în aur şi în argint. - Spune-mi cine eşti, că de eşti necuratul, mă lepăd de tine; dacă eşti un înger al lui Dumnezeu, mă închin ţie! - Nu sunt nici necuratul, nici înger, ci norocul tău şi al ţării tale. M-a trimis Sfânta Vineri să-ţi dau de ştire că toate treburile îţi vor merge bine numai dacă te vei îngriji de credinţa cea dreaptă. Apoi norocul a dispărut, dar l-a sprijinit pe Ştefan, pentru că şi el şi-a ţinut făgăduiala: în toate locurile unde bătea vreun vrăjmaş, ridica o biserică... (texte preluate şi repovestite după Fost-au acest Ştefan-Vodă..., antologie de folclor, Junimea, Iaşi, 1984)
