Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Educaţie și Cultură Pagina copiilor Stele de tot felul

Stele de tot felul

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Pagina copiilor
Un articol de: Ana Pascu - 23 August 2009

Din cauza descoperirilor ştiinţifice despre lumea înconjurătoare, multe dintre poveştile şi legendele străvechi cad în uitare. Nu e rău că oamenii nu mai cred că stelele sunt nişte lumânări pe care îngerii le aprind în fiecare seară; acum ştie fiecare că Dumnezeu a creat o lume grandioasă, cu miliarde de stele, despărţite de miliarde şi miliarde de kilometri, radiind lumină şi căldură. Totuşi, e frumos să ne reamintim din când în când vechile poveşti, pentru că ele arată credinţa neclintită a bătrânilor noştri că Dumnezeu a creat o lume armonioasă, în care totul are un rost, chiar şi scânteile mărunte ale stelelor.

Ce au descoperit astronomii

În secolul trecut, astronomia a făcut progrese remarcabile. Se ştie acum că o stea este un corp ceresc de dimensiuni colosale, alcătuit din plasmă, care produce energie în cantităţi uriaşe, pe baza unor reacţii de fuziune atomică: când patru atomi de hidrogen se unesc şi se transformă într-un atom de heliu, se eliberează energie. Pe lângă hidrogen şi heliu, stelele mai conţin oxigen, azot, carbon, gaze rare şi chiar metale, care apar în urma permanentelor fuziuni atomice.

Nu există două stele la fel în Univers; ele au culori, dimensiuni, vârste şi compoziţii diferite. Există stele uriaşe, de mii de ori mai mari decât Soarele, dar şi stele de neutroni, cu un diametru de numai 20 de kilometri. Stelele sunt diferit colorate: roşii, galbene, verzi, albastre şi albe. Cele mai „reci“ au o culoare roşie, cele mai fierbinţi sunt albastre şi albe.

Ce credeau odinioară ţăranii

Deşi sunt uriaşe, din cauza depărtării, stelele au fost considerate multă vreme obiecte mărunte. Totuşi, pentru că sunt în cer, oamenii le-au privit cu respect. Cu vremea, au observat că multe dintre ele se mişcă regulat de-a lungul anului şi au învăţat să măsoare cu ajutorul lor curgerea orelor noaptea şi trecerea anotimpurilor.

Privind de pe pământ, cu ochiul liber, poţi vedea în jur de şase mii de stele şi cele câteva planete din sistemul nostru solar, care arată ca nişte stele ceva mai strălucitoare. În realitate, sunt în jur de 300 de miliarde de stele numai în galaxia noastră, Calea Lactee. Ele nu sunt răspândite uniform în spaţiu, ci se adună în grupuri mai mari sau mai mici, numite roiuri şi galaxii, separate prin distanţe uriaşe de vid cosmic.

Dar de pe pământ oamenii nu au văzut decât o singură galaxie, arătând ca o dâră albicioasă, de unde şi denumirea de Calea Lactee. Dintre stele, unele par să se grupeze pe cer, alcătuind forme geometrice: constelaţiile. Bunicii noştri ştiau să recunoască în jur de 30 de constelaţii şi cele mai luminoase stele şi planete. De comete, stelele cu coadă, s-au temut, crezând că prevestesc războaiele. Constelaţiile poartă numele unor unelte ţărăneşti: Carul-Mare, Carul-Mic, Grebla, Sfredelul, Scara, sau al animalelor din gospodărie: Cloşca-cu-Pui. Unele amintesc de dragostea lor pentru Domnul: Crucea-Mare, Crucea-Mică, Toaca. Şi pentru că Steaua Polară este singura care nu îşi schimbă poziţia, au crezut că este osia lumii, stâlpul care susţine cerul, în jurul căreia se mişcă bolta cerească, ca o umbrelă în jurul mânerului ei.

Mulţi au crezut, nu fără înţelepciune, că cerul e un pod care separă lumea cerească, în care stau sfinţii şi îngerii, de lumea oamenilor. Se mai spunea că sunt, de fapt, nouă ceruri, aşezate unul peste altul. Stelele, Soarele şi Luna stau în cel mai de jos. Dumnezeu, Sfânta Treime, stă în al nouălea cer, unde e raiul. În celelalte ceruri stau sfinţii şi îngerii, după rang. În fiecare noapte, îngerii aprind lumânările cerului: stelele. Sus se duc şi sufletele oamenilor drepţi după moarte.

Stelele sunt un fel de candele, puse în cer de Dumnezeu ca să lumineze lumea noaptea, dar şi ca să ţină două socoteli: socoteala orelor nopţii şi cea a oamenilor. Când se naşte un om, se spune că în cer se aprinde o stea. Oamenii cu suflet bun au stelele cele mai luminoase. Luceferii sunt stele de împăraţi. Nu s-a arătat o stea pe cer când S-a născut Iisus Hristos, Împăratul nostru? Iar când oamenii mor, se văd stele căzătoare...

Şapte stele logostele...

Puţini mai ştiu ce se credea înainte despre cele şapte stele logostele. Ele sunt stelele sfintelor zile şi lucesc numai pentru a prevesti nenorocirile. Dar cine mai ştie să le recunoască? Se mai spune că numai Sfânta Sâmbătă nu are stea, căci i-a dat-o Maicii Domnului. Ea va luci numai la sfârşitul lumii.