Bucuria copiilor în preajma marilor sărbători ortodoxe o văd cel mai bine profesorii de religie, care sunt de multe ori uimiți de creativitatea celor mici și, în același timp, pot să constate puritatea lor sufletească și emoția lor nealterată. Toate acestea transpar din desenele elevilor, din poezioarele lor sau din compunerile lor cu privire la viețile sfinților, la tradițiile religioase și cele populare de Crăciun și Anul Nou. În așteptarea Pruncului Sfânt care se naște în peștera din Betleem, elevii de la școlile gimnaziale „Geo Bogza” și nr. 7 din sectorul 1 al Capitalei, coordonați de profesorul lor de religie, Ionuț Tarău, și-au propus să ne bucure și pe noi cu ceea ce au desenat și au compus în preajma sărbătorii Sfântului Ierarh Nicolae, a Nașterii Domnului și a Sfântului Vasile cel Mare.
Stele de tot felul
Din cauza descoperirilor ştiinţifice despre lumea înconjurătoare, multe dintre poveştile şi legendele străvechi cad în uitare. Nu e rău că oamenii nu mai cred că stelele sunt nişte lumânări pe care îngerii le aprind în fiecare seară; acum ştie fiecare că Dumnezeu a creat o lume grandioasă, cu miliarde de stele, despărţite de miliarde şi miliarde de kilometri, radiind lumină şi căldură. Totuşi, e frumos să ne reamintim din când în când vechile poveşti, pentru că ele arată credinţa neclintită a bătrânilor noştri că Dumnezeu a creat o lume armonioasă, în care totul are un rost, chiar şi scânteile mărunte ale stelelor.
Ce au descoperit astronomii În secolul trecut, astronomia a făcut progrese remarcabile. Se ştie acum că o stea este un corp ceresc de dimensiuni colosale, alcătuit din plasmă, care produce energie în cantităţi uriaşe, pe baza unor reacţii de fuziune atomică: când patru atomi de hidrogen se unesc şi se transformă într-un atom de heliu, se eliberează energie. Pe lângă hidrogen şi heliu, stelele mai conţin oxigen, azot, carbon, gaze rare şi chiar metale, care apar în urma permanentelor fuziuni atomice. Nu există două stele la fel în Univers; ele au culori, dimensiuni, vârste şi compoziţii diferite. Există stele uriaşe, de mii de ori mai mari decât Soarele, dar şi stele de neutroni, cu un diametru de numai 20 de kilometri. Stelele sunt diferit colorate: roşii, galbene, verzi, albastre şi albe. Cele mai „reci“ au o culoare roşie, cele mai fierbinţi sunt albastre şi albe. Ce credeau odinioară ţăranii Deşi sunt uriaşe, din cauza depărtării, stelele au fost considerate multă vreme obiecte mărunte. Totuşi, pentru că sunt în cer, oamenii le-au privit cu respect. Cu vremea, au observat că multe dintre ele se mişcă regulat de-a lungul anului şi au învăţat să măsoare cu ajutorul lor curgerea orelor noaptea şi trecerea anotimpurilor. Privind de pe pământ, cu ochiul liber, poţi vedea în jur de şase mii de stele şi cele câteva planete din sistemul nostru solar, care arată ca nişte stele ceva mai strălucitoare. În realitate, sunt în jur de 300 de miliarde de stele numai în galaxia noastră, Calea Lactee. Ele nu sunt răspândite uniform în spaţiu, ci se adună în grupuri mai mari sau mai mici, numite roiuri şi galaxii, separate prin distanţe uriaşe de vid cosmic. Dar de pe pământ oamenii nu au văzut decât o singură galaxie, arătând ca o dâră albicioasă, de unde şi denumirea de Calea Lactee. Dintre stele, unele par să se grupeze pe cer, alcătuind forme geometrice: constelaţiile. Bunicii noştri ştiau să recunoască în jur de 30 de constelaţii şi cele mai luminoase stele şi planete. De comete, stelele cu coadă, s-au temut, crezând că prevestesc războaiele. Constelaţiile poartă numele unor unelte ţărăneşti: Carul-Mare, Carul-Mic, Grebla, Sfredelul, Scara, sau al animalelor din gospodărie: Cloşca-cu-Pui. Unele amintesc de dragostea lor pentru Domnul: Crucea-Mare, Crucea-Mică, Toaca. Şi pentru că Steaua Polară este singura care nu îşi schimbă poziţia, au crezut că este osia lumii, stâlpul care susţine cerul, în jurul căreia se mişcă bolta cerească, ca o umbrelă în jurul mânerului ei. Mulţi au crezut, nu fără înţelepciune, că cerul e un pod care separă lumea cerească, în care stau sfinţii şi îngerii, de lumea oamenilor. Se mai spunea că sunt, de fapt, nouă ceruri, aşezate unul peste altul. Stelele, Soarele şi Luna stau în cel mai de jos. Dumnezeu, Sfânta Treime, stă în al nouălea cer, unde e raiul. În celelalte ceruri stau sfinţii şi îngerii, după rang. În fiecare noapte, îngerii aprind lumânările cerului: stelele. Sus se duc şi sufletele oamenilor drepţi după moarte. Stelele sunt un fel de candele, puse în cer de Dumnezeu ca să lumineze lumea noaptea, dar şi ca să ţină două socoteli: socoteala orelor nopţii şi cea a oamenilor. Când se naşte un om, se spune că în cer se aprinde o stea. Oamenii cu suflet bun au stelele cele mai luminoase. Luceferii sunt stele de împăraţi. Nu s-a arătat o stea pe cer când S-a născut Iisus Hristos, Împăratul nostru? Iar când oamenii mor, se văd stele căzătoare... Şapte stele logostele... Puţini mai ştiu ce se credea înainte despre cele şapte stele logostele. Ele sunt stelele sfintelor zile şi lucesc numai pentru a prevesti nenorocirile. Dar cine mai ştie să le recunoască? Se mai spune că numai Sfânta Sâmbătă nu are stea, căci i-a dat-o Maicii Domnului. Ea va luci numai la sfârşitul lumii.
