Bucuria copiilor în preajma marilor sărbători ortodoxe o văd cel mai bine profesorii de religie, care sunt de multe ori uimiți de creativitatea celor mici și, în același timp, pot să constate puritatea lor sufletească și emoția lor nealterată. Toate acestea transpar din desenele elevilor, din poezioarele lor sau din compunerile lor cu privire la viețile sfinților, la tradițiile religioase și cele populare de Crăciun și Anul Nou. În așteptarea Pruncului Sfânt care se naște în peștera din Betleem, elevii de la școlile gimnaziale „Geo Bogza” și nr. 7 din sectorul 1 al Capitalei, coordonați de profesorul lor de religie, Ionuț Tarău, și-au propus să ne bucure și pe noi cu ceea ce au desenat și au compus în preajma sărbătorii Sfântului Ierarh Nicolae, a Nașterii Domnului și a Sfântului Vasile cel Mare.
Tâlharul care dorea să fie numit Ana
Dragii mei, săptămâna trecută v-am vorbit despre Naşterea Maicii Domnului. Pentru că a doua zi după această mare sărbătoare îi prăznuim pe Sfinţii şi Drepţii Părinţi Ioachim şi Ana, vă voi povesti astăzi o minune a Sfintei Ana.
În veacul al XIX-lea, insula grecească Creta se afla sub stăpânirea turcilor. În acea vreme trăia acolo un tâlhar care făcea multe stricăciuni turcilor, dar pe creştini îi ajuta foarte mult. Făcea acest lucru şi în văzul tuturor, şi în taină, fără să ştie nimeni că el este cel care îi ajută. Acest tâlhar îi îngrozea aşa de mult pe turci, încât paşa care conducea insula i-a oferit iertarea tuturor jafurilor şi nedreptăţilor în schimbul părăsirii insulei. Tâlharul a refuzat propunerea paşei şi s-a pornit mai tare împotriva turcilor. Însă, după o vreme, Sfânta Ana, mama Maicii Domnului, i s-a arătat în vis şi i-a poruncit să primească propunerea paşei şi să plece repede la schitul ei din Sfântul Munte. Astfel, tâlharul a fost convins că trebuie să plece, iar paşa, pentru a fi sigur că acesta părăseşte insula, l-a însoţit până la Muntele Athos. Sosind acolo, tâlharul a cerut să fie condus la Schitul Sfânta Ana. Când a ajuns la schit, el nu a vrut să facă ascultare de nimeni, dar a cerut să fie făcut monah şi să îi fie pus numele Ana. Părinţii de la schit au vorbit mult cu el şi i-au spus că numele Ana nu este potrivit pentru un bărbat. Dar tâlharul nu ceda deloc şi cerea să i se pună acest nume. În cele din urmă, părinţii l-au convins să primească numele Ioachim, aşa cum se numeşte soţul Sfintei Ana şi tatăl Maicii Domnului. Apoi i-au dat o chilie lângă biserică, unde a trăit singur şi a făcut ascultare cu multă smerenie faţă de toţi părinţii din schit. Părintele Ioachim a trăit la Schitul Sfânta Ana din anul 1890 până în anul 1915. A suferit multe greutăţi şi lipsuri, dar s-a pocăit neîncetat pentru toate păcatele pe care le săvârşise în viaţa de tâlhar. El se ruga mereu, nu lipsea niciodată de la sfintele slujbe şi se împărtăşea cu Trupul şi Sângele Domnului Iisus Hristos. Dumnezeu l-a răsplătit cu multe daruri duhovniceşti, unul dintre acestea fiind darul înaintevederii, prin care Dumnezeu îi arăta înainte cele ce urmau să se întâmple. Odată, trei oameni au dorit să îl întâlnească pe părintele Ioachim şi să primească binecuvântare de la el. La plecare, părintele i-a dat celui dintâi trei boabe de linte, celui de-al doilea i-a dat tămâie, iar celui de-al treilea i-a dat o floare. După ce au plecat, un părinte l-a întrebat care este înţelesul acestor daruri. Părintele i-a răspuns: - Primului i-am dat trei boabe de linte pentru că va deveni călugăr. Celui de-al doilea i-am dat tămâie pentru că atunci când se va întoarce acasă, îl va găsi pe tatăl său mort. Iar celui de-al treilea i-am dat o floare pentru că, întorcându-se acasă, el se va căsători şi va da floarea viitoarei soţii. Şi într-adevăr, cele spuse de părintele Ioachim s-au petrecut întocmai. La scurt timp după acestea, părintele s-a mutat la Domnul, prezicându-şi sfârşitul cu trei zile înainte.
