Bucuria copiilor în preajma marilor sărbători ortodoxe o văd cel mai bine profesorii de religie, care sunt de multe ori uimiți de creativitatea celor mici și, în același timp, pot să constate puritatea lor sufletească și emoția lor nealterată. Toate acestea transpar din desenele elevilor, din poezioarele lor sau din compunerile lor cu privire la viețile sfinților, la tradițiile religioase și cele populare de Crăciun și Anul Nou. În așteptarea Pruncului Sfânt care se naște în peștera din Betleem, elevii de la școlile gimnaziale „Geo Bogza” și nr. 7 din sectorul 1 al Capitalei, coordonați de profesorul lor de religie, Ionuț Tarău, și-au propus să ne bucure și pe noi cu ceea ce au desenat și au compus în preajma sărbătorii Sfântului Ierarh Nicolae, a Nașterii Domnului și a Sfântului Vasile cel Mare.
Un joc pentru fiecare
E iarnă, frig şi nu prea ai cum să te joci pe-afară. Dacă ai rămas în pană de idei şi te cam plictiseşti, îţi dau câteva idei de joacă.
Fasolea-alfabet. Ia o pungă de boabe de fasole din cămară (n-o să-ţi trebuie chiar toată) şi scrie pe ele cu un marker permanent literele alfabetului. Poţi să scrii fiecare literă de mai multe ori. Pe urmă te poţi juca cum vrei cu bobiţele inteligente: dacă ai un frate mai mic, roagă-l să găsească literele asemănătoare; dacă ai un frate mai mare, poţi juca scrabble cu el sau fazan; dacă n-ai fraţi, poţi născoci singur cuvinte după reguli pe care ţi le fixezi singur, de pildă animale care încep cu o anumită literă sau cuvinte de două silabe etc. Şoseta de… zăpadă. Ia o şosetă albă, curată, taie partea unde intră laba piciorului şi păstrează doar partea dreaptă de sus. Coase unul din capete, apoi umple şoseta cu vată sau cu orez. Coase şi celălalt capăt. Leagă pe urmă un şnuruleţ colorat în partea de sus, ca să delimitezi capul. Bun, omuleţul e gata şi acum poţi să-l îmbraci. Ia altă şosetă colorată, taie capătul unde îţi intră degetele şi ai obţinut o pălărie năstruşnică pentru omuleţul tău. Coase-o de-a lungul marginii, pe urmă răsuceşte marginea în sus, ca să faci borurile pălăriei. Pune-o pe capul omuleţului. E haios, nu? Mai ai acum foarte puţin de lucru: ia nasturi coloraţi şi fă-i ochii, gura, nasul şi nasturii de la hăinuţă (dacă te-ai plictisit de cusut, poţi să-i lipeşti!). N-a fost foarte greu, nu-i aşa? Şi ai acum o jucărie nouă, care nu se găseşte în nici un magazin.