Unde ești, copilărie, cu pădurea ta cu tot?

Nimeni nu poate uita perioada copilăriei, acel moment când lucrurile frumoase se derulau rând pe rând, chiar dacă uneori aveam impresia total contrarie. Dezvoltându-ne, acum tânjim după acea perioadă a vieții care era una lipsită de probleme, când toate visele ni se îndeplineau, iar scopul nostru era doar să ne bucurăm de tot ceea ce primeam, de dragoste, de învățături. Și, totuși, măcar o dată pe an, de 1 iunie, să ne reamintim cum gândesc și cum iubesc copiii, citind compunerile sau poeziile lor, privind desenele pe care le fac.

Mi-e dor, atât de dor

Ochii mamei mele erau triști. De o vreme parcă plângeau înăuntru. M-a anunțat că voi rămâne o perioadă în grija bunicii, ea fiind nevoită să plece la muncă în străinătate, pentru a-mi oferi mie cele mai bune condiții. A plecat într-o dimi­neață și nu s-a mai întors. Au trecut săptămâni, ani, multe, multe zile, cu neputință de numă­rat. O vreme am păstrat speranța că mama va reveni, voi auzi iarăși cheia răsucindu-se în ușă, ca atunci când fugeam în hol să o întâmpin cu brațele deschise pe femeia aceea foarte înaltă care intra încărcată cu sacoșe. În secunda următoare, sco­toceam în geantă, știind că am să găsesc bomboane în staniol roșu sau verde, biscuiți sau ciocolată.

Recunosc, mă tem. O liniște ostilă, de gheață s-a lăsat. Apoi s-a sfărmat sub o furtună de durere. Nu, n-aș putea niciodată s-o abandonez. Am remușcări când încerc să-mi amintesc chipul ei mâhnit, colțurile lăsate ale gurii și ochii mereu plecați. Aș fi vrut să mi-o amintesc mereu tânără. Să fac o minune și să dispară părul cu fir înălbit sau ridul care a apărut pe obrazul ei. Era pierdută și singură.

Citeam multe cărți, articole, tot ce îmi cădea în mână. Nu mă așteptam să găsesc vreo soluție magică în literatură. Devoram textele, iar câteodată mă întrebam ce doresc să aflu. Mi-era rușine. Nu știu dacă voi putea să-mi iert răceala și indiferența pe care le-am arătat mamei mele. Îmi amintesc lacrimile ei când, de ziua mea, îmi cumpăra o pereche de pantofi sau o rochie, bineînțeles după gusturile ei, iar eu, în loc să-i mulțumesc, îi spuneam rece și nepăsătoare că nu-mi plac și n-am să le port niciodată.

Îmi simt inima ciuruită ca o frunză mâncată de omizi. Nu am crezut niciodată că lipsa pașilor ei vor fi sunetul unei zile triste. Era vina mea. Poate în adâncul inimii ei va găsi iubire, iertare.

Mi-e tare dor de ea. O văd tânără și frumoasă. Cu părul scurt, coafat în bucle, purtând mai tot timpul fuste elegante și mărgele asortate, mirosind a parfum și a fixativ. O zăresc ca prin vis. Dacă mă uit în jur, peste tot dau de urma mâinilor ei. În bucătărie sunt râșnița de cafea și mașina de gătit. În cămară stau așezate pe raft compoturile făcute de ea. Îmi aduc aminte când am fost bolnavă și am făcut febră. Totul se învârtea în jurul meu, camera mi se părea încolăcită de fum și ceață. Numai că ochii ei nu se întunecau niciodată.

Acum diminețile au devenit acre. Zilele aleargă goale, nu aduc nimic, nu spun nimic, toate seamănă între ele. Rămân doar lacrimile, care se adună undeva în inimă și te apasă ca o piatră rece. De pe cuierul din baie mă privește halatul mamei, alături, pe polița cu oglindă stă o sticlă cu parfum pe jumătate goală. În dulapul din cameră am toate rochiile ei, aranjate una lângă alta, ca o vară comprimată. Iar patul miroase a cuib, a mama.

De când a plecat dorm în patul ei. Îmi place perna foarte mare, brodată. Noaptea, cu luna și stelele ei și adierea care îmi umple camera.

Și totuși, eu eram un copil de 14 ani care devenise peste noapte adult responsabil în toată regula. Eram doar eu și ochii mamei, poveștile mele ne­spuse. Tânjeam să mă mai uit în irisul ei perfect, până la marginea unei gene. Contemplam lumina, culorile, simțeam cum aerul îmi umple nările și mă ajută să respir. Simțeam că trăiesc. Și mă înfioram de bucurie, de fericirea de a exista. Era dorința mamei. O ultimă picătură de miere scursă în pelin. Nu eram singură, mama era acasă, pentru că din iubirea pentru mine, a decis să îmi fie alături cu orice preț.

(Curea Eva Anastasia Maria, 13 ani, Școala Gimnazială Nr. 3, Cugir, Cls. a VII-a A)

***

Mulțumire

Un înger de ar veni,
Să mă-ntrebe ce-mi doresc,
Mi-ar fi greu să îi răspund
Dar aș vrea să-Ți mulțumesc!

Pentru roua dimineții,
Și divinul răsărit,
Pentru fluturii albaștri
Curcubeu în asfințit.

Pentru florile de măr
Ningând albe primăveri,
Trilurile colorate,
Vorbe blânde și tăceri.

Pentru soare, vânt și ploi,
Doamne, toate Tu le-ai dat,
Și, deși n-am fost doar buni,
Ești cu noi și ne-ai iertat.

Pentru ziua ce-a trecut,
Pentru azi și ce va fi,
Pentru că ne-ai arătat
Ce înseamnă a iubi.

Doamne, ce aș mai putea
Să-ți cer, când avem de toate?!
De cei dragi, te rog, ai grijă,
Dă-ne timp și sănătate!
Timp să învățăm ce încă
Mai avem de învățat,
Să fim buni unii cu alții,
Să uităm ce am iertat.

Și, de cineva, vreodată,
Cu ceva ne-a supărat,
Să-l iertăm, fiindcă iertarea
Din sărac face bogat.

Celor care au nevoie,
Dă-le, Doamne, ce lipsește,
Celor triști, scoate-le-n cale,
Un suflet care-i iubește!

Celor bolnavi, sănătate,
Și, de n-au, dă-le credință,
Să-nțeleagă că la Tine,
Doamne, totu-i cu putință.

Despre astea aș vrea, Doamne,
Îngerului să-i vorbesc,
Dar, cum e mereu cu mine,
Lui și Ție-ți mulțumesc!

(Dima Dan-Ștefan, 14 ani, Școala Gimnazială Nr. 3, Cugir, cls. a VII-a A, Prof. Sgubea Luminița)

***

Sfatul copilăriei

Flori frumoase,
Câte-n viață-ai să culegi...
Dar floarea copilăriei
Niciodată nu dezlegi.
 
Când ești mic, vrei să fii mare,
Să iei parte la-ntâmplări,
Să te lupți precum în basme,
„Cavaleri pe cai călări”.

Să dai piept cu uraganul,
Să arunci cu buzduganul,
Să auzi în lumea ta,
Totul că este doar „DA!”.

Pe măsură ce vei crește,
Lumea... ți se-mpotrivește.
Nu e totul cum vrei tu
Foarte des ai s-auzi „Nu!”.
 
Însă, dacă crești voinic
Și n-ai frică de nimic,
Dacă ești un
OM CU MINTE
O să fii cel dinainte.
Suflet plin de bucurii,
Roagă-te lui Dumnezeu,
Nu numai când dai de greu.
Viața ta va fi-nsorită,
Inimioara fericită!

Strigă ura de trei ori
Și-ai să vezi că poți să zbori.
Ia cu tine ce-i frumos:
„Suflet de copil duios”!

(Dodoc Sofia Maria, Cls. a II-a A, Școala Gimnazială Nr. 3 Cugir)